Salariile realizate in baza unui contract individual de munca

La baza platii salariului sta un contract individual de munca. In temeiul acestui contract individual de munca, o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica.

Drepturile si obligatiile legate de relatiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc prin negociere, prin contractele colective de munca si contractele individuale de munca. Contractul individual de muncase incheie de obicei pe durata nedeterminata, dar poate fi incheiat si pe durata determinata. De asemenea, contractul individual de munca poate fi incheiat cu durata normala a timpului de munca sau cu timp partial.

Durata normalaa timpului de munca este de 8 ore pe zi, respectiv de 40 de ore pe saptamana, cu urmatoarele exceptii:

• in cazul tinerilor in varstade panala 18 ani, durata timpului de munca fiind de durata 6 ore pe zi si de 30 de ore pe saptamana;
• in cazul efectuarii de ore suplimentare, durata maxima legala a timpului de munca neputand depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare;
• cand munca se efectueazain schimburi, durata timpului de muncaputand fi prelungitapeste 8 ore pe zi si peste 48 de ore pe saptamana, cu conditia ca media orelor de munca, calculatape o perioadamaximade 3 saptamani, sanu depaseasca8 ore pe zi sau 48 de ore pe saptamana.

Cartea verde a contabilitatii varianta tiparita

Vezi AICI detalii

Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor

Vezi AICI detalii

Operare SAGA Exemple practice si recomandari

Vezi AICI detalii

Negocierea salariului presupune nu numai stabilirea cuantumului acestuia, dar si a tuturor elementelor care fac parte din ceea ce tot mai frecvent se numeste pachetul salarial (salariul de baza, avantaje in natura– acordarea unei masini din patrimoniul afacerii, plata unor asigurari medicale, prime pentru diverse ocazii cum ar fi de Craciun, de Pasti, de 8 martie, de 1 iunie, prime acordate din fondul de participare la profit, repaus zilnic si saptamanal, concediu de odihnaanual, securitate si sanatate in munca, formarea profesionala, protectie in caz de concediere s.a.).

In orice relatie de munca intervin doua parti:

• angajatorul – este orice persoana juridica sau fizica si orice alta entitate, la care isi desfasoara activitatea una sau mai multe persoane fizice care presteaza munca in schimbul unei plati; angajatorul, care poate fi atat persoana fizica, cat si persoana juridica, poate angaja forta de munca numai prin incheierea unui contract individual de munca;
• salariatul – este persoana fizica care isi desfasoara activitatea la un angajator in baza unui contract individual de munca sau in baza unor legi speciale – in cazul personalului care lucreaza in sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala–, in schimbul unei plati sau remuneratii.

Pentru ca venitul platit de angajator angajatului sa fie considerat salariu din punct de vedere fiscal si impozitat in categoria veniturilor din salarii, trebuie sa prezinte caracteristicile unei activitati dependente:

• angajatorul si salariatul stabilesc de la inceput: felul activitatii, timpul de lucru, locul desfasurarii activitatii, plata muncii si alte drepturi si obligatii ale fiecarei parti, concretizate in incheierea unui contract individual de munca; angajatorul va asigura permanent conditiile tehnice si organizatorice avute in vedere la elaborarea normelor de munca si conditiile corespunzatoare de munca;
• partea care utilizeaza forta de munca– angajatorul – pune la dispozitia celeilalte parti – salariatul – mijloacele de munca(spatii cu inzestrare corespunzatoare desfasurarii activitatii, imbracaminte speciala, unelte de munca etc.);
• persoana care activeaza contribuie numai cu forta ei fizica sau cu capacitatea ei intelectuala (nu si cu capitalul propriu);
• platitorul de venituri de natura salariala suporta cheltuielile in interesul serviciului ale angajatului (indemnizatie de delegare sau detasare in tara sau in strainatate, alte cheltuieli de deplasare in interesul serviciului, cum ar fi cele generate de transport si cazare);
• plata indemnizatiei de concediu de odihna, precum si a prestatiilor de asigurari sociale stabilite de legislatia de asigurari sociale;
• persoana care activeaza lucreaza sub indrumarea unei alte persoane si este obligata sa respecte indrumarile acesteia, precum si disciplina muncii si prevederile cuprinse in contractul de munca.

Un caz special de contract individual de munca il reprezinta contractul de munca cu timp partial ce poate fi incheiat pe durata nedeterminata sau pe durata determinata, dar incadrarea salariatilor se face cu program de lucru corespunzator unei fractiuni de normade cel putin doua ore pe zi.

Potrivit art. 35 din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003, orice salariat are dreptul de a cumula mai multe functii, in baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare dintre acestea. De asemenea, salariatii care cumuleaza mai multe functii sunt obligati sa declare fiecarui angajator locul unde exercita functia pe care o considera de baza.

Durata normalaa timpului de lucru este de 8 ore pe zi, respectiv de 40 de ore pe saptamana, fiind stabilita prin art. 109 alin. (1) din Codul muncii.

Durata normala a timpului de munca la acelasi angajator poate fi completata cu un numar de cel mult 8 ore saptamanal, reprezentand munca suplimentara, potrivit art. 117 din Codul muncii (munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal est considerata munca suplimentara).

In ceea ce priveste programul de lucru corespunzator unei fractiuni de norma, durata saptamanala de lucru a unui salariat angajat cu contract individual de munca cu timp partial este inferioara celei a unui salariat cu norma intreaga, fara a putea fi mai mic de 10 ore saptamanal.

Daca legea aduce precizari cu privire la durata timpului de munca in cazul unui contract de munca cu norma intreaga sau fractie de norma, nu precizeaza insasi un numar limita de contracte de munca si de ore acumulate in baza mai multor contracte individuale de muncaincheiate in decursul unei saptamani. Aceasta lipsa constituie o lacuna a legii, intrucat in practica exista multe cazuri de cumul a doua sau mai multe contracte individuale de munca, fara respectarea nici macar a prevederilor referitoare la repausul de munca.

Important:

Neexistand nici o prevedere limitativa sau sanctionatorie, se pot incheia doua contracte individuale de munca cu norma intreaga la doua unitati diferite, cu conditia ca doar una dintre ele sa reprezinte functie de baza. Cu toate acestea, este probabil ca unul dintre cei doi angajatori sa nu respecte programul de lucru de 8 ore, dar se pot avea in vedere si prevederile art. 105-107 din Codul muncii referitoare la munca la domiciliu.

Contractul colectiv de munca este o conventie incheiata in forma scrisa prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca, incheiata intre:

• angajator sau organizatia patronala, si
• salariati, reprezentati prin sindicate.

Negocierea colectivaeste obligatorie, cu exceptia cazului in care angajatorul are incadrati mai putin de 21 de salariati. Contractele colective de muncase pot incheia la nivelul angajatorilor, al ramurilor de activitate, la nivel national si la nivelul unor reguli specifice grupuri de angajatori. Contractul colectiv de muncase incheie pe o perioadadeterminata, care nu poate fi mai mica de 12 luni.

Negocierea salariului se poate efectua atat la angajarea salariatului, cat si pe parcursul activitatii. Negocierea este, in practica, posibilanumai in sistemul privat pentru cain sistemul bugetar salariul se stabileste conform unor reguli specifice generate de prevederile legilor speciale care le reglementeaza(de exemplu, statutul functionarilor publici, statului corpului didactic etc.).