Impozitarea veniturilor nerezidentilor - Analiza Conventiilor de evitare a dublei impuneri.

Multumim Revistei Romane de Fiscalitate

conf. univ. dr. Cornelia Petreanu

Impozitarea veniturilor nerezidentilor – Analiza Conventiilor de evitare a dublei impuneri.

Venituri din proprietati imobiliare
1. Veniturile obtinute de un rezident al unui stat contractant din proprietati imobiliare (inclusiv venituri din agricultura si industria forestiera) situate in celalalt stat contractant vor fi impozitate in acel celalalt stat contractant.

2. Termenul de „proprietate imobiliara“ va avea intelesul pe care il are conform legislatiei statului contractant in care respectiva proprietate este situata. Termenul va include in orice caz si proprietatile accesorii proprietatii imobiliare, septelul si echipamentul folosit in agricultura si industria forestiera, drepturi carora li se aplica prevederile legislatiei generale referitoare la proprietatea funciara, uzufructul asupra unei proprietati imobiliare si drepturile la rente variabile sau fixe obtinute pentru exploatarea sau concesionarea exploatarii depozitelor minerale, izvoarelor si altor resurse naturale; navele, barcile si aeronavele nu vor fi considerate proprietate imobiliara.

3. Prevederile paragrafului 1 se aplica veniturilor obtinute din folosinta directa, din inchirierea sau din folosinta sub orice alta forma a proprietatii imobiliare.

4. Prevederile paragrafelor 1 si 3 se vor aplica, de asemenea, si veniturilor din proprietati imobiliare ale unei intreprinderi.

Paragraful 1 dispune, cu valoare de principiu, ca: „Veniturile obtinute de un rezident al unui stat contractant din proprietati imobiliare (inclusiv veniturile din agricultura si silvicultura) situate in celalalt stat contractant pot fi impozitate in acel celalalt stat.“
Deci, veniturile obtinute de un nerezident din proprietati imobiliare situate in alt stat decat cel de rezidenta pot fi impozitate in acest stat in care sunt situate proprietatile imobiliare, proprietati care cuprind inclusiv veniturile din agricultura si silvicultura.
Aceasta regula, continuta in paragraful 1 al art. 6, da dreptul de impunere statului-sursa, intrucat proprietatile generatoare de venituri sunt situate in acest stat, diferit de statul de rezidenta. Ne aducem aminte ca la art. 4, „Rezident“, in care se da definitia rezidentei, aceasta se justifica pentru intreaga dezvoltare a conventiilor, dar in acest articol (6) avem demonstratia cea mai elocventa despre cum trebuie interpretat conceptul de sursa si cel de rezidenta.

Astfel, conform principiilor de fiscalitate internationala unanim acceptate, orice persoana este obligata sa plateasca impozit in statul de rezidenta. Dar cand sursa venitului se afla situata in alt stat, primul stat cu drept de impunere va fi statul-sursa si, evident, statul de rezidenta va acorda credit fiscal pentru venitul astfel impus.

Expresiile folosite in limba engleza si franceza sunt „may be taxed“ si „sont imposables“, deci este mai corect a se utiliza in limba romana traducerea „pot fi impozitate“ decat „vor fi impozitate“. Totusi, utilizarea sintagmei „pot fi“ in loc de „vor fi“ nu creeaza nicio indoiala asupra competentei de impozitare a statului situs, deoarece conventia-model nu cuprinde nicio referire la o eventuala competenta de impozitare alternativa a statului de rezidenta al beneficiarului venitului.

Asa cum se sublinia in doctrina, competenta de impozitare nu se prezuma. Consecinta acestei reguli este ca, daca o conventie fiscala atribuie competenta fiscala unuia dintre state, chiar daca din text nu apare exclusivitatea acestei competente, celalalt stat este lipsit de dreptul de a impozita aceleasi venituri.

Este important de mentionat ca, in unele conventii, venitul din agricultura si silvicultura, prin negocieri, este scos din acest articol si inclus la art. 7, „Profiturile intreprinderii“.

Totodata, art. 6 nu se va aplica veniturilor din proprietati imobiliare situate in statul contractant in care beneficiarul venitului este rezident; pentru aceste venituri se va aplica paragraful 1 al art. 21.
Paragraful 2 trimite la regulile de definire a proprietatii imobiliare in conformitate cu legislatia nationala a statului in care este situata proprietatea, ceea ce este de natura sa evite aparitia unor dificultati de interpretare a conceptului de proprietate imobiliara. Totodata, paragraful mentioneaza ca navele, ambarcatiunile si aeronavele nu se pot considera proprietati imobiliare.

Aceasta trimitere la legislatia statului situs constituie un argument suplimentar – daca mai era nevoie – in favoarea atribuirii competentei de impozitare in beneficiul acestui stat.
De altfel, si in dreptul privat international se accepta ca regimul bunurilor imobile este reglementat de legea statului in care acestea sunt situate (lex rei sitae).

Conform paragrafului 3 precizeaza ca regulile de impunere se aplica indiferent de forma prin care se exploateaza proprietatile imobiliare, impunere care se aplica si in cazul in care acestea apartin unor intreprinderi industriale, comerciale sau de alta natura.

Paragraful 4, dreptul prioritar al statului, sursa de a impune veniturile din proprietati imobiliare, este valabil si in cazul in care acestea apartin unor intreprinderi, iar obtinerea venitului este directa sau indirecta. O singura exceptie exista aici, si anume proprietatea imobiliara apartinand unei intreprinderi nu trebuie sa faca parte din activul unui sediu permanent situat in acel stat, altul decat statul de rezidenta.

Conflictul dintre dispozitiile articolului 6 paragraful 4 si ale articolului 7 O problema deosebit de importanta este cea legata de aplicabilitatea art. 6 paragraful 4. Intr-un studiu dedicat evolutiei si interpretarii art. 61, autorul, prof. dr. Reimer Ekkehart de la Universitatea din Heidelberg, afirma ca ratiunea art. 6 nu este aceea de a evita dubla impozitare, ceea ce s-ar putea realiza si in lipsa sa. In cazul proprietatii imobiliare, dubla impozitare se evita prin alte mecanisme decat cele ale regulilor de distributie comune, care confera taxarea „primara“ unui stat si cea „secundara“ celuilalt stat.
„Scopul principal al art. 6 este de a delimita cazurile in care principiul situs trebuie aplicat de cazurile in care alte principii sunt aplicabile; cu alte cuvinte, analiza art. 6 inseamna analiza delimitarii sale de aplicarea altor articole ale conventiei-model.“

Principala problema o reprezinta delimitarea art. 6, privit prin prisma dispozitiilor sale din paragraful 4, de art. 7, mai precis de paragraful 7 al acestuia.

In majoritatea cazurilor, veniturile din proprietati imobiliare sunt obtinute in cursul normal al afacerii. Proprietarul imobilului situat in statul S este rezident in statul R. Deci toate conditiile aplicarii art. 6, expuse la paragraful 1, sunt indeplinite.

Totusi, desi art. 6 are deplina libertate de actiune deoarece veniturile din proprietati imobiliare sunt incluse in veniturile obtinute dintr-o afacere, ca profituri ale intreprinderii, se pune problema aplicarii art. 7, paragraful 7, care dispune ca: „in cazul in care profiturile includ elemente de venit care sunt tratate separat in alte articole ale acestei conventii, atunci prevederile acestor articole nu vor fi afectate de prevederile prezentului articol“.
Solutia propusa de autor este ca atat art. 6, cat si art. 7 au competenta de a se aplica simultan, iar art. 6 are prioritate numai cand cele 2 reguli se contrazic.

Aceasta propunere se bazeaza pe termenul „de asemenea“ din art. 6 paragraful 4 al Conventiei Model OECD, care nu are importanta substantiala in context. Art. 6 paragraf 4 si art. 7 paragraf 7 sunt formulate mai degraba intr-o maniera inclusiva decat in una exclusiva.
Norma pozitiva care dispune ca „prevederile art. 6 paragraf 1 si paragraf 3 se vor aplica de asemenea“ nu exclude aplicarea simultana si/sau subsidiara a altor articole. De asemenea, ordinul pozitiv („comanda“) ca „art. 7 nu trebuie sa afecteze dispozitiile altor articole“ nu implica o eliminare a aplicarii acestui articol.

Cand un intreprinzator obtine venituri din proprietati imobiliare sub regimul art. 6 paragraf 1 citit in conexiune cu art. 6 paragraf 4, acest contribuabil va trebui sa observe de asemenea si regulile art. 7 cu privire la aceleasi elemente de venit (imobile), acolo unde acest articol contine o regula, dar art. 6 este tacut.

Acesta este punctul-cheie. Exemplele se refera la determinarea profiturilor. Cand art. 6 lasa chestiunea in competenta regulilor nationale ale statului care aplica CEDI, art. 7 contine un numar mare de reguli detaliate (paragrafele 2-6). Cand conditiile paragrafelor 2-6 sunt indeplinite, consecintele legale ale acestor reguli se aplica chiar atunci cand elementul concret de venit este calificat ca „venit din proprietati imobiliare“ sub incidenta art. 6. Abordarea aceasta devine relevanta chiar si in cazul in care contribuabilul rezident detine imobilul printr-un sediu permanent in celalalt stat contractant.

Faptul ca sediul permanent „detine“ sau administreaza proprietati imobiliare nu exonereaza statele contractante de la a observa regulile de determinare a profitului de la art. 7 paragrafele 2-6.