Noile penalizari impuse de Codul Fiscal de la 1 iulie

Contribuabilii care intarzie pla­ta datoriilor fiscale catre stat, obligati sa plateasca de la 1 iulie atat dobanzi de 0,5% pe zi cat si penalitati de intarziere

Dobanzile, penalitatile sau  majorarile de intarziere au fost temele preferate ale nenumaratelor modificari ale Codului de procedura fiscala. Problema este cat de mult are statul dreptul sa taxeze contribuabilii care intarzie la plata obligatiilor fiscale? Daca o vreme au existat totusi niste criterii legale, in functie de care se stabilea nivelul dobanzilor, acum au disparut din legislatia fiscala. In privinta penalitatilor, arbitrariul poate fi si mai mare.

Potrivit ultimei modificari a Codului de procedura fiscala (OUG 39/2010), contribuabilii care intarzie pla­ta datoriilor fiscale catre stat vor fi obligati de la 1 iulie anul acesta sa plateasca atat dobanzi de 0,5% pe zi, cat si penalitati de intarziere intre 5 si 15% din obligatia principala, in functie de perioada de intarziere.

Pana acum, s-au platit numai majorari de intarziere, in cuantum de 0,1% din suma datorata statului. Iar inainte de majorari se plateau tot dobanzi plus penalitati de intarziere. Deci dobanzile si penalitatile nu sunt notiuni noi in dreptul fiscal romanesc, care au aparut in locul ma­jorarilor de intarziere. Sunt noi doar intelesul lor, criteriul de determinare si modul de calcul. Si asta cu fiecare schimbare legislativa! Iar zapaceala legislativa e terenul perfect pentru o dictatura fiscala.

Ce sunt dobanzile si penalitatile?

Definirea naturii juridice a dobanzilor si a penalitatilor de intarziere este foarte importanta pentru ca in functie de aceasta poate fi transata problema legata de limitele procentelor ce pot fi aplicate contribuabilului pentru intarzieri la plata obligatiilor de stat.

Majorarile de intarziere au reprezentat un hibrid intre dobanzi si penalitati, iar explicatiile guvernamentale cu privire la natura juridica a majorarilor erau la fel de hibridi­zate: este o despagubire pentru aco­perirea prejudiciului suferit de cre­ditor (statul – n.r.) ca urmare a lipsei de folosinta a banilor; este o sanctionare, specifica dreptului fiscal, ca urmare a neplatii la termen a creantelor fiscale; este o masura de constrangere care presupune obtinerea executarii obligatiei fiscale de plata prin amenintarea debitorului cu privire la plata unei sume suficient de mari si care sa invinga rezistenta acestuia.

Potrivit principiilor dreptului, daca este o despagubire pentru prejudiciul suferit ca urmare a nefolosintei banilor, contribuabilul poate fi obligat de stat la acoperirea acestui prejudiciu si nimic mai mult. Daca este o sanctiune, aceasta trebuie sa fie proportionala cu gravitatea faptei.

In ultima reglementare, Guvernul a incercat sa transeze problema naturii juridice, impartind majorarile in dobanzi si penalitati. In expunerea de motive la Ordonanta de Urgenta nr. 39/2010 privind modificarea si completarea Codului de procedura fiscala, Guvernul explica de ce a impartit majorarile de intarziere in dobanzi si penalitati. Astfel:

- „dobanda este destinata sa protejeze valoarea reala a platilor re­prezentand impozite, taxe si alte su­me datorate bugetului general consolidat”;

- „penalitatile sunt sanctiuni menite sa descurajeze neconforma­rea, constituind o sanctiune pentru neplata la scadenta, calculata ca un procent la nivelul sumei neplatite”.

Cheltuieli deductibile si nedeductibile

Vezi AICI detalii

Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor

Vezi AICI detalii

Declaratia Unica 2024 Impozit pe venit Contributii CAS si CASS

Vezi AICI detalii

Cuantumul dobanzilor, la cheremul Guvernului

Daca dobanzile sunt destinate sa protejeze valoarea reala a platilor repre­zentand impozite, taxe si alte sume datorate bugetului general consolidat inseamna ca trebuie calculate in functie de un criteriu obiectiv, care sa cuantifice aceste pierderi pentru ca orice leu in plus inseamna furt sau confiscare din buzunarul contribuabilului. Acest criteriu insa nu mai exista.

Chiar daca a fost incalcat prin diverse tertipuri legislative (cum a fost cel al cumularii dobanzilor cu penalitatile in majorari de intarziere), intotdeauna a existat un criteriu pentru determinarea dobanzilor si a penalitatilor de intarziere. Acesta a constat, de cele mai multe ori, in raportarea la dobanda de referinta a BNR. Sporadic au mai fost rata me­die a dobanzii practicate pe piata interbancara, la care se pot adauga cel mult 20 de puncte procentuale (Ordonanta 53/1997) sau taxa oficiala a scontului stabilita de BNR (Ordonanta 26/2001).

Din 2004 pana acum un an, acest criteriu era setat in Codul de procedura fiscala: „Nivelul dobanzii se stabileste prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Finan­te­lor Publice, corelat cu nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, la care se adauga 10 puncte procentuale, o data pe an, in luna decembrie, pentru anul urmator, sau in cursul anului, daca rata dobanzii de referinta se modifica cu peste 5 puncte procentuale” .

Aceste criterii, care constau in nivelul dobanzii de referinta a BNR, au fost insa abrogate subtil, nu printr-un act normativ de modificare a Codului de procedura fiscala, ci printr-o mentiune la capitolul abrogari din  OUG nr. 46/13 mai 2009 privind imbunatatirea procedurilor fis­cale si diminuarea evaziunii fiscale.

Iar acum, prin ultima modificare a Codului de procedura fiscala (OUG 39/2010), s-a stabilit ca nivelul dobanzii de intarziere „este de 0,05% pentru fiecare zi de intarziere si poate fi modificat prin legile bugetare anuale. In functie de ce criterii? Totul a fost lasat la cheremul guvernantilor, care pot dispune oricand sa platim pentru intarzieri de 3-4 ori mai mult decat pagubele efectiv suportate de stat.

In legatura cu necesitatea unui criteriu de stabilire a dobanzilor de intarziere, Curtea Constitutionala si-a exprimat pozitia in Decizia nr. 213 din 15 mai 2003:

„Nivelul dobanzilor datorate nu poate fi stabilit ca un procent imuabil, ci acesta se schimba periodic, in raport cu evolutia economiei si cu schimbarile intervenite pe piata fi­nan­ciara. Imputernicirea Guvernu­lui de a corela, prin hotarare, nivelul dobanzilor cu cele de referinta stabilite de Banca Nationala a Romaniei se justifica prin eliminarea necesitatii modificarii frecvente a legii in aceasta privinta”.

Dimensionarea penalitatilor de intårziere

Consiliul National al Intreprin­de­rilor Private Mici si Mijlocii a sustinut neconstitutionalitatea dispozitiilor referitoare la instituirea penalitatilor, invocand incalcarea urmatoarelor dispozitii din Constitutia Romaniei:

- art. 56 alin. (2): Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale;

- art. 139 alin. (1): Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.

In ceea ce priveste penalitatile de intarziere, exista mai multe decizii ale Curtii Constitutionale in care se confirma natura juridica in sfera raspunderii juridice, ca sanctiune pentru neindeplinirea la termen a obligatiei fiscale. De altfel, actualul Cod de procedura fiscala prevede ca „plata cu intarziere a obligatiilor fiscale se sanctioneaza cu o penalitate de intarziere datorata pentru neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale principale”.

Aceasta incadrare elimina insa ipoteza de neconstitutionalitate a prevederilor din Codul de procedura fiscala referitoare la penalitatile de intarziere, pentru incalcarea dispozitiilor art. 56 alin. (2): „Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale”.

Avem mai multe decizii ale Curtii Constitutionale in care aceasta isi exprima clar opinia cu privire la natura juridica a penalitatilor si respectiv a majorarilor de intarziere, pe care nu le considera „sarcini fiscale”, ci le plaseaza in sfera raspunderii juridice pentru neindepli­nirea sarcinilor fiscale (care sunt taxele si impozitele). In Decizia 305/ 2002, Curtea a considerat ca „asezarea justa a sarcinilor fiscale despre care face vorbire Constitutia Roma­niei se refera la criteriile de stabilire a cuantumului taxelor si impozitelor, si nici­decum la consecintele neplatii acestora”. De asemenea, Curtea a mai statutat ca „dispozitiile criticate nu incalca prevederile constitutionale deoarece instituirea unor majorari de intarziere pentru neachitarea in termenul legal a obligatiilor bugetare nu intra in sfera sistemului legal de impuneri, ci in aceea a raspunderii juridice pentru neindeplinirea indatoririlor prevazute de lege”.

In legatura cu dimensionarea sanctiunii constand in penalitati de intarziere, Curtea Constitutionala si-a exprimat pozitia in Decizia nr. 213 din 15 mai 2003:
„Dimensionarea sanctiunii, constand in penalitatile de intarziere, trebuie revizuita periodic in raport cu gravitatea consecintelor neachi­tarii la termen a obligatiilor bugetare, iar aceasta activitate este de competenta legiuitorului, care poate modifica anual cota penalitatilor de intarziere prin legea bugetului”. 

Sursa: Saptamana Financiara