In privinta documentelor justificative Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei a adus o solutie intr-o problema foarte disputata, aratand ca:
„Daca prevederile Legii contabilitatii nr. 82/1991 si cele ale regulamentului de aplicare a acesteia nu contineau criterii de stabilire a mentiunilor sau informatiilor ce trebuie sa le contina documentele justificative, iar prin Legea nr. 345/2002, aplicabila in perioada 1 iunie 2002-31 decembrie 2003, s-a inscris pentru prima data obligativitatea prezentarii de documente justificative, cu specificarea mentiunilor sau informatiilor pe care sa le cuprinda, prin Legea nr. 571/2003 s-au reglementat, cu caracter unitar, atat obligativitatea prezentarii documentelor justificative, cat si mentiunile sau informatiile care sa rezulte din acestea. (…)
In acest sens, prin art. 145 din Codul fiscal s-a prevazut, la alin. (8), ca "Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adaugata, orice persoana impozabila trebuie sa justifice dreptul de deducere, in functie de felul operatiunii", precizandu-se in cadrul reglementarilor date, la lit. a) si b), documentele ce trebuie prezentate pentru dovedirea fiecarei situatii specifice.
Asa fiind, in aplicarea corecta a dispozitiilor inscrise in art. 21 alin. (4) lit. f) si in art. 145 alin. (8) lit. a) si b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum si in art. 6 alin. (2) din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, se impune sa se considere ca taxa pe valoarea adaugata nu poate fi dedusa si nici nu se poate diminua baza impozabila la stabilirea impozitului pe profit in situatia in care documentele justificative prezentate nu contin sau nu furnizeaza toate informatiile prevazute de dispozitiile legale in vigoare la data efectuarii operatiunii pentru care se solicita deducerea acestei taxe”1.
La randul sau, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a adus o precizare de interes care „suna” si organelor de control, cu referire la documentele justificative: in Cauza C-85/95 – Reisdorf, in care s-a pus problema lipsei documentului in original, Curtea a statuat ca „nu este necesar originalul facturii, fiind suficienta si copia acesteia. Art. 18 (1) (a) si art. 22 (3) din Directiva a VI-a permite statelor membre sa considere documente justificative nu numai factura in original, ci orice alt document care tine loc de factura si indeplineste conditiile in cauza.“
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Impozitarea veniturilor din chirii 2024
PFA II IF Taxe Impozite Deduceri Contributii
In concluzie: sunt admise la decontare numai documentele care respecta prevederile legale romanesti, DAR sunt admise si copii ale facturilor pierdute, dand astfel prevalenta fondului asupra formei (echivalentul principiului celebrului principiu al „prevalentei economicului asupra juridicului”, mentionat in art. 11 din Codul fiscal).
Nu se spune nimic in decizia europeana de „conform cu originalul”, „duplicat” sau alte aspecte la care tin atat de mult inspectorii fiscali din Romania...
Desigur, formulele respective ar fi bine sa se aplice pe copie, dar, fata de larghetea deciziei europene, nu ar fi obligatoriu.
Deocamdata dreptul roman (inclusiv cel fiscal) e in reasezare fata de noile conceptii din uniunea Europeana, dar cred ca merita sa se cunoasca cele de mai sus atat de catre contribuabil, cat si de catre organul de control care aplica uneori rigid Codul fiscal.
_____________
1. I.C.C.J., Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 732 din 30/10/2007.
Horatiu Sasu
Jurist si economist
Consultant in afaceri
