email
E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit 

"E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice"

Adauga adresa ta de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit, oferit de Contabilul.ro.
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Legea prevede o perioada maxima pentru decontarea avansurilor?

administratorreglementari contabilecodul fiscal

Intrebare: Doresc sa stiu cat timp se pot mentine pe contul de 542 sume ridicate din casa/banca unei societati romanesti de catre administratorul firmei. Precizati, daca exista, normele legale care prevad o anumita perioada maxima pentru decontarea avansurilor de trezorerie ridicate. Administratorul care a ridicat banii sustine ca destinatia lor este realizarea unei investitii in achizitionarea unor utilaje din alta tara de la o persoana fizica, plati pentru care nu are documente, dar le va primi la finalizarea achitarii
 
Raspuns:
 
1. Un termen de decontare a avansului de 3 sau 4 zile lucratoare este prevazut de art. 29 din Regulamentul operatiilor de casa, aprobat prin Decretul nr. 209/1976.
Prevederile acestui Regulament sunt aplicabile numai in cazul institutiilor publice, asa cum rezulta din adresa M.F. nr. 3.700/25.11.1999, retinuta in Decizia Curtii Constitutionale nr. 13/2000 (incepand cu anul 1997, in legile bugetare anuale, cand se mentionau expres actele normative ce stateau la baza incasarii veniturilor bugetului de stat, Decretul nr. 209/1976 era mentionat ca baza legala pentru capitolul incasari si alte surse, cu specificatia <>).
 
 
Insa, termenul de decontare al unui avans de trezorerie, chiar si al unuia acordat administratorului, este stabilit in cadrul societatii, prin decizie interna, in cadrul procedurilor de control intern/politicilor contabile ale societatii, asa cum sunt ele descrise la pct. 309-317 din Reglementarile contabile conforme aprobate prin OMFP 3055/2009.
 
2. In mod normal, la ridicarea sumelor sub forma de avans trebuiau intocmite documente justificative (dispozitie de plata catre casierie), din care sa reiasa in mod clar pentru ce anume s-au acordat avansurile, chiar daca era vorba de administratorul societatii. Concret, in formular, la „scopul platii” trebuia mentionat in mod expres „pentru plata utilaje achizitionate de la o persoana fizica din tara X”.
 
Altminteri, daca nu exista nicio o justificare dovedita cu documente, la un eventual control al organelor fiscale/organelor Garzii Financiare, in baza principiului prevalentei economicului asupra juridicului (art. 11 alin. 1 din Codul fiscal si pct. 46 din Reglementarile contabile conforme cu Directiva a IV-a aprobate prin OMFP 3055/2009 ), acordarea de avansuri catre administratori/asociati poate fi reconsiderata, astfel incat sa reflecte continutul economic al unor asemenea operatiuni (ridicare de dividende, acordare de imprumuturi catre administratori/asociati etc.).
 
Astfel, din punct de vedere fiscal, avand in vedere prevederile art. 11 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal , cu modificarile ulterioare, in baza carora organele fiscale pot reincadra tranzactiile dintre societatea comerciala (contribuabila) si persoanele afiliate (asociatii):
 
- a) acordarea avansurilor catre asociati poate fi tratata drept acordare de dividend, mai ales daca societatea inregistreaza profituri din anii precedenti ramase nerepartizate;
Exista si varianta ca sumele ridicate sa fie considerate drept „avansuri” din dividende, caz in care distribuirea de dividende, sub orice forma, din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite, in lipsa de situatie financiara sau contrarii celor rezultate din aceasta constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 8 ani, conform art. 2721 din Legea privind societatile comerciale nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
 
- b) daca sumele acordate administratorului sunt sub forma de imprumut, trebuie mentionat ca exista prevederi in Legea 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare referitoare la acordarea de imprumuturi, conform carora:
 
- art. 1444 alin. 1 din lege prevede ca este  interzisa acordarea de imprumuturi administratorilor, cu exceptia celor prevazute la alin. 3;
 
- art. 1444 alin. 3 din lege permite totusi acordarea de imprumuturi administratorilor in limita echivalentului in lei al sumei de 5.000 euro;
 
- incalcarea acestor prevederi constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani, conform art. 272 alin. 1 pct. 3 din Legea 31/1990 ;
 
- din formularea art. 272 alin. 1 pct. 3 din lege rezulta ca, in fapt, interdictia referitoare la acordarea unor imprumuturi mai mari de 5.000 euro in cazul administratorilor se aplica si fondatorilor, directorilor sau reprezentantilor legali ai societatii, care se se imprumuta, sub orice forma, direct sau printr-o persoana interpusa,  cu alte cuvinte interdictia se aplica si asociatilor;
 
- este adevarat ca prevederile art. 1444 din Legea 31/1990 se refera la administrarea societatilor pe actiuni, fara sa existe dispozitii exprese cu privire aplicabilitatea ei in cazul societatilor cu raspundere limitata, insa cel mai prudent este sa se interpreteze ca ele sunt aplicabile si SRL-urilor;
 
- nerespectarea acestor dispozitii atrage raspunderea materiala a asociatului pentru daunele produse societatii, precum si raspunderea penala a acestuia conform art. 272 alin. 1 din Legea 31/1990.  
 
Totodata, pentru sumele ridicate in numerar, sunt incidente si prevederile Legii 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism, cu modificarile ulterioare. Potrivit acestei legi, efectuarea operatiunilor cu sume in numerar, in lei sau in valuta, a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 15.000 euro, indiferent daca tranzactia se realizeaza prin una sau mai multe operatiuni ce par a avea o legatura intre ele trebuie raportate Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, in cel mult 10 zile lucratoare de la data operatiunilor(art. 3 alin. 6, art. 8 lit. k  si art. 15 din Legea 656/2002 ). In baza acestor raportari, Oficiul poate decide analizarea tranzactiei, in masura in care o considera suspecta, in conformitate cu medologia specifica in domeniu.
 

NOUTATI din Legislatia Contabila

Decontarile de la A la Z


Atentie la 5 tipuri de operatiuni de decontare care pun probleme in practica
 1.  Decontarea prin compensare
 2.  Darea in plata in contul dividendelor
 3.  Avantaje in natura sau cheltuieli sociale
 4.  Decontarea achizitiilor/vanzarilor cu plata in rate
 5.  Decontarile din operatiuni in participatie

Lucrarea Decontarile de la A la Z, realizata de reputatul specialist Olga Crevelescu, are marele merit ca grupeaza intr-un singur loc explicatii profesioniste si complete despre toate tipurile de decontari!

...Vezi AICI detalii complete <<

Citeste mai multe articole pe aceeasi tema:
administratorreglementari contabilecodul fiscal


Data aparitiei: 22 Aprilie 2011

Votati articolul "Legea prevede o perioada maxima pentru decontarea avansurilor?":
Rating:

Nota: 4 din 5 din 12 voturi

Urmareste-ne pe Google News

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



ARTICOLE SIMILARE



Subiectele saptamanii

Atentie, Contabili!

Contabilitatea se schimba!
Cititi «Raportul Special Gratuit» oferit de specialistii nostri

DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
X