Situatia tensionata din zona euro pare sa se reflecte mai nou si asupra Frantei. Chiar daca in acest moment Franta este in continuare una dintre cele sase tari cu rating 'AAA', finantele statului francez par sa fie cele mai instabile din aceasta clasa.
Astfel, presedintelui Nicolas Sarkozy ii revine dificila sarcina de a se asigura ca ratingul de tara al Frantei nu va ajunge la un nivel mai mic. In plus, aceasta presiune se adauga incercarilor de a se mentine in preferintele cetatenilor francezi pana la alegerile din aprilie 2012.
Ca urmare a sustinerii acordarii celui de-al doilea pachet de ajutor financiar destinat Greciei, Franta reuseste sa creasca increderea in puterea financiara pe care o detine tocmai intr-o perioada in care investitorii incepeau sa aiba indoieli in privinta stabilitatii finantelor franceze.
Philippe Delienne, reprezentanul unei companii franceze care administreaza active de 1,2 miliarde de euro, a declarat ca Franta trebuie sa ia masuri serioase pentru a reusi sa se mentina in clubul celor sase state al caror rating este cel maxim.
Multi analisti ai pietei financiare considera insa ca, desi cele agentiile mari au confirmat ratingul Frantei, situatia ar trebui analizata mai aspru in ceea ce priveste deficitele. Astfel, potrivit unor specialisti, Franta se afla mai degraba in situatia unor tari evaluate cu 'AA+' in locul ratingului maxim.
PFA II IF Taxe Impozite Deduceri Contributii
Manual de politici contabile - Stick USB
Cheltuieli deductibile si nedeductibile
Agentia Standard & Poor's a anuntat deja luna trecuta ca va retrograda ratingul Frantei in cazul in care guvernul nu va adopta noi reforme care sa sustina finantele pe termen lung si care sa echilibreze bugetul pentru urmatorii cinci ani. In acest moment, dintre tarile cu rating maxim, Franta are cel mai ridicat deficit si cea mai mare datorie si deficit primar (deficitul inainte de luarea in calcul a platilor pentru dobanzi).