Va prezentam mai jos care sunt regulile de baza de reevaluare a stocurilor luand, de exemplu, cazul unei societati care foloseste metoda postcalculului si facand astfel referiri la inregistrarile in contabilitate ale acestei reevaluari.
Raspuns:
Exista urmatoarele momente cand are loc evaluarea elementelor de activ si datorii din bilant, si anume:
- la data intrarii in entitate
- evaluarea la inventar si prezentarea elementelor in bilant
- la data iesirii din entitate
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Cheltuieli deductibile si nedeductibile
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
1. Evaluarea stocurilor la data intrarii in entitate
Reglementarile contabile conforme cu Directiva a patra a Comunitatilor Economice Europene aprobate prin OMFP 3055/2009 preved ca, la data intrarii in entitate, bunurile se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate la valoarea de intrare, care se stabileste astfel:
a) la cost de achizitie - pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
b) la cost de productie - pentru bunurile produse in entitate;
c) la valoarea de aport, stabilita in urma evaluarii - pentru bunurile reprezentand aport la capitalul social;
d) la valoarea justa - pentru bunurile obtinute cu titlu gratuit sau constatate plus la inventariere.
Astfel cum prevede pct. 52 costul de productie al unui bun cuprinde costul de achizitie a materiilor prime si materialelor consumabile si cheltuielile de productie direct atribuibile bunului.
Costul de productie sau de prelucrare al stocurilor, precum si costul de productie al imobilizarilor cuprind cheltuielile directe aferente productiei, si anume: materiale directe, energie consumata in scopuri tehnologice, manopera directa si alte cheltuieli directe de productie, costul proiectarii produselor, precum si cota cheltuielilor indirecte de productie alocata in mod rational ca fiind legata de fabricatia acestora.
In costul de productie poate fi inclusa o proportie rezonabila din cheltuielile care sunt indirect atribuibile bunului, in masura in care acestea sunt legate de perioada de productie. Includerea in costul stocurilor a regiilor generale poate fi adecvata in masura in care reprezinta costuri suportate pentru a aduce stocurile in locul si forma dorite. Exemple de costuri care nu trebuie incluse in costul stocurilor, ci sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei in care au survenit, sunt urmatoarele:
- pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de productie inregistrate peste limitele normal admise, inclusiv pierderile datorate risipei;
- cheltuielile de depozitare, cu exceptia cazurilor in care aceste costuri sunt necesare in procesul de productie, anterior trecerii intr-o noua faza de fabricatie. Cheltuielile de depozitare se includ in costul de productie atunci cand sunt necesare pentru a aduce stocurile in locul si in starea in care se gasesc;
- regiile (cheltuielile) generale de administratie care nu participa la aducerea stocurilor in forma si locul final;
- costurile de desfacere;
- regia fixa nealocata costului, care se recunoaste drept cheltuiala in perioada in care a aparut. Alocarea regiei fixe asupra costurilor se face pe baza capacitatii normale de productie (activitate).
Regia fixa de productie consta in acele costuri indirecte de productie care raman relativ constante, indiferent de volumul productiei, cum sunt: amortizarea, intretinerea sectiilor si utilajelor, precum si costurile cu conducerea si administrarea sectiilor.
2. Evaluarea stocurilor la inventar si prezentarea elementelor in bilant
Activele de natura stocurilor se evalueaza la valoarea contabila, mai putin ajustarile pentru depreciere constatate. Ajustari pentru depreciere se constata inclusiv pentru stocurile fara miscare. In cazul in care valoarea contabila a stocurilor este mai mare decat valoarea de inventar, valoarea stocurilor se diminueaza pana la valoarea realizabila neta, prin constituirea unei ajustari pentru depreciere.
Fac obiectul evaluarii si stocurile in curs de executie.
3. Evaluarea stocurilor la data iesirii din entitate
Potrivit punctelor 157-161 din reglementarile contabile mai sus mentionate, costul stocurilor trebuie sa cuprinda toate costurile aferente achizitiei si prelucrarii, precum si alte costuri suportate pentru a aduce stocurile in forma si in locul in care se gasesc.
Costul stocurilor unui prestator de servicii cuprinde manopera si alte cheltuieli legate de personalul direct angajat in furnizarea serviciilor, inclusiv personalul insarcinat cu supravegherea, precum si regiile corespunzatoare.
Costul stocurilor care nu sunt de obicei fungibile si al acelor bunuri sau servicii produse si destinate unor comenzi distincte trebuie determinat prin identificarea specifica a costurilor individuale. Bunurile fungibile sunt bunuri de orice natura care nu se pot distinge in mod substantial unele de altele.
Identificarea specifica a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor. Acest tratament contabil este adecvat pentru acele elemente care fac obiectul unei comenzi distincte, indiferent daca au fost cumparate sau produse.
Identificarea specifica nu poate fi folosita in cazurile in care stocurile cuprind un numar mare de elemente, care sunt de regula fungibile.
In functie de specificul activitatii, pentru determinarea costului pot fi folosite, de asemenea:
- metoda costului standard, in activitatea de productie, sau
- metoda pretului cu amanuntul, in comertul cu amanuntul.
Costul standard ia in considerare nivelurile normale ale materialelor si consumabilelor, manoperei, eficientei si capacitatii de productie. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic si ajustate, daca este necesar, in functie de conditiile existente la un moment dat.
Diferentele de pret fata de costul de achizitie sau de productie trebuie evidentiate distinct in contabilitate, fiind recunoscute in costul activului. Repartizarea diferentelor de pret asupra valorii bunurilor iesite si asupra stocurilor se efectueaza cu ajutorul unui coeficient care se calculeaza astfel:
Coeficient de repartizare2 = Soldul initial al diferentelor de pret + Diferente de pret aferente intrarilor in cursul perioadei, cumulat de la inceputul exercitiului financiar pana la finele perioadei de referinta x 100. Soldul initial al stocurilor la pret de inregistrare + Valoarea intrarilor in cursul perioadei la pret de inregistrare, cumulat de la inceputul exercitiului financiar pana la finele perioadei de referinta
Acest coeficient se inmulteste cu valoarea bunurilor iesite din gestiune la pret de inregistrare, iar suma rezultata se inregistreaza in conturile corespunzatoare in care au fost inregistrate bunurile iesite.
Coeficientii de repartizare a diferentelor de pret pot fi calculati la nivelul conturilor sintetice de gradul I si II, prevazute in Planul de conturi general, pe grupe sau categorii de stocuri.
La sfarsitul perioadei, soldurile conturilor de diferente se cumuleaza cu soldurile conturilor de stocuri, la pret de inregistrare, astfel incat aceste conturi sa reflecte valoarea stocurilor la costul de achizitie sau costul de productie, dupa caz.
Diferentele de pret se inregistreaza proportional atat asupra valorii bunurilor iesite, cat si asupra bunurilor ramase in stoc.
Metoda pretului cu amanuntul poate fi utilizata in comertul cu amanuntul, pentru a determina costul stocurilor de articole numeroase si cu miscare rapida, care au marje similare si pentru care nu este practic sa se foloseasca alta metoda. In aceasta situatie, costul bunurilor vandute se calculeaza prin deducerea valorii marjei brute din pretul de vanzare al stocurilor. Orice modificare a pretului de vanzare presupune recalcularea marjei brute.
La iesirea din gestiune a stocurilor si altor active fungibile, acestea se evalueaza si inregistreaza in contabilitate prin aplicarea uneia din urmatoarele metode:
a) metoda primul intrat - primul iesit - FIFO;
b) metoda costului mediu ponderat - CMP;
c) metoda ultimul intrat - primul iesit - LIFO.
In ceea ce priveste inregistrarea in contabilitate a operatiunilor economico- financiare, Norma metodologica de intocmire si utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobata prin OMEF 3512/2008, stabileste ca inregistrarea se efectueaza, de regula, lunar.
Prin exceptie, entitatile care in exercitiul financiar precedent au inregistrat o cifra de afaceri sub echivalentul in lei al sumei de 35.000 euro pot inregistra in contabilitate operatiunile economico-financiare la alte perioade decat lunar, dar nu mai tarziu de data pentru care se intocmesc declaratiile privind impozitul pe profit, respectiv data situatiilor financiare anuale sau a raportarilor contabile stabilite potrivit legii. In acest caz, inregistrarea in contabilitate se efectueaza pe baza documentelor justificative sau a unui centralizator in care sunt inscrise mai multe documente justificative al caror continut se refera la operatiuni de aceeasi natura si la aceeasi perioada, situatie in care documentele justificative se anexeaza la acesta.
In mod similar, inregistrarea in Registrul-jurnal si Cartea mare se efectueaza pentru aceeasi perioada. Pentru determinarea plafonului de 35.000 euro se utilizeaza cursul de schimb valutar comunicat de Banca Nationala a Romaniei, valabil la data incheierii exercitiului financiar precedent.
