email
E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit 

"E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice"

Adauga adresa ta de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit, oferit de Contabilul.ro.
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Profitul: ce este, cum se calculeaza si studiu de caz practic

Profitul: ce este, cum se calculeaza si studiu de caz practic
profit brutprofit netcalcul profit netprofit impozabil

Un nivel stabil si sustenabil de profit permite societatii sa investeasca in dezvoltarea afacerii, sa isi extinda operatiunile, sa cerceteze si sa inoveze, sa isi modernizeze infrastructura sau sa isi imbunatateasca produsele si serviciile. Profitul asigura stabilitatea financiara a unei firme si o ajuta sa isi mentina operatiunile pe termen lung.

In randurile care urmeaza veti afla ce este profitul, cum se calculeaza, care sunt strategiile pentru cresterea profitabilitatii si, la final, veti vedea un studiu de caz despre impozitul pe profit in cazul veniturilor din dividende.

Ce este profitul?

Indicator al performantei economico-financiare a societatilor comerciale, profitul este scopul final al oricarui intreprinzator, fiind rezultatul diferentei intre veniturile realizate si cheltuielile efectuate in vederea obtinerii acestora.

Atunci cand cheltuielile depasesc veniturile, rezultatul activitatii unei firme reprezinta pierdere sau diminuare a beneficiilor economice. Pierderea contabila bruta se recupereaza din profiturile contabile brute obtinute in urmatorii ani, fara a fi limitata perioada de timp in care pierderea contabila bruta dintr-un an se poate recupera din profiturile contabile brute obtinute in viitor.

Ce este profitul contabil brut?

Profitul contabil brut reprezinta acel profit care nu a fost afectat de veniturile neimpozabile sau de cheltuielile nedeductibile, in functie de care rezulta profitul impozabil, impozitul pe profit si profitul contabil net.

Ce este profitul contabil net?

Profitul contabil net este venitul ramas dupa ce toate cheltuielile, inclusiv impozitele si dobanzile, au fost platite. Este un indicator esential pentru actionari, investitori si alte parti interesate, deoarece ofera o perspectiva asupra sanatatii financiare a companiei si a eficientei sale in gestionarea operatiunilor.

Cum se calculeaza profitul impozabil (rezultatul fiscal)?

Profitul impozabil (rezultatul fiscal) se calculeaza ca diferenta intre veniturile si cheltuielile inregistrate conform reglementarilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile si deducerile fiscale si la care se adauga cheltuielile nedeductibile.

La stabilirea rezultatului fiscal se iau in calcul si elemente similare veniturilor si cheltuielilor, potrivit normelor metodologice, precum si pierderile fiscale. Rezultatul fiscal pozitiv este profit impozabil, iar rezultatul fiscal negativ este pierdere fiscala. Exista reglementari speciale in Codul fiscal privind pierderile fiscale, care se vor recupera din profiturile impozabile obtinute in urmatorii 7 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua in ordinea inregistrarii acestora, la fiecare termen de plata a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale in vigoare din anul inregistrarii acestora.

Formule privind calculul profitului contabil brut/net

Principalele formule privind calculul profitului contabil brut/net si a rezultatului fiscal (profitului impozabil) sunt:

Venituri totale = venituri impozabile + venituri neimpozabile


Cheltuieli totale = cheltuieli deductibile + cheltuieli nedeductibile

Profit contabil brut = venituri totale – cheltuieli totale

Profit contabil net = profit contabil brut – impozit pe profit

Profit impozabil (fiscal) = profit contabil brut + cheltuieli nedeductibile – venituri neimpozabile +/– elemente similare veniturilor sau cheltuielilor

Impozit pe profit = profit impozabil x cota de impozit (16%).

Ghidul practic Cheltuieli deductibile si nedeductibile contine cele mai noi reguli de deductibilitatea si va ofera siguranta aplicarii corecte a legii!

Sfaturi pentru cresterea profitabilitatii

Pentru a creste profitul unei firme, este necesar sa se ia in considerare diverse strategii si abordari specifice pentru fiecare afacere. Iata cateva sfaturi generale care pot ajuta la cresterea profitabilitatii:

Analizati costurile: Efectuati o analiza amanuntita a costurilor pentru a identifica si elimina cheltuielile inutile sau neeficiente. Acest lucru poate include optimizarea lantului de aprovizionare, negocierea mai buna cu furnizorii sau implementarea masurilor de eficienta energetica pentru a reduce costurile operationale.

Imbunatatiti gestionarea stocurilor: Monitorizati stocurile cu atentie pentru a evita costurile legate de stocurile excesive sau de lipsa de stocuri. Gestionarea eficienta a stocurilor va poate ajuta sa reduceti costurile de depozitare si sa maximizati veniturile din vanzari.

Cresteti veniturile: Identificati noi piete sau segmente de clienti, imbunatatiti produsele sau serviciile existente si promovati-le eficient pentru a atrage mai multi clienti si a creste veniturile.

Optimizati preturile: Analizati politica de preturi si ajustati-o in mod corespunzator. Acest lucru poate implica fie cresterea preturilor la produsele si serviciile cu cerere mare, fie oferirea de reduceri sau promotii pentru a atrage noi clienti sau pentru a stimula vanzarile.

Investiti in marketing si publicitate: O strategie de marketing bine conceputa poate creste vizibilitatea brandului si poate atrage mai multi clienti. Folositi canale de publicitate relevante pentru publicul tinta si urmariti eficienta investitiilor in marketing.

Dezvoltati relatii cu clientii existenti: Acordati atentie clientilor loiali si incurajati recurenta achizitiilor. Clientii loiali sunt mai predispusi sa recomande afacerea dvs. altora si sa cumpere mai mult pe termen lung.

Eficientizati procesele de lucru: Automatizati si simplificati procesele interne pentru a creste productivitatea angajatilor si a reduce costurile operationale.

Inovare si adaptare: Ramaneti deschisi la inovatie si fiti pregatiti sa va adaptati la schimbarile din industrie si la cerintele clientilor.

Gestionarea datoriilor si a fluxului de numerar: Asigurati-va ca gestionati datoriile in mod responsabil si ca mentineti un flux de numerar pozitiv, pentru a evita problemele de lichiditate care pot afecta afacerea.

Investiti in formarea angajatilor: Angajatii bine pregatiti si motivati pot contribui la cresterea eficientei si calitatii muncii, ceea ce poate duce la imbunatatirea performantei si a profitabilitatii.

Este important sa aveti in vedere ca fiecare afacere este unica, deci solutiile pentru cresterea profitului pot varia in functie de domeniul de activitate, dimensiunea si obiectivele specifice ale companiei. Analizati cu atentie situatia dvs. si luati decizii bazate pe date si informatii relevante.

Studiu de caz: Impozit pe profit in cazul veniturilor din dividende

O societate pe actiuni primeste dividende de la societatea unde detine 70% din capitalul social. Aceste venituri nu intra in baza de impozitare la calculul impozitului pe profit, ci se impoziteaza cu 8%, impozitul fiindu-i retinut beneficiarului real si declarat in declaratia 100 si 205. Societatea mai detine si actiuni listate la bursa pentru care primeste dividende nete, impozitul fiindu-i retinut la sursa.

Aceste venituri intra in baza de impozitare pentru impozitul pe profit?

Raspuns: Potrivit art. 23 lit. a) si b) din codul fiscal

La calculul rezultatului fiscal, urmatoarele venituri sunt neimpozabile:

a) dividendele primite de la o persoana juridica romana;

b) dividende primite de la o persoana juridica straina platitoare de impozit pe profit sau a unui impozit similar impozitului pe profit, situata intr-un stat tert, astfel cum acesta este definit la art. 24 alin. (5) lit. c), cu care Romania are incheiata o conventie de evitare a dublei impuneri, daca persoana juridica romana care primeste dividendele detine la persoana juridica straina din statul tert, la data inregistrarii acestora potrivit reglementarilor contabile aplicabile, pe o perioada neintrerupta de un an, minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice care distribuie dividende;

In primul caz dividendele obtinute de la societatea la care SA-ul detine 70% din actiuni sunt luate in calculul profitului contabil (nu sunt luate in calculul profitului fiscal) care este distribuit actionarului ca dividende si in acest caz i se retine impozitul de 8%, cum ati precizat si dvs.

In cel de-al doilea caz, probabil societatea cotata la bursa a retinut impozit pe dividende deoarece probabil nu sunt indeplinite conditiile de la art.43 din codul fiscal.

In cazul in care societatea cotata la bursa este din Romania sau un stat tert, dividendele nete distribuite sunt neimpozabile la calculul impozitului pe profit.


Raspuns oferit in luna iulie 2023 de catre specialistii site-ului PortalContabilitate.ro. Dati click AICI pentru a vedea toate noutatile contabile + consultanta si raspunsuri detaliate de la experti. 

Foto: pixabay.com


de Alina Ilie

NOUTATI Contabile 2024

Sinteza noutatilor legislative 2024:


TAX MEMO - MEMORATOR TAXE SI IMPOZITE!

->>  Numele obligatiei fiscale respective
->>  Ce act normativ se aplica
->>  Categorii de contribuabili vizati
->>  Termene de plata
->>  Ce declaratii trebuie depuse obligatoriu
->>  Exceptiile de la regula (daca exista)
->>  Observatii, precizari, recomandari, atentionari

Iti sunt acum disponibile doar in 30 sec.

...Vezi AICI detalii complete <<

Citeste mai multe articole pe aceeasi tema:
profit brutprofit netcalcul profit netprofit impozabil


Data aparitiei: 18 Iulie 2023

Votati articolul "Profitul: ce este, cum se calculeaza si studiu de caz practic":
Rating:

Nota: 4.2 din 5 din 15 voturi

Urmareste-ne pe Google News

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



ARTICOLE SIMILARE



Subiectele saptamanii

  • ANAF: 15 aprilie, noul termen pentru iesirea din sistemul de impozitare al microintreprinderilor

    • Update 28 martie 2024:  ANAF a anuntat ca termenul limita pentru declararea iesirii din sistemul de impozitare al microintreprinderilor va fi extins pana la data de 15 aprilie 2024. Initial, firmele mici erau obligate sa depuna Declaratia 700 pana la data de 31 martie pentru a iesi din sistemul de impunere pe veniturile microintreprinderilor. Guvernul urmeaza sa adopte modificarea propusa in aceasta saptamana. In cele ce urmeaza, va prezentam anu...» citeste mai departe aici

  • Factura emisa anul trecut si primita in 2024. Putem deduce TVA?

    • In cele ce urmeaza veti afla daca putem deduce TVA din facturi primite si inregistrate in 2024, dar a caror data de emitere este in 2023. Deducere TVA pentru o factura emisa anul trecut Pentru deducerea TVA din facturile primite pentru bunuri sau servicii, persoana inregistrata ca platitor de tva trebuie sa indeplineasca doua conditii: - sa detina o factura emisa in conformitate cu prevederile art. 319, precum si dovada platii in cazul achizitiilo...» citeste mai departe aici

  • Imprumut acordat de societate catre asociatul unic: atentie la suma maxima prevazuta de lege!

    • In prezentul studiu de caz, ne propunem sa analizam aspectele legale ale imprumutului acordat de societate catre asociatul unic. Veti afla in randurile de mai jos care este suma maxima ce poate fi imprumutata, modalitatea de plata si textul de lege aplicabil in contextul legislatiei in vigoare. Imprumut acordat de societate catre asociatul unic: studiu de caz Intrebare: "O societate comerciala poate imprumuta asociatul unic? Care este...» citeste mai departe aici

  • CUM si UNDE ne putem plati obligatiile fiscale: Ghid ANAF privind modalitatile plata

    • Cu scopul de a informa contribuabilii, ANAF a publicat o brosura cu modalitatile de plata disponibile catre institutie. Aceasta initiativa are ca obiectiv principal simplificarea si eficientizarea procesului de plata a taxelor si impozitelor, oferind contribuabililor o intelegere clara a tuturor optiunilor disponibile. Impozite, taxe, contributii si alte sume datorate - CUM si UNDE putem plati Contribuabilii isi pot indeplini obl...» citeste mai departe aici

Atentie, Contabili!

Contabilitatea se schimba!
Cititi «Raportul Special Gratuit» oferit de specialistii nostri

DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
X