email
E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit 

"E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice"

Adauga adresa ta de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit, oferit de Contabilul.ro.
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

CASS aferent dividendelor in anul 2017 si 2018. Ce plati si obligatii exista?

CASS aferent dividendelor in anul 2017 si 2018. Ce plati si obligatii exista?
dividendeasociaticontributii dividendecass dividende2018

In cazul urmator, facem referire la o societate care a repartizat dividende in anul 2017 si care urmeaza sa repartizeze dividende si in luna ianuarie 2018. Prezentam in detaliu cele doua situatii din cadrul firmei:

1. In luna noiembrie 2017, firma a repartizat in dividende cuvenite asociatilor suma de 100.000 lei. Desi dividendele nu au fost platite, impozitul pe dividende a fost retinut si platit in luna decembrie 2017. Plata dividendelor se va efectua in anul 2018. Asociatii au obligatia de a declara venitul catre ANAF in anul 2018, in vederea stabilirii contributiei de asigurari sociale de sanatate?

2. In luna ianuarie 2018, firma repartizeaza in dividende suma de 500.000 lei. Care este suma reprezentand contributia de asigurari sociale de sanatate pe care o vor plati asociatii, aferenta acestor venituri?


Iata raspunsul specialistului:

1. Daca s-a retinut si platit impozitul pe dividende, in decembrie 2017, plata dividendelor catre asociati se va face ulterior, cand societatea va dispune de lichiditati.
Pentru dividendele distribuite in anul 2017, aveti obligatia depunerii Declaratiei informative 205 privind impozitul retinut la sursa si castigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit la organul fiscal competent, pana in ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat.
 
Pentru impozitul pe dividende retinut in 2017, declaratia trebuie depusa pana pe data de 28 februarie 2018, inclusiv.
Regula generala esta ca termenul de prescriptie a unei datorii este de 3 ani.


 
Prescriptia dividendelor nu opereaza de la sine, ci trebuie invocata la prima infatisare in fata instantei.
 
Prescriptia poate fi opusa numai de cel in folosul caruia curge, respectiv in situatia de fata, prescriptia poate fi invocata numai de catre societate, cand i se solicita dividendele.
 
Daca societatea isi recunoaste obligatia de plata a dividendelor prin reprezentantii legali, plata dividendului este valabila chiar daca se efectueaza dupa termenul de prescriptie.
 
Astfel, va recomandam sa nu procedati la prescriptia dividendului neplatit, chiar daca au expirat cei 3 ani de la data distibuirii profitului anului 200X, pe destinatia dividende, daca interesul asociatilor si participantilor la societate este de a-l ridica intr-o perioada urmatoare.
 
De asemenea, puteti transfera obligatia de plata a dividendelor (sold cont 457) pe sema conturilor 455 sau 462, lasand la dispozitia societatii sumele datorate asociatilor, urmand a fi platite acestora, cand societatea va dispune de lichiditati.
 
Pentru dividendele distribuite incepand cu luna februarie 2017 pana in luna decembrie 2017, in cazul in care asociatii realizeaza venituri de natura celor mentionate la art. 155 alin. (1) lit. a)-d), g), i)-I), respectiv:
- salarii sau asimilate salariilor;
- pensii;
- activitati independente, cu exceptia veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala (art. 67 din Codul fiscal);
- asocierea cu o persoana juridica - contribuabil potrivit Titlulul II sau III din Codul fiscal;
- activitati agricole, silvicultura, piscicultura;
- indemnizatii de somaj;
- indemnizatii pentru cresterea copilului;
- ajutor social acordat potrivit Legii nr.416/2001;
- indemnizatii pentru incapacitate temporara de munca drept urmare a unui accident de munca sau unei boli profesionale,
 nu se mai datoreaza contributia de asigurari sociale de sanatate, pentru dividendele distribuite, ca urmare a modificarilor aduse Codului fiscal prin OUG nr.3/2017, respectiv art. 176 alin. (7) din Codul fiscal.

Prin urmare, important este ca asociatii sa realizeze venituri din salarii, activitati independente (PFA), pensii etc. la cel putin un salariu minim brut pe tara, pentru a nu datora CASS.
Salariul de baza minim brut pe tara este salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, aferent lunilor pentru care se stabileste contributia de asigurari sociale de sanatate.

In anul 2017, salariul minim brut pe tara este 1.450 lei incepand cu luna februarie 2017.
In cazul persoanelor fizice care realizeaza venituri din dividende si datoreaza contributia de asigurari sociale de sanatate, aceasta se stabileste de catre organul fiscal competent, prin decizie de impunere anuala, pe baza informatiilor din declaratia privind calcularea si retinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit (205), precum si pe baza informatiilor din evidenta fiscala, dupa caz.
Baza lunara de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate nu poate fi mai mica decat salariul de baza minim brut pe tara, daca venitul din dividende pentru care se calculeaza contributia.  
Aceasta contributie se va stabili ulterior de organele fiscale si se va comunica persoanelor care datoreaza, prin decizie de impunere.
Termenul de plata este de 60 de zile de la comunicarea deciziei.

Asadar, daca asociatii realizeaza venituri din salarii sau din activitati independente (PFA) si platesc CASS la nivelul a cel putin un salariu minim pe economie (1.450 lei) lunar (1450 x 5,5%), nu datoreaza CASS pentru dividendele repartizate in anul 2017 care vor fi distribuite cand societatea va dispune de lichiditati.

2. Conform art. 170 alin. (1) din Codul fiscal, in vigoare de la data de 01 ianuarie 2018, baza lunara de calcul a CASS pentru care persoanele fizice prevazute la art. 155 alin. (2) datoreaza contributia este salariul de baza minim brut pe tara in vigoare in luna pentru care se datoreaza.
 
Veniturile prevazute la art. 155 alin. (2) din Codul fiscal sunt:
a) venituri din activitati independente, definite conform art. 67 si 67^1;
b) venituri din asocierea cu o persoana juridica, contribuabil potrivit titlurilor II, III sau Legii nr. 170/2016, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 125;
c) venituri din cedarea folosintei bunurilor, definite conform art. 83;
d) venituri din investitii, definite conform art. 91 (aici se incadreaza veniturile din dividende);
e) venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura, definite conform art. 103;
f) venituri din alte surse, definite conform art. 114 si 116.
 
Astfel, baza lunara de calcul al contributiei la sistemul de sanatate pentru veniturile din dividende o reprezinta salariul de baza minim brut pe tara in vigoare in luna pentru care se datoreaza contributia. Nu are relevanta faptul ca persoana obtine venituri din salarii si/sau alte tipuri de venituri. Astfel, faptul ca o persoana obtine venituri din salarii nu o excepteaza de la plata contributiei la sistemul de sanatate pentru veniturile din dividende si/sau profesii liberale, de exemplu.
 
Contributia la sistemul de sanatate nu se retine de platitorul venitului, ci se va depune o declaratie pana la data de 31 ianuarie 2018 inclusiv, pe baza careia organul fiscal va emite decizia de impunere.
 
Daca in anul 2018, salariul minim va fi 1.900 lei si in 2018, un asociat primeste dividende in suma de 500.000 lei, acesta va datora contributie de sanatate in suma de 1.900 x 10% (190 lei) pentru fiecare din cele 12 luni ale anului, respectiv 2.280 lei.
Asadar, asociatii vor datora contributie la sanatate 10%, dar baza de calcul va fi salariul minim (nu valoarea totala a dividendelor).


Raspuns oferit pentru www.portalcontabilitate.ro de Dana Hristu - Consultant fiscal si expert contabil si auditor financiar

 


de Redactia Contabilul

NOUTATI din Legislatia Contabila

Decontarile de la A la Z


Atentie la 5 tipuri de operatiuni de decontare care pun probleme in practica
 1.  Decontarea prin compensare
 2.  Darea in plata in contul dividendelor
 3.  Avantaje in natura sau cheltuieli sociale
 4.  Decontarea achizitiilor/vanzarilor cu plata in rate
 5.  Decontarile din operatiuni in participatie

Lucrarea Decontarile de la A la Z, realizata de reputatul specialist Olga Crevelescu, are marele merit ca grupeaza intr-un singur loc explicatii profesioniste si complete despre toate tipurile de decontari!

...Vezi AICI detalii complete <<

Citeste mai multe articole pe aceeasi tema:
dividendeasociaticontributii dividendecass dividende2018


Data aparitiei: 15 Decembrie 2017
Ultima actualizare: 02 Ianuarie 2018

Votati articolul "CASS aferent dividendelor in anul 2017 si 2018. Ce plati si obligatii exista?":
Rating:

Nota: 3.83 din 5 din 15 voturi

Urmareste-ne pe Google News

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



ARTICOLE SIMILARE



Subiectele saptamanii

Atentie, Contabili!

Contabilitatea se schimba!
Cititi «Raportul Special Gratuit» oferit de specialistii nostri

DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
X