email
E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit 

"E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice"

Adauga adresa ta de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit, oferit de Contabilul.ro.
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

MBA SAU ACCA?


Cat de usor se poate obtine in Romania cea mai ceruta calificare profesionala internationala de business si cu ce costuri?

Andreia Stanciu, Director ACCA (Association of Chartered Certified Accountants) pentru Europa de sud-est ne deschide usa celei mai mari asociatii contabile globale ca numar de membri si studenti. Cu peste 430.000 de studenti si 150.000 de membri in 170 de tari, ACCA are o retea extinsa care cuprinde peste 80 de birouri si centre locale in intreaga lume.
Calificarile oferite de catre ACCA sunt foarte apreciate si in Romania, aici fiind inscrise cateva mii de persoane pentru a urma programele ACCA si existand deja sute de absolventi, detinatori ai calificarii ACCA, recunoscuta international.

Ce a facut ca ACCA sa fie atat de apreciata?

Suntem „cea mai apreciata calificare internaţionala de business” pentru ca avem cei mai multi studenti si membri la nivel internaţional, ceea ce ne situeaza pe primul loc in preferintele angajatorilor. Succesul calificarilor ACCA se bazeaza pe faptul ca se pliaza pe nevoile companiilor la nivel inalt, oferind celor care le obtin cunoştinţele si experienta de a reusi in orice post de conducere din orice sector de activitate sau companie din intreaga lume. Sunt practic imbinarea perfecta a unor cunostinte aprofundate din domeniul financiar, cu abilitati de leadership si de gestionare a resurselor umane si materiale, dand astfel viziunea strategica ideala pentru oricine vrea sa inteleaga si sa conduca o firma la un moment dat.
Fiind calificari internationale, inseamna ca ele se bucura de recunoastere in intreaga lume, un motiv fiind si faptul ca cerintele privind experienta profesionala si examenele sunt identice, indiferent unde se afla cei care doresc sa obtina calificarile noastre – in Europa Centrala sau de Est, Europa de Vest, America de Nord sau Asia, Pacific. Toate examenele se dau in limba engleza si fiecare examen este sustinut in aceeasi zi in intreaga lume. Pe de alta parte, sunt foarte bine adaptate si cerintelor locale. De exemplu, studentii ACCA romani au posibilitatea de a da examenul de fiscalitate din cadrul calificarii pe leglislatia romana.

Toate aceste avantaje ale calificarilor noastre au facut ca ele sa fie alegerea evidenta pentru organizatiile multinationale, care aveau nevoie de personal cu aptitudini internationale relevante. In Romania, de exemplu, companiile cunoscute drept ”Big 4” au fost primele care au cerut angajatilor lor sa obtina calificarile ACCA, inca din 1992. In prezent, avem peste 5000 de membri si studenti in Romania, iar numarul continua sa creasca pe masura ce tot mai multe companii si persoane inteleg beneficiile unei calificari profesionale recunoscute la nivel international.

Aici, in Romania, avem de pilda si un alt avantaj – avem cate un acord incheiat cu cele doua asociatii locale, CECCAR (Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania) si CAFR (Camera Auditorilor Financiari din Romania), care permit membrilor ACCA accesul simplificat la calificarile lor. Astfel, un membru ACCA poate deveni expert contabil sau auditor financiar in Romania doar in urma trecerii unui interviu.

De asemenea, poate ca acest succes al nostru se datoreaza si faptului ca ACCA are mai mult de 100 de ani de cand ofera calificari contabile la nivel international. Reputatia noastra este recunoscuta in intreaga lume, fapt ce nu poate sa aiba decat un impact pozitiv si asupra celor care isi aleg o astfel de calificare.

De ce ACCA?

Bineinteles ca exista multe variante de pregatire pentru cei ce doresc sa progreseze in cariera, de la MBA-uri la calificari profesionale, dar ACCA este prima optiune, atat pentru angajatori, cat si pentru profesionisti. Asta se intampla deoarece calificarile noastre sunt portabile, sunt calificari de business de nivel inalt, ce ofera persoanelor care le obtin cunostintele şi expertiza necesara pentru a reusi in orice pozitie, indiferent de industria sau compania pentru care lucreaza, oriunde in lume. Nu mai putin de 20.000 de studenti si membri ACCA se muta dintr-o tara in alta in fiecare an.

Infrastructura locala, neegalata de nici o alta asociatie care ofera calificari la nivel mondial, face parte integranta din reteta de succes a ACCA. Avem peste 80 de birouri si centre locale in toata lumea, iar faptul ca membrii si studentii nostri pot obtine o calificare internationala beneficiind in acelasi timp si de suport local, este foarte important.

E clar ca o calificare internationala merita investitia, dar nefiind strict necesara in Romania si avand in vedere actualul context economic, cum a evoluat in ultimii ani numarul celor care se inscriu?

Intr-o prima instanta, a existat o scadere a numarului de nou inscrisi la examenele ACCA, dar cu siguranta nu atat de abrupta cum ne-am fi putut astepta dupa previziunile economice. In ultimul timp, insa, as spune ca suntem din nou pe o panta ascendenta. Companiile cu viziune au continuat oricum sa investeasca in pregatirea profesionala a angajatilor lor, pentru ca au realizat ca oamenii buni trebuie fidelizati si instruiti si in perioadele mai dificile, pentru a avea garantia ca vor ramane in cadrul companiei dupa ce piata se va redresa. Am fost, de asemenea, placut surprinsa si de faptul ca numarul celor care se inregistreaza in nume propriu si platesc pentru ACCA a crescut foarte mult. Cand am studiat fenomenul mai amanuntit, am realizat de fapt ca aceasta investiţie in propria dezvoltare profesionala in vremuri mai dificile nu este atat de surprinzatoare. Oamenii vor sa-si consolideze un brand personal care sa-i faca de neinlocuit pentru companie.

De asemenea, viziunea strategica a specialistului din domeniul financiar contabil a devenit din ce in ce mai pretioasa in lumina ultimelor evenimente din economia globala. In aprilie 2012, Accountancy Magazine din UK arata ca aproape 60% din presedintii sau directorii executivi ai companiilor din top 100 FTSE detin calificari in domeniul contabil sau financiar – cu 10 ani in urma cifra era la mai putin de 25%.

E clar ca este nevoie de multi ani de experienta pentru a putea conduce o companie, dar si investitia in pregatirea profesionala, inca de la inceputul carierei, este cruciala.
Cand stiu exact ce vor sa faca, oamenii cauta calificarile si diplomele cele mai recunoscute, pentru a-si maximiza investiţia de timp si bani. Iar in domeniul financiar-contabil si de business exista doar o singura calificare recunoscuta la o scara atat de mare: ACCA.

Se stie ca o calificare internationala este costisitoare. Cum reusesc totusi acei studenti ACCA care nu beneficiaza de sprijinul angajatorului sa-si sustina cheltuielile legate de obtinerea calificarii ACCA?

Parerea generala ca ACCA este o calificare scumpa este un mit, iar sumele vehiculate sunt, in cel mai bun caz, o estimare maxima a costurilor pe care cineva ar trebui sa le suporte pentru a obtine calificarea ACCA. Pentru a trece examenele noastre exista atat de multe variante de studiu, incat practic fiecare isi poate stabili singur parcursul prin calificare fara a trebui neaparat sa cheltuiasca bani pentru cursuri – important este sa promoveze examenele, pentru ca acestea sunt, de fapt, garantia cunostintelor obtinute.

Care este profilul celor care invata pe cont propriu si care sunt costurile lor?

De exemplu, putem avea un director financiar care se decide sa obtina ACCA Qualification (cea mai completa calificare a ACCA, singura care da dreptul celor care o finalizeaza sa devina membri ACCA). Acesta se va inregistra la ACCA, devenind astfel studentul nostru. Bineinteles ca noi recomandam studentilor nostri sa urmeze cursurile organizate de companiile acreditate de ACCA in Romania, cursuri care in mod cert sporesc sansa de promovabilitate, economisind astfel timp de studiu. Cele patru companii acreditate de ACCA in Romania – trei la cel mai inalt nivel, Platinum şi una la nivel Gold, au fost si sunt parteneri de incredere, extrem de flexibili in relatia cu studentii. Sunt sigura ca oricine intra in legatura cu acestea, se convinge de beneficiile cursurilor face-to-face, precum si de flexibilitatea ofertelor in acest domeniu.

Totusi, daca potentialii studenti au deja cunostintele acoperite pentru un examen, atunci pot alege sa studieze doar dupa manualele ACCA si folosind resursele gratuite puse la dispozitie pe website-ul nostru www.accaglobal.com, sectiunea Students. Astfel, invaţand doar dupa manuale, directorul financiar de care va vorbeam poate ajunge sa obtina ACCA cu un cost de aproximativ 3000 de euro – suma impartita de-a lungul a trei-patru ani.

Pe de alta parte, daca avem un proaspat absolvent de facultate care doreste sa obtina calificarea ACCA si care nu are cunostintele si experienta pentru a se simti suficient de sigur incat sa promoveze examenele noastre studiind doar dupa manuale, atunci el poate opta si pentru alte metode de studiu. Oferta este foarte larga, de la Home Study Kits, Online courses, Revision courses si pana la cursurile face-to-face, toate acestea fiind disponibile in Romania.

E bine de retinut ca, in prezent, un examen ACCA Qualification costa in jur de 100 de euro, iar ACCA nu impune nici o metoda de studiu celor care vor sa treaca examenele noastre. Daca cineva se simte pregatit, poate intra chiar acum pe site-ul nostru (urmand acest link, meniul din dreapta pentru fiecare examen) pentru a vedea la ce nivel sunt examenele. Subiectele din sesiunile precedente, impreuna cu rezolvarile, sunt puse la dispoziţie gratuit si pot fi descarcate de oricine. In plus, ii sfatuiesc pe cei care doresc sa afle mai multe despre ACCA, sa solicite informatii suplimentare direct la biroul local ACCA pe care il reprezint si care a fost infiintat in Romania in martie 2006.

Totusi, studentii ACCA carora le acopera angajatorii studiile sunt majoritari?

Nu, proportia este acum egala si sunt din ce in ce mai multi studenti care isi acopera studiile ACCA din resurse proprii. In Romania, peste 1000 de companii cu viziune angajeaza studenti si membri calificati ACCA.

Pentru cei aproximativ 5000 de membri si studenti romani ai ACCA, aceasta reprezinta o recunoastere locala extraordinara, pe langa cea internationala de care se bucura alaturi de cei o jumatate de milion de membri si studenti din intreaga lume. Parerea mea este ca, prin cunostintele lor tehnice si aptitudinile practice, angajatii calificati ACCA aduc un real beneficiu companiilor din orice sector.

Cu o investitie pornind de la 100 de euro pentru fiecare din cele 14 examene, o companie poate avea un angajat mai loial, dar si mai performant, cu rezultate reflectate direct in business.

100 de euro nu pare o suma foarte mare, daca te gandesti ca acesta este un examen sustinut la nivel international, intr-o singura zi, cu niste costuri logistice si organizatorice importante. Cum reusiti sa mentineti mereu aceeasi calitate in examinare?

Intr-adevar, nu este o suma mare, dar noi ne amortizam costurile elaborarii si organizarii examenelor pentru o jumatate de milion de oameni in toata lumea, studenti ACCA. Toate subiectele de examen sunt formulate in Marea Britanie si sunt apoi trimise in toata lumea, unde se deschid toate in aceeasi zi si la aproximativ aceeasi ora, pentru a nu exista nici o umbra de indoiala asupra faptului ca toata lumea sustine acelaşi examen in aceleasi conditii, in acelasi timp, indiferent de locul unde se afla pe glob. Intr-adevar, organizarea celor doua sesiuni de examinare pe care le avem in fiecare an (iunie si decembrie), cand se sustin examene ACCA in toate cele 420 de centre de examinare din lume reprezinta o provocare si un efort mare pentru intreaga echipa ACCA. In Romania avem patru astfel de centre – Bucuresti, Timisoara, Iasi si Cluj. Lumea ACCA creste, iar infrastructura noastra trebuie sa tina si ea pasul.

Nu in cele din urma, cum se poate face inregistrarea la ACCA?

Inscrierile se pot face pe durata intregului an calendaristic. Se acceseaza website-ul ACCA aici pentru inregistrare online si se opteaza pentru varianta de atasare, in timpul inregistrarii pe site, a documentelor in format electronic, fara a mai fi necesara trimiterea fizica a acestora in UK. Alegand aceasta metoda de inregistrare, procesarea documentelor si, implicit, inscrierea la ACCA va dura cel mult 15 zile lucratoare. Mai multe detalii despre inscriere se pot gasi pe acest link.

Pentru orice intrebari legate de ACCA, puteti contacta biroul local: Tel: 031780 0012
E-mail: info@ro.accaglobal.com; www.accaglobal.com

Partenerii nostri acreditati sa ofere cursuri face-to-face in Romania:

Nivel platinum:
BPP Professional Education, Romania bucharest@bpp.ro; www.bpp.ro  

Intercollege Institute of Business Studies,Romania info.ro@globaltraining.org; www.globaltraining.org
The ExP Group, Romania info@theexpgroup.com; www.theexpgroup.com

Nivel Gold:
The Academy by PwC the.academy@ro.pwc.com; http://www.pwc.ro/en/training/accaprogramme.jhtml?query=acca&live=1

NOUTATI din Legislatia Contabila

CECCAR 2024 - Subiecte rezolvate pentru Accesul la Stagiu!


Cele 100 de teste-grila sunt exact 
in genul celor care se dau la examen!
 
Sunt teste foarte variate, in perfecta concordanta cu metodologia de examinare, insotite de temeiuri legale si explicatii profesioniste. Ele acopera toate domeniile din programa de examen:
  • contabilitate;
  • fiscalitate; 
  • drept; 
  • evaluarea economica si financiara a intreprinderilor; 
  • audit; 
  • expertiza contabila; 
  • doctrina; 
  • deontologia profesiei contabile.
...Vezi AICI detaliile complete <<


Data aparitiei: 15 Iulie 2013

Votati articolul "MBA SAU ACCA?":
Rating:

Nota: 4.56 din 5 din 8 voturi

Urmareste-ne pe Google News

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



ARTICOLE SIMILARE



Subiectele saptamanii

Atentie, Contabili!

Contabilitatea se schimba!
Cititi «Raportul Special Gratuit» oferit de specialistii nostri

DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
X