Intrebare:
Accidentele de munca pentru anul 2004 se suporta de catre angajator sau din care alte fonduri?
Raspuns: (dat in martie 2005)
Potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale in vigoare pentru anul 2004, constituirea resurselor de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale din contributii diferentiate in functie de risc, se suporta de angajatori sau de persoanele fizice care incheie asigurare.
Pentru anul 2004, sumele aferente cotei de 0,5% prevazute de lege pentru asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, datorate: de angajatori sau de persoanele fizice care incheie contracte individuale de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale si care in acelasi timp sunt asigurate in sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale,
se adauga la contributiile de asigurari sociale datorate de acestia si se vireaza la bugetul asigurarilor sociale de stat, in conditiile si la termenele stabilite de Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
Pentru anul 2004, temeiul legal pentru virarea cotei de 0,5% prevazuta de lege pentru asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale de catre persoanele juridice si fizice care au calitatea de angajator sau asimilat al acestuia, pentru persoanele asigurate obligatoriu prin efectul legii, prevazute la art. 5 alin. (1) pct. I si II din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, il reprezinta Normele metodologice de aplicare a prevederilor sectiunii a 5-a din cap. I din Ordonanta Guvernului nr. 86/2003 privind reglementarea unor masuri in materie financiar-fiscala, referitoare la activitatile de declarare si colectare a creantelor bugetare reprezentand contributii sociale, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.644/2003, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 855 din 2 decembrie 2003.
Cartea Verde a Contabilitatii
Achizitii de servicii din afara Romaniei Regim fiscal-contabil
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
In anul 2004, plata contributiilor de asigurari sociale si a cotei de 0,5% prevazuta de lege pentru asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale se efectueaza pe baza de ordine de plata pentru Trezoreria Statului (OPHT), intocmite distinct pentru fiecare tip de contributie. Aceste contributii datorate de persoane juridice si fizice care au calitatea de angajator sau asimilat al acestora, pentru persoanele asigurate obligatoriu prin efectul legii, prevazute la art. 5 alin. (1) pct. I si II din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, trebuiau achitate in contul 22.09.04.02 "Contributia de asigurari sociale de stat datorata de angajatori", deschis la unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului in a caror raza angajatorii sau asimilatii acestora sunt luati in evidenta ca platitori de impozite si taxe. Cota de 0,5% prevazuta de lege pentru asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale se achita pe baza de ordine de plata pentru Trezoreria Statului (OPHT), intocmite distinct.