Contabilul.roLegea nr. 207/2015 - Codul de procedura fiscala actualizat august 2017
- Legea nr. 207/2015 Codul de procedura fiscala 2017 TITLUL I - Dispozitii generale
- CAPITOLUL I - Domeniul de aplicare a Codului de procedura fiscala
- CAPITOLUL II - Principii generale de conduita in administrarea creantelor fiscale
- CAPITOLUL III - Aplicarea prevederilor legislatiei fiscale
- Codul de procedura fiscala - TITLUL II - Raportul juridic fiscal - art. 16 - art. 28
- Codul de procedura fiscala - TITLUL III - Dispozitii procedurale generale - art. 29 - art. 80
- Codul de procedura fiscala - TITLUL IV - Inregistrarea fiscala - art. 81 - art. 92
- Codul de procedura fiscala - TITLUL V - Stabilirea creantelor fiscale - art. 93 - art. 112
- Codul de procedura fiscala - TITLUL VI - Controlul fiscal - art. 113 - art. 151
- Codul de procedura fiscala - TITLUL VII - Colectarea creantelor fiscale - art. 152 - art. 267
- Codul de procedura fiscala - TITLUL VIII - Solutionare contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale - art. 268 - art. 281
- Codul de procedura fiscala - TITLUL IX - Procedura amiabila pentru evitarea/eliminarea dublei impuneri - art. 282 - art. 283
- Codul de procedura fiscala - TITLUL X - Aspecte internationale - art. 284 - art. 335
- Codul de procedura fiscala - TITLUL XI - Sanctiuni - art. 336 - art. 339
- Codul de procedura fiscala - TITLUL XII - Sanctiuni - art. 340 - art. 354
Articolul 1 - Definiţii
În înţelesul prezentului cod, termenii i expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. actul administrativ fiscal - actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor i contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale i în scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat;
2. administrarea creanţelor fiscale - oricare din activităţile desfăurate de organele fiscale în legătură cu:
a)înregistrarea fiscală a contribuabililor/plătitorilor i a altor subiecte ale raporturilor juridice fiscale;
b)declararea, stabilirea, controlul i colectarea creanţelor fiscale;
c)soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale;
d)asistenţa/îndrumarea contribuabililor/plătitorilor, la cerere sau din oficiu;
e)aplicarea sancţiunilor în condiţiile legii;
3. analiza de risc - activitatea efectuată de organul fiscal în scopul identificării riscurilor de neconformare în ceea ce privete îndeplinirea de către contribuabil/plătitor a obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală, de a le evalua, de a le gestiona, precum i de a le utiliza în scopul efectuării activităţilor de administrare fiscală;
4. contribuabil - orice persoană fizică, juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează, conform legii, impozite, taxe i contribuţii sociale;
5. contribuţie socială - prelevare obligatorie realizată în baza legii, care are ca scop protecţia persoanelor fizice obligate a se asigura împotriva anumitor riscuri sociale, în schimbul căreia aceste persoane beneficiază de drepturile acoperite de respectiva prelevare;
6. control fiscal - totalitatea activităţilor efectuate de organele fiscale pentru verificarea modului de îndeplinire de către contribuabil/plătitor a obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală i contabilă;
7. creanţă bugetară - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanţa bugetară principală i creanţa bugetară accesorie;
8. creanţă bugetară principală - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, altele decât creanţele bugetare accesorii;
9. creanţă bugetară accesorie - dreptul la încasarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor asemenea sume, în baza legii, aferente unor creanţe bugetare principale;
10. creanţă fiscală - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanţa fiscală principală i creanţa fiscală accesorie;
11. creanţă fiscală principală - dreptul la perceperea impozitelor, taxelor i contribuţiilor sociale, precum i dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate i la rambursarea sumelor cuvenite, în situaţiile i condiţiile prevăzute de lege;
12. creanţă fiscală accesorie - dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor sau majorărilor aferente unor creanţe fiscale principale, precum i dreptul contribuabilului de a primi dobânzi, în condiţiile legii;
13. creditor fiscal - titularul unui drept de creanţă fiscală;
14. creditor bugetar - titularul unui drept de creanţă bugetară;
15. debitor fiscal - titularul unei obligaţii de plată corelativă unui drept de creanţă fiscală;
16. debitor bugetar - titularul unei obligaţii de plată corelativă unui drept de creanţă bugetară;
17. declaraţie fiscală - act întocmit de contribuabil/plătitor, în condiţiile i situaţiile prevăzute de lege, reprezentând declaraţia de impunere i declaraţia informativă;
18. declaraţie de impunere - actul întocmit de contribuabil/plătitor care se referă la:
a)impozitele, taxele i contribuţiile sociale datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligaţia calculării acestora revine contribuabilului/plătitorului;
b)impozitele, taxele i contribuţiile sociale colectate, în cazul în care plătitorul are obligaţia de a calcula, de a reţine i de a plăti sau, după caz, de a colecta i de a plăti impozitele, taxele i contribuţiile sociale;
c)bunurile i veniturile impozabile, precum i alte elemente ale bazei de impozitare, dacă legea prevede declararea acestora;
19. declaraţie informativă - actul întocmit de contribuabil/plătitor referitor la orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele i contribuţiile sociale, bunurile i veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora, altele decât cele prevăzute la pct. 18;
20. dobândă - obligaţia fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale principale ca urmare a neachitării la scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale;
21. drepturi vamale - drepturi de import i drepturi de export, astfel cum sunt definite de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările i completările ulterioare;
22. executor fiscal - persoana din cadrul organului de executare cu atribuţii de efectuare a executării silite;
23. impozit - prelevare obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, fără contraprestaţie, în scopul satisfacerii necesităţilor de interes general;
24. legislaţie fiscală - totalitatea normelor prevăzute în actele normative referitoare la impozite, taxe, contribuţii sociale, precum i la proceduri de administrare a acestora;
25. legislaţie contabilă - totalitatea normelor prevăzute în actele normative referitoare la organizarea i conducerea contabilităţii;
26. majorare de întârziere - obligaţia fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale principale, precum i sancţiunea, ca urmare a neachitării la scadenţă, de către debitor, a obligaţiilor fiscale principale;
27. obligaţie fiscală - obligaţia de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând obligaţia fiscală principală i obligaţia fiscală accesorie;
28. obligaţie fiscală principală - obligaţia de plată a impozitelor, taxelor i contribuţiilor sociale, precum i obligaţia organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi datorate i de a rambursa sumele cuvenite, în situaţiile i condiţiile prevăzute de lege;
29. obligaţie fiscală accesorie - obligaţia de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităţilor sau a majorărilor, aferente unor obligaţii fiscale principale;
30. organ fiscal - organul fiscal central, organul fiscal local, precum i alte instituţii publice care administrează creanţe fiscale;
31. organ fiscal central - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare A.N.A.F., prin structurile de specialitate cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale, inclusiv unităţile subordonate A.N.A.F.;
32. organ fiscal local - structurile de specialitate din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale;
33. penalitate de întârziere - obligaţia fiscală accesorie reprezentând sancţiunea pentru neachitarea la scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale;
34. penalitate de nedeclarare - obligaţia fiscală accesorie reprezentând sancţiunea pentru nedeclararea sau declararea incorectă, în declaraţii de impunere, a impozitelor, taxelor i contribuţiilor sociale;
35. plătitor - persoana care, în numele contribuabilului, conform legii, are obligaţia de a plăti sau de a reţine i de a plăti ori de a colecta i plăti, după caz, impozite, taxe i contribuţii sociale. Este plătitor i sediul secundar obligat, potrivit legii, să se înregistreze fiscal ca plătitor de salarii i de venituri asimilate salariilor;
36. taxă - prelevarea obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, cu ocazia prestării unor servicii de către instituţii sau autorităţi publice, fără existenţa unui echivalent între cuantumul taxei i valoarea serviciului;
37. titlu de creanţă fiscală - actul prin care, potrivit legii, se stabilete i se individualizează creanţa fiscală;
38. titlu de creanţă bugetară - actul prin care, potrivit legii, se stabilete i se individualizează creanţa bugetară;
39. vector fiscal - totalitatea tipurilor de obligaţii fiscale pentru care există obligaţii de declarare cu caracter permanent;
40. date de identificare - numele i prenumele în cazul persoanelor fizice sau denumirea în cazul persoanelor juridice i entităţilor fără personalitate juridică, domiciliul fiscal i codul de identificare fiscală.
Capitolul I - Domeniul de aplicare a Codului de procedură fiscală
Articolul 2 - Obiectul i sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală
(1)Codul de procedură fiscală reglementează drepturile i obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului general consolidat, indiferent de autoritatea care le administrează, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel.
(2)În măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, prezentul cod se aplică i pentru:
a)administrarea drepturilor vamale;
b)administrarea redevenţelor miniere, a redevenţelor petroliere i a redevenţelor rezultate din contracte de concesiune, arendă i alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate de Agenţia Domeniilor Statului;
c)alte creanţe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanţelor fiscale.
(3)În scopul aplicării alin. (2), drepturile vamale i redevenţele sunt asimilate creanţelor fiscale.
(4)Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanţelor bugetare rezultate din raporturile juridice contractuale, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2) lit. b).
(5)Activităţile de administrare a creanţelor fiscale desfăurate de către instituţii publice care au calitatea de organe fiscale, altele decât organele fiscale centrale i organele fiscale locale definite potrivit art. 1 pct. 31 i 32, se realizează astfel:
a)potrivit regulilor prevăzute de prezentul cod pentru organele fiscale centrale, în situaţia în care instituţia face parte din structura administraţiei publice centrale;
b)potrivit regulilor prevăzute de prezentul cod pentru organele fiscale locale, în situaţia în care instituţia face parte din structura administraţiei publice locale.
(6)La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale se poate decide încheierea unor acorduri de cooperare, potrivit prevederilor art. 24 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările i completările ulterioare, pentru desfăurarea în comun a activităţilor de administrare a creanţelor fiscale locale. Încheierea acordurilor de cooperare se decide prin hotărâri ale consiliilor locale interesate. Dispoziţiile alin. (5) lit. b) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 3 - Raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative
(1)Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor prevăzute la art. 2.
(2)Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil i ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice i contribuabili/plătitori.
Capitolul II - Principii generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale
Articolul 4
Principiul legalităţii
(1)Creanţele fiscale i obligaţiile corespunzătoare ale contribuabilului/plătitorului sunt cele prevăzute de lege.
(2)Procedura de administrare a creanţelor fiscale se desfăoară în conformitate cu dispoziţiile legii. Organul fiscal are obligaţia de a asigura respectarea dispoziţiilor legale privind realizarea drepturilor i obligaţiilor contribuabilului/plătitorului sau ale altor persoane implicate în procedură.
Articolul 5
Aplicarea unitară a legislaţiei
(1)Organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislaţiei fiscale pe teritoriul României, urmărind stabilirea corectă a creanţelor fiscale.
(2)Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, are rolul de a coordona aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale.
(3)În cadrul Ministerului Finanţelor Publice funcţionează Comisia fiscală centrală, care are responsabilităţi de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a Codului fiscal, a prezentului cod, a legislaţiei subsecvente acestora, precum i a legislaţiei a cărei aplicare intră în sfera de competenţă a A.N.A.F.
(4)Componenţa i regulamentul de organizare i funcţionare a Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(5)Comisia fiscală centrală este coordonată de secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice care răspunde de politicile i legislaţia fiscală.
(6)În cazul în care Comisia fiscală centrală este învestită cu soluţionarea unei probleme care vizează impozitele i taxele locale prevăzute de Codul fiscal, comisia se completează cu 2 reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale i Administraţiei Publice, precum i cu câte un reprezentant al fiecărei structuri asociative a autorităţilor administraţiei publice locale.
(7)Deciziile Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice i se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 6
Exercitarea dreptului de apreciere
(1)Organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor i competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege i să adopte soluţia întemeiată pe prevederile legale, precum i pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză raportat la momentul luării unei decizii. În exercitarea dreptului său de apreciere, organul fiscal trebuie să ia în considerare opinia emisă în scris de organul fiscal competent respectivului contribuabil/plătitor în cadrul activităţii de asistenţă i îndrumare a contribuabililor/plătitorilor, precum i soluţia adoptată de organul fiscal în cadrul unui act administrativ fiscal sau de instanţa judecătorească, printr-o hotărâre definitivă, emisă anterior, pentru situaţii de fapt similare la acelai contribuabil/plătitor. În situaţia în care organul fiscal constată că există diferenţe între starea de fapt fiscală a contribuabilului/plătitorului i informaţiile avute în vedere la emiterea unei opinii scrise sau a unui act administrativ fiscal la acelai contribuabil/plătitor, organul fiscal are dreptul să consemneze constatările în conformitate cu situaţia fiscală reală i cu legislaţia fiscală i are obligaţia să menţioneze în scris motivele pentru care nu ia în considerare opinia prealabilă.
(2)Organul fiscal îi exercită dreptul de apreciere în limitele rezonabilităţii i echităţii, asigurând o proporţie justă între scopul urmărit i mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.
(3)Ori de câte ori organul fiscal trebuie să stabilească un termen pentru exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii de către contribuabil/plătitor, acesta trebuie să fie rezonabil, pentru a da posibilitatea contribuabilului/plătitorului să îi exercite dreptul sau să îi îndeplinească obligaţia. Termenul poate fi prelungit, pentru motive justificate, cu acordul conducătorului organului fiscal.
Articolul 7
Rolul activ i alte reguli de conduită pentru organul fiscal
(1)În desfăurarea unei proceduri de administrare a creanţelor fiscale, organul fiscal întiinţează contribuabilul/plătitorul asupra drepturilor i obligaţiilor prevăzute de lege ce îi revin acestuia în desfăurarea procedurii.
(2)Organul fiscal are obligaţia să examineze starea de fapt în mod obiectiv i în limitele stabilite de lege, precum i să îndrume contribuabilul/plătitorul în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale, în îndeplinirea obligaţiilor i exercitarea drepturilor sale, ca urmare a solicitării contribuabilului/plătitorului sau din iniţiativa organului fiscal, după caz.
(3)Organul fiscal este îndreptăţit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obţină i să utilizeze toate informaţiile i documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului/plătitorului. În analiza efectuată, organul fiscal este obligat să identifice i să ia în considerare toate circumstanţele edificatoare fiecărui caz în parte.
(4)Organul fiscal decide asupra felului i volumului examinărilor, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte i de limitele prevăzute de lege.
Articolul 8
Limba oficială în administraţia fiscală
(1)Limba oficială în administraţia fiscală este limba română.
(2)Dacă la organul fiscal se depun petiţii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbă străină, organul fiscal solicită ca acestea să fie însoţite de traduceri în limba română certificate de traducători autorizaţi de Ministerul Justiţiei, în condiţiile legii.
(3)Dacă la organul fiscal se depun petiţii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbă străină, pentru care nu există traducători autorizaţi potrivit alin. (2), organul fiscal solicită ca acestea să fie însoţite de traduceri în limba română efectuate sau certificate de o ambasadă/oficiu consular al statului în a cărui limbă oficială a fost emis documentul respectiv.
(4)Petiţiile, documentele justificative, certificatele sau înscrisurile redactate într-o limbă străină depuse fără respectarea alin. (2) sau (3), după caz, nu se iau în considerare de organul fiscal dacă acesta a solicitat traducerea în limba română potrivit alin. (2) sau (3), după caz, iar contribuabilul/ plătitorul nu s-a conformat solicitării.
(5)Dispoziţiile art. 19 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările i completările ulterioare, sunt aplicabile în mod corespunzător.
Articolul 9
Dreptul de a fi ascultat
(1)Înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-i exprima punctul de vedere cu privire la faptele i împrejurările relevante în luarea deciziei.
(2)Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când:
a)întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege;
b)cuantumul creanţelor fiscale urmează să se modifice cu mai puţin de 10% din valoarea creanţei fiscale stabilită anterior;
c)se acceptă informaţiile prezentate de contribuabil/plătitor, pe care acesta le-a dat într-o declaraţie sau într-o cerere;
d)urmează să se ia măsuri de executare silită;
e)urmează să se emită deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii.
(3)Audierea se consideră îndeplinită în următoarele situaţii:
a)contribuabilul/plătitorul refuză explicit să se prezinte la termenul stabilit de organul fiscal în vederea audierii;
b)contribuabilul/plătitorul nu se prezintă, din orice motiv, la două termene consecutive stabilite de organul fiscal în vederea audierii.
(4)Excepţia lipsei audierii poate fi invocată de contribuabil/plătitor odată cu formularea contestaţiei depuse potrivit prezentului cod.
(5)La stabilirea termenelor prevăzute la alin. (3) devin aplicabile prevederile art. 6 alin. (3).
Articolul 10
Obligaţia de cooperare
(1)Contribuabilul/Plătitorul este obligat să coopereze cu organul fiscal în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realităţii, i prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute, cu respectarea prevederilor în materie penală i procesual penală.
(2)Contribuabilul/Plătitorul este obligat să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilităţilor ce îi stau la dispoziţie.
Articolul 11
Secretul fiscal
(1)Personalul din cadrul organului fiscal este obligat să păstreze secretul asupra informaţiilor de care a luat cunotinţă ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.
(2)În categoria informaţiilor de natura celor considerate a fi secret fiscal intră datele referitoare la contribuabil/plătitor, cum ar fi: datele de identificare, natura i cuantumul obligaţiilor fiscale, natura, sursa i cuantumul veniturilor, natura, sursa i valoarea bunurilor, plăţi, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau orice fel de informaţii obţinute din declaraţii ori documente prezentate de către contribuabil/plătitor sau terţi.
(3)Organul fiscal poate transmite informaţiile pe care le deţine:
a)autorităţilor publice, în scopul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege;
b)autorităţilor fiscale ale altor ţări, în condiţii de reciprocitate, în baza unor instrumente juridice internaţionale semnate de România i care cuprind prevederi privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal i/sau recuperarea creanţelor fiscale;
c)autorităţilor judiciare competente, potrivit legii;
d)oricărui solicitant, cu acordul scris al contribuabilului/ plătitorului despre care au fost solicitate informaţii. Prin acord scris se înţelege ca acordul să fie emis fie pe suport hârtie, fie în formă electronică, exprimat în condiţiile legii;
e)în alte cazuri prevăzute expres de lege.
(4)Autoritatea care primete informaţii fiscale este obligată să păstreze secretul asupra informaţiilor primite.
(5)Este permisă transmiterea informaţiilor de natura celor prevăzute la alin. (1), inclusiv pentru perioada în care a avut calitatea de contribuabil/plătitor:
a)contribuabilului/plătitorului însui;
b)succesorilor acestuia, precum i persoanelor cu vocaţie succesorală, calitate dovedită potrivit legii.
(6)În scopul aplicării prevederilor alin. (3) lit. a) i c), autorităţile publice pot încheia protocol privind schimbul de informaţii cu organul fiscal deţinător al informaţiei ce se transmite.
(7)Este permisă transmiterea de informaţii cu caracter fiscal în alte situaţii decât cele prevăzute la alin. (3), în condiţiile în care se asigură că din acestea nu reiese identitatea vreunei persoane fizice, juridice ori unei entităţi fără personalitate juridică.
(8)Organul fiscal poate aduce la cunotinţă publică informaţiile pe care le deţine:
a)ori de câte ori informaţiile sunt calificate de lege ca fiind publice;
b)ori de câte ori, prin acte administrative sau prin hotărâri judecătoreti, definitive, se constată încălcări ale obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală.
(9)Procedura de aducere la cunotinţă publică a informaţiilor deţinute de organul fiscal central se aprobă prin ordin al preedintelui A.N.A.F., iar procedura de aducere la cunotinţă publică a informaţiilor deţinute de organul fiscal local se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale i administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.
(10)Prelucrarea datelor cu caracter personal de către organele fiscale centrale i locale se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal i libera circulaţie a acestor date, cu modificările i completările ulterioare.
Articolul 12 Buna-credinţă
(1)Relaţiile dintre contribuabil/plătitor i organul fiscal trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă.
(2)Contribuabilul/Plătitorul trebuie să îi îndeplinească obligaţiile i să îi exercite drepturile potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege i să declare corect datele i informaţiile privitoare la obligaţiile fiscale datorate.
(3)Organul fiscal trebuie să respecte drepturile contribuabilului/plătitorului în fiecare procedură de administrare a creanţelor fiscale aflată în derulare.
(4)Buna-credinţă a contribuabililor se prezumă până când organul fiscal dovedete contrariul.
Capitolul III - Aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale
Articolul 13
Interpretarea legii
(1)Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului aa cum este exprimată în lege.
(2)În cazul în care voinţa legiuitorului nu reiese clar din textul legii, la stabilirea voinţei legiuitorului se ţine seama de scopul emiterii actului normativ astfel cum acesta reiese din documentele publice ce însoţesc actul normativ în procesul de elaborare, dezbatere i aprobare.
(3)Prevederile legislaţiei fiscale se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul legii.
(4)Prevederile legislaţiei fiscale susceptibile de mai multe înţelesuri se interpretează în sensul în care corespund cel mai bine obiectului i scopului legii.
(5)Prevederile legislaţiei fiscale se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.
(6)Dacă după aplicarea regulilor de interpretare prevăzute la alin. (1)-(5), prevederile legislaţiei fiscale rămân neclare, acestea se interpretează în favoarea contribuabilului/ plătitorului.
Articolul 14
Prevalenţa conţinutului economic al situaţiilor relevante din punct de vedere fiscal
(1)Veniturile, alte beneficii i elemente patrimoniale sunt supuse legislaţiei fiscale indiferent dacă sunt obţinute din acte sau fapte ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale.
(2)Situaţiile de fapt relevante din punct de vedere fiscal se apreciază de organul fiscal în concordanţă cu realitatea lor economică, determinată în baza probelor administrate în condiţiile prezentului cod. Atunci când există diferenţe între fondul sau natura economică a unei operaţiuni sau tranzacţii i forma sa juridică, organul fiscal apreciază aceste operaţiuni sau tranzacţii, cu respectarea fondului economic al acestora.
(3)Organul fiscal stabilete tratamentul fiscal al unei operaţiuni având în vedere doar prevederile legislaţiei fiscale, tratamentul fiscal nefiind influenţat de faptul că operaţiunea respectivă îndeplinete sau nu cerinţele altor prevederi legale.
Articolul 15
Eludarea legislaţiei fiscale
(1)În cazul în care, eludându-se scopul legislaţiei fiscale, obligaţia fiscală nu a fost stabilită ori nu a fost raportată la baza de impozitare reală, obligaţia datorată i, respectiv, creanţa fiscală corelativă sunt cele legal determinate.
(2)Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 21.
de Contabilul.ro
Data aparitiei: 18 Septembrie 2017
Rating:
Nota: 3.76 din 5 din 72 voturi
