Provizioanele reprezinta o tematica cu multe provocari in domeniul contabilitatii, motiv pentru care trebuie tratate cu multa atentie de catre specialisti. Pentru ca o firma sa aiba mereu o umbrela de protectie financiara este indicat sa ia in calcul constituirea provizioanelor, mai ales in vremurile de instabilitate.
Citeste in continuare ce sunt si cand se constituie provizioanele, care sunt categoriile lor, ce trebuie sa stii despre evaluare si alte informatii utile.
Ce sunt provizioanele?
Daca esti contabil la inceput de drum si te intrebi ce sunt provizioanele, afla ca aceste reprezinta un instrument financiar destinat sa acopere datoriile a caror natura este clar definita si care la data bilantului este probabil sa existe sau este cert ca vor exista, dar care sunt incerte in ceea ce priveste valoarea sau data la care vor aparea.
Pentru stabilirea existentei unei obligatii curente la data bilantului, trebuie luate in considerare toate informatiile disponibile.
La data bilantului, valoarea unui provizion reprezinta cea mai buna estimare a cheltuielilor probabile sau, in cazul unei obligatii, a sumei necesare pentru stingerea acesteia.
Cand se constituie provizioanele?
De constituirea unui provizion se poate ocupa doar un expert contabil, insa numai dupa ce a facut o analiza completa a elementelor de inventar si patrimoniu, dar si a pierderilor, a costurilor, datoriilor si riscurilor unei firme.
OMFP nr. 1802/2014 este actul normativ care prezinta totul despre provizioane - definiatia, conditiile de constituire, dar si cand trebuie introduse.
Provizioanele trebuie revizuite la data fiecarui bilant si ajustate pentru a reflecta cea mai buna estimare curenta. In cazul in care pentru stingerea unei obligatii nu mai este probabila o iesire de resurse, provizionul trebuie anulat prin reluare la venituri.
Provizioanele vor fi utilizate numai pentru scopul pentru care au fost initial recunoscute. Prin urmare, numai cheltuielile aferente provizionului initial pot fi acoperite din provizion.
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024
Acoperirea unor cheltuieli dintr-un provizion care a fost recunoscut initial pentru alt scop ar ascunde impactul a doua evenimente diferite.
Provizioanele se evalueaza inaintea determinarii impozitului pe profit, tratamentul fiscal al acestora fiind cel prevazut de legislatia fiscala.
Categorii de provizioane
Provizioanele se constituie pentru elemente cum sunt:
a) litigii, amenzi si penalitati, despagubiri, daune si alte datorii incerte;
b) cheltuielile legate de activitatea de service in perioada de garantie si alte cheltuieli
privind garantia acordata clientilor;
c) dezafectare imobilizari corporale si alte actiuni similare legate de acestea;
d) actiunile de restructurare;
e) pensii si obligatii similare;
f) impozite;
g) terminarea contractului de munca;
h) prime ce urmeaza a se acorda personalului in functie de profitul realizat, potrivit
prevederilor legale sau contractuale;
i) provizioane in legatura cu acorduri de concesiune;
j) provizioane pentru contracte cu titlu oneros;
k) alte provizioane.
Contabilitatea provizioanelor se tine pe feluri, in functie de natura, scopul sau obiectul pentru
care au fost constituite.
Tratamentul provizioanelor pentru dezafectarea imobilizarilor corporale este prevazut la subsectiunea 4.4.3 „Imobilizari corporale” din prezentele reglementari.
Evaluarea provizioanelor
Valoarea recunoscuta ca provizion trebuie sa constituie cea mai buna estimare la data bilantului a costurilor necesare stingerii obligatiei curente.
Cea mai buna estimare a costurilor necesare stingerii datoriei curente este suma pe care o entitate ar plati-o, in mod rational, pentru stingerea obligatiei la data bilantului sau pentru transferarea acesteia unei terte parti la acel moment.
Acolo unde efectul valorii-timp a banilor este semnificativ, valoarea provizionului reprezinta valoarea actualizata a cheltuielilor estimate a fi necesare pentru stingerea obligatiei. In acest caz, actualizarea provizioanelor se face intrucat, datorita valorii-timp a banilor, provizioanele aferente unor iesiri de resurse care apar la scurt timp de la data bilantului sunt mult mai oneroase decat cele aferente unor iesiri de resurse de aceeasi valoare, dar care apar mai tarziu.
Cheltuielile cu actualizarea provizioanelor reprezinta cheltuieli financiare (cont 6861 "Cheltuieli privind actualizarea provizioanelor").
Cont provizioane
Contabilitatea provizioanelor se face prin intermediul conturilor din grupa 151 „Provizioane” (cont de pasiv). Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta provizioanelor pentru litigii, garantii acordate clientilor, pentru restructurare, pensii si obligatii similare, pentru dezafectarea imobilizarilor corporale si alte actiuni similare legate de acestea, a provizioanelor pentru impozite, precum si a altor provizioane.
1511 Provizioane pentru litigii (P)
1512 Provizioane pentru garantii acordate clientilor (P)
1513 Provizioane pentru dezafectare imobilizari corporale si alte actiuni similare legate de acestea (P)
1514 Provizioane pentru restructurare (P)
1515 Provizioane pentru pensii si obligatii similare (P)
1516 Provizioane pentru impozite (P)
1517 Provizioane pentru terminarea contractului de munca (P)
1518 Alte provizioane
Contul 151 „Provizioane” se crediteaza cu valoarea provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli constituite pe seama cheltuielilor de exploatare, avand la baza formula contabila standard. Soldul acestui cont poate fi numai creditor, si arata valoarea provizionala existente la finalul exercitiului financiar.
Cand este recunoscut un provizion?
Un provizion va fi recunoscut numai in momentul in care:
- o entitate are o obligatie curenta generata de un eveniment anterior;
- este probabil ca o iesire de resurse sa fie necesara pentru a onora obligatia respectiva;
si
- poate fi realizata o estimare credibila a valorii obligatiei.
Daca aceste conditii nu sunt indeplinite, nu va fi recunoscut un provizion.
O obligatie curenta este o obligatie legala sau implicita.
In intelesul reglementarilor contabile:
a) o obligatie legala este obligatia care rezulta:
- dintr-un contract (in mod explicit sau implicit);
- din legislatie; sau
- din alt efect al legii;
b) o obligatie implicita (de exemplu, obligatia prin care o entitate se angajeaza sa efectueze plati compensatorii personalului disponibilizat) este obligatia care rezulta din actiunile unei entitati in cazul in care:
- prin stabilirea unei practici anterioare, prin politica scrisa a firmei sau dintr-o declaratie suficient de specifica, entitatea a indicat partenerilor sai ca isi asuma anumite responsabilitati; si
- ca rezultat, entitatea a indus partenerilor ideea ca isi va onora acele responsabilitati.
Provizioanele se pot distinge de alte datorii, cum ar fi datoriile din credite comerciale sau cheltuielile angajate, dar neplatite, datorita factorului de incertitudine legat de exigibilitatea sau valoarea viitoarelor cheltuieli necesare stingerii datoriei.
Se recunosc provizioane doar pentru acele obligatii generate de evenimente anterioare care sunt independente de actiunile viitoare ale entitatii (de exemplu, modul de desfasurare a activitatii in viitor). Exemple de astfel de obligatii sunt amenzile sau costurile de eliminare a efectelor negative, produse mediului, pedepsite de lege, ambele generand iesiri de resurse care incorporeaza beneficii economice, indiferent de actiunile viitoare ale entitatii. Similar, o entitate recunoaste un provizion pentru costurile de inchidere a unei instalatii petroliere, cu conditia ca respectiva entitate sa remedieze daunele produse deja.
Model monografie provizioane
Constituirea provizioanelor pentru litigii se inregistreaza astfel:
6812 = 1511
„Cheltuieli de exploatare „Provizioane pentru litigii”
privind provizioanele”
Reluarea la venituri a provizioanelor pentru litigii ramase fara obiect:
1511 = 7812
„Provizioane pentru litigii” „Venituri din provizioane”
Constituirea provizioanelor pentru garantii acordate clientilor
6812 = 1512
„Cheltuieli de exploatare „Provizioane pentru garantii acordate clientilor”
Reluarea la venituri a provizioanelor pentru garantii acordate clientilor ramase fara obiect se efectueaza astfel:
1512 = 7812
„Provizioane pentru garantii „Venituri din provizioane”
Vezi integral modelul de monografie provizioane ►