SOLUTIONAREA DOSARELOR CU SOLICITARILE DE RAMBURSARE A TVA-ULUI
Ordinul privind aprobarea Metodologiei de solutionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare a fost publicat in Monitorul Oficial nr 785 din 20 niembrie 2007 si se aplica incepand cu deconturile aferente lunii noiembrie 2007. Deconturile cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare aferente lunilor anterioare celei prevazute la art. 2 se solutioneaza potrivit metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 967/2005, cu modificarile si completarile ulterioare.
Compartimentul de analiza de risc al Administratiei de Finante Publice in raza caruia sunteti inregistrati, va analiza solicitarile de rambursare, in vederea solutionarii. Procedura are ca scop final incadrarea fiecarei persoane impozabile intr-o categorie de risc fiscal, in functie de comportamentul sau fiscal, precum si in functie de riscul pe care aceasta il prezinta pentru administratia fiscala.
Deconturile cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare se solutioneaza, in functie de gradul de risc fiscal pe care il prezinta fiecare persoana impozabila, astfel:
a) in cazul deconturilor de TVA cu risc fiscal mic — prin emiterea deciziei de rambursare a TVA;
b) in cazul deconturilor de TVA cu risc fiscal mediu — cu analiza documentara;
c) in cazul deconturilor de TVA cu risc fiscal mare — cu inspectie fiscala anticipata.
1.SOCIETATILE CU RISC FISCAL MINIM
Deconturi cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare cu risc fiscal mic
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor Operare SAGA Exemple practice si recomandari
In cazul deconturilor care prezinta un risc fiscal mic, sistemul va genera in mod automat proiectul deciziei de rambursare a TVA. Proiectul deciziei se intocmeste in doua exemplare, se verifica si se vizeaza de seful compartimentului de specialitate si se inainteaza, spre aprobare, conducatorului unitatii fiscale.
2.SOCIETATILE CU RISC FISCAL MEDIU
Deconturi cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare cu risc fiscal mediu
Daca decontul cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare se incadreaza in categoria de risc fiscal mediu, organul fiscal va proceda la efectuarea analizei documentare.
Pentru efectuarea analizei documentare, organul fiscal va comunica in scris persoanei impozabile documentele care trebuie prezentate, data, ora si locul intalnirii, precum si numele si prenumele persoanei din cadrul compartimentului de specialitate, care se ocupa de analiza.
Neprezentarea, in termenul stabilit de organul fiscal, a documentelor solicitate pentru efectuarea analizei documentare atrage incadrarea in gradul de risc fiscal mare si solutionarea cu inspectie fiscala anticipata.
Termenul legal de solutionare se prelungeste cu perioada cuprinsa intre data emiterii instiintarii pentru prezentarea documentelor si data prezentarii documentelor la organul fiscal, potrivit art. 70 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, denumita in continuare Codul de procedura fiscala.
In cazuri temeinic justificate persoana impozabila poate solicita organului fiscal amanarea termenului de prezentare a documentelor. In cazul aprobarii amanarii, termenul legal de solutionare se prelungeste cu perioada cuprinsa intre data emiterii instiintarii pentru prezentarea documentelor si data prezentarii documentelor solicitate pentru efectuarea analizei, potrivit art. 70 alin. (2) din Codul de procedura fiscala.
In urma efectuarii analizei documentare, deconturile cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare pentru care au putut fi justificate sumele solicitate la rambursare se aproba si se emite proiectul deciziei de rambursare a TVA.
Daca sumele solicitate la rambursare nu au putut fi justificate cu ocazia analizei documentare, decontul respectiv se incadreaza la gradul de risc fiscal mare si se solutioneaza cu inspectie fiscala anticipata.
3.SOCIETATILE CU RISC FISCAL MARE
Deconturi cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare cu risc fiscal mare
Deconturile cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare cu risc fiscal mare se transmit la compartimentul cu atributii de inspectie fiscala.
Dupa efectuarea inspectiei fiscale compartimentul cu atributii in acest domeniu intocmeste raportul de inspectie fiscala.
In cazul in care TVA deductibila sau colectata se modifica fata de sumele inscrise in decontul de TVA, se intocmeste decizia de impunere privind obligatiile fiscale suplimentare stabilite de inspectia fiscala, care are si rol de decizie de rambursare a TVA.
In cazul in care cu ocazia inspectiei fiscale nu sunt stabilite diferente fata de suma solicitata la rambursare, se intocmeste decizia privind nemodificarea bazei de impunere, iar decizia de rambursare a TVA se emite de catre compartimentul de specialitate.
Deciziile de rambursare a TVA emise in cazul riscului fiscal mic si mediu sunt decizii sub rezerva verificarii ulterioare, potrivit art. 90 din Codul de procedura fiscala.