Romania se afla cu mult in urma celor mai multe dintre statele UE in ceea ce priveste platile prin intermediul cardurilor, cu trei tranzactii pe cap de locuitor in 2008, fata de media blocului comunitar de 66 de tranzactii, potrivit unui studiu elaborat de firma de consultanta AT Kearney.
Analiza face referire la 12 state europene si arata ca doar in Bulgaria s-au inregistrat anul trecut mai putine plati prin carduri decat in Romania, cu o medie de doua tranzactii pe cap de locuitor. In Marea Britanie s-au efectuat cele mai multe tranzactii, 124 pentru fiecare locuitor.
Din punct de vedere al valorii platilor efectuate cu cardul, Romania (51 de euro pe cap de locuitor) se apropie de media UE (de 54 de euro).
Totodata, majoritatea platilor,76%, sunt facute in numerar, nivelul fiind peste media Europei Centrale si de Est (44%) sau al statelor din vestul continentului (22%). In schimb, numarul tranzactiilor prin carduri au o pondere de 6% din total, fata de 14% in Europa Centrala si de Est sau 34% in Europa de Vest.
"Cardurile reprezinta pentru banci o zona de crestere potentiala extrem de importanta", explica analistii AT Kearney.
Studiul noteaza ca in Romania retelele de bancomate si terminale POS (sisteme de plata la punctele de vanzare la care pot fi conectate cititoare pentru coduri de bare sau de carduri magnetice) au avut in ultimii trei ani printre cele mai dinamice expansiuni din UE.
Aproximativ 75% din numarul tranzactiilor cu carduri (85% din valoarea totala) reprezinta retrageri de numerar de la bancomate.
Analistii firmei de cercetare atrag atentia asupra decalajelor semnificative in privinta terminalelor de plata intre orasele mari si cele mici, regiuni sau tipurile de comerciant. Ei remarca, in plus, ca o mare parte din populatie nu este acoperita adecvat de sistemele POS.
AT Kearney estimeaza ca hypermarketurile, supermarketurile, magazinele cash&carry si de discount vor avea o pondere de 65% in structura comertului de retail din Romania in 2013, fata de 48% in 2007.
Ponderea vanzatorilor stradali se va mentine la 4%, insa cea a magazinelor de cartier si a magazinelor generale se va reduce de la 40% in 2007 la 25% in 2013.
Cartea verde a contabilitatii
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic
Studiul subliniaza ca in Romania ar trebui facute eforturi pentru stimularea platii cu cardul, in defavoarea numerarului si a tranzactiilor prin bancomate, pentru dezvoltarea retelelor de POS in zonele rurale si motivarea agentilor comerciali.
SURSA: Mediafax