3.1 Metode de calculare a costurilor

Cuvinte cheie:

• reguli de calculare a costurilor
• metode de calculare a costurilor

Deoarece in contabilitatea financiara recunoasterea si evaluarea initiala se efectueaza la cost de productie, in calcularea costurilor aferente bunurilor, lucrarilor si serviciilor realizate, trebuie sa aveti in vedere urmatoarele reguli:

• In cost nu se includ urmatoarele elemente care se recunosc drept cheltuieli ale perioadei in care au survenit:

-pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de productie inregistrate calculare peste limitele normal admise;

-cheltuielile de depozitare, cu exceptia cazurilor in care astfel de costuri sunt necesare in procesul de productie, anterior trecerii intr-o noua faza de fabricatie; 

-regiile generale de administratie care nu participa la aducerea stocurilor in forma si in locul in care se gasesc in gestiune;

-costurile de desfacere.

• In cost se pot include:

-dobanzile aferente imprumuturilor, denumite costuri ale indatorarii, numai daca acestea sunt direct atribuibile achizitiei, constructiei sau producerii unui activ cu ciclu lung de fabricatie;

-cheltuielile generale de administratie, numai daca acestea reprezinta cheltuieli suportate pentru a aduce bunurile in forma si in locul in care se gasesc in gestiune.

Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete

Vezi AICI detalii

Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor

Vezi AICI detalii

Cartea Verde a PFA Contabilitatea si obligatiile fiscale

Vezi AICI detalii

Tehnologia de calculatie a costurilor are la baza diverse tehnici, procedee si metode care depind de urmatorii factori:

• specificul procesului tehnologic si al modului de organizare a productiei;
• compartimentarea activitatii firmei pe sectii autonome;
• delimitarea in timp a cheltuielilor, astfel incat sa se poata determina cu exactitate cheltuielile aferente veniturilor pentru stabilirea corecta a rezultatelor financiare si a profitului;
• alegerea corecta a obiectului calculatiei pentru determinarea cheltuielilor pe
  fiecare activitate in parte;
• delimitarea cheltuielilor in functie de natura activitatii desfasurate (de productie, comerciala si de investitii) pentru cunoasterea eficientei fiecareia in vederea controlului respectarii disciplinei financiare si fiscale.

Modelul general al calculatiei costurilor se exprima sintetic prin formula:

C = T d + T i , in care:

C = costul unitar al produsului/serviciului;

Td = totalul cheltuielilor directe aferente produsului/serviciului;

T i = totalul cheltuielilor indirecte aferente produsului/serviciului.

In functie de modul de organizare a productiei, specificul activitatii, particularitatile procesului tehnologic si de necesitatile proprii ale firmei, aveti posibilitatea sa optati pentru aplicarea uneia din urmatoarele metode de calculare a costurilor:

• metoda costului standard;
• metoda pe comenzi;
• metoda pe faze;
• metoda globala;
• metoda direct costing;
• alte metode care va ofera informatiile necesare luarii unor decizii optime.

Exprimarea optiunii pentru aplicarea unei metode din cele enumerate, trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte reglementate prin O.M.F.P. nr. 1.752 din 17 noiembrie 2005:

• Metoda costului standard se utilizeaza in activitatea de productie.

Costul standard se determina initial, odata cu lansarea in productie a unui bun/serviciu si cuprinde ca elemente de calcul:

-consumurile specifice de materii prime, materiale si consumabile;

-manopera si cheltuielile cu protectia sociala;

-eficienta si capacitatea de productie.

Diferentele de pret intre costul standard (prestabilit) si costul de productie efectiv calculat la nivelul unei luni de activitate trebuie evidentiate distinct in contabilitate si se recunosc in costul bunului/serviciului/activului.

Diferentele de pret calculate se repartizeaza asupra valorii bunurilor iesite si asupra stocurilor existente pe baza unui coeficient:

Aplicarea acestui coeficient va ajuta sa repartizati corect diferentele de pret rezultate din calcul, direct proportional cu valoarea bunurilor iesite si ramase in stoc.

Coeficientii de repartizare a diferentelor de pret pot fi calculati pe grupe sau categorii de stocuri. La sfarsitul perioadei, soldurile conturilor de diferente se cumuleaza cu soldurile conturilor de stocuri, la pret de inregistrare, astfel incat aceste conturi sa reflecte valoarea stocurilor la costul de productie efectiv realizat.

Este obligatorie utilizarea aceleiasi metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natura si utilizare similare.

Costurile standard trebuie revizuite si ajustate periodic, in functie de conditiile existente la un moment dat (modificari de preturi de achizitie a materiilor prime si materialelor, majorari de salarii, schimbarea parametrilor tehnici si economici ai capacitatii de productie etc.).

• Calcularea costurilor prin identificarea specifica a costurilor individuale ca tratament contabil este obligatorie pentru:

-stocurile care nu sunt fungibile (bunurile fungibile sunt bunurile de orice natura care nu se pot distinge in mod substantial unele de altele);

-bunurile sau serviciile produse si destinate unor comenzi distincte, indiferent de faptul ca au fost cumparate sau produse.

• Productia in curs de executie se determina prin inventarierea productiei neterminate la sfarsitul perioadei din punct de vedere cantitativ si valoric. Inventarierea se face prin metode tehnice de constatare a gradului de finalizare sau a stadiului de efectuare a operatiilor tehnologice si evaluarea acesteia la costurile de productie.