Schema de despagubire pentru industria HoReCa va fi lansata marti, 29 iunie, si procedura de aplicare este efectuata 100% online, a precizat Claudiu Nasui, ministrul Economiei.
Persoanele juridice si fizice din domeniul Horeca pot solicita granturi pana la data de 20 iulie inclusiv. Firmele vor primi despagubire 20% din diferenta intre cifra de afaceri din 2020 si cea din 2019.
Este important de precizat ca raportul de expertiza contabila poate fi intocmit si de catre specialistul care se ocupa de contabilitatea solicitantului, adica de contabilul firmei.
"Marti, 29 iunie, lansam schema de despagubire pentru industria HoReCa.
S-a discutat mult despre aceasta masura. Am avut foarte multe intalniri cu mediul de afaceri si cu specialisti pentru a pune la punct aceasta schema.
Statul roman a oprit temporar activitatea mai multor firme in perioada pandemiei. Nu mai intram in amanunte. E bine ca ne revenim la normal cat mai repede. Dar totusi, statul a fost mereu acolo pentru a-si lua partea prin multe taxe si impozite cand acestor firme le-a mers bine. Acum trebuie sa fie acolo si la greu, mai ales atunci cand acel greu este impus de stat.", a informat ministrul Nasui.
Citeste si:
Cartea verde a Contabilitatii varianta online Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2024
Potrivit ministrului, birocratia este redus la maxim, fiind nevoie doar de:
- un raport facut de un expert contabil, care sa certifice cifra de afaceri aferenta codului CAEN
si
- autorizatia de functionare pentru 2019 si 2020, daca acestea nu sunt emise de ministerul economiei, antreprenoriatului si turismului.
Vezi modelul de raport de expertiza contabila publicat de CECCAR si modelul raportului de audit publicat de CAFR.
"Pentru prima data in istoria Romaniei, programul este facut in asa fel incat sa fie imposibil de manipulat de catre politicieni sau functionari. Acesta este si unul dintre motivele pentru care unii sunt suparati. Erau obisnuiti sa poata alege ei cine primeste si cine nu primeste bani publici. Nu de alta, dar niciodata nu e buget suficient pentru toti. Si atunci intervin „criteriile de selectie”. Cateodata a fost „primul venit, primul servit”, alteori a fost un criteriu arbitrar. Stop. De data aceasta nu vom mai face asa. Toti cei care aplica si sunt eligibili vor primi bani.", a subliniat Nasui.
Ministrul a explicat si ce se intampla daca cererile depasesc bugetul maxim alocat.
"Vom plati pe toata lumea proportional din acel buget maxim. Deci nimeni nu va fi lasat in urma. Nu mai conteaza cand aplica o firma. Nu mai apare cine-stie-ce criteriu dubios de selectie. Nu mai este nevoie sa se inghesuie nimeni in primele ore ale perioadei de inscriere. Si nu mai trebuie nici sa astepte pana in ultimul moment sa afle o informatie din sistem. Totul este deschis si transparent, asa cum este normal sa fie.", a precizat ministrul.