Miercuri, 31 mai, este termenul limita pentru depunerea D406 (SAF-T), dupa cum reiese din calendarul ANAF aferent lunii mai.
Sunt vizati contribuabilii incadrati in categoria marilor contribuabili la data de 1 ianuarie 2022, care au facut parte din aceasta categorie si in anul 2021, pentru alte informatii decat cele privind sectiunile "Stocuri" si "Active". De asemenea, sunt vizati contribuabilii incadrati in categoria contribuabili mijlocii la data de 31 decembrie 2021. Obligatia de depunere a Declaratiei informative D406 incepe de la data de 1 ianuarie 2023, care reprezinta data de referinta pentru contribuabilii mijlocii.
Pentru declaratia informativa D406 transmisa cu erori identificate de A.N.A.F. si pentru care a fost comunicata recipisa ce le semnaleaza, contribuabilul va redepune integral declaratia informativa D406, care trebuie sa cuprinda fisierul standard de control fiscal SAF-T corectat.
Nu este admisa transmiterea unor corectii partiale prin transmiterea doar selectiva a inregistrarilor sau campurilor corectate pentru cele care au prezentat erori.
Dupa depunerea cu succes a fiecarei declaratii informative D406 (cu Fisierul Standard de Control Fiscal atasat) prin portalul A.N.A.F., se emite o recipisa cu numarul de referinta al depunerii si cu rezultatele procesarii declaratiei informative si a fisierului standard de audit SAF-T atasat.
Recipisa poate fi obtinuta de catre contribuabili sau de catre delegatii acestora accesand fie serviciul public pentru verificarea recipiselor pe baza indexului de depunere a declaratiei informative (index de incarcare) - https://www.A.N.A.F..ro/StareD112/, fie prin vizualizarea mesajelor din Spatiul Privat Virtual (SPV), pe contul contribuabilului care a depus declaratia informativa.
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2024
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
SAF-T Ghid de raportare corecta