"Stii ca eu chiar as vrea sa mor? Sa mor io! O sa fac o data o supradoza si o sa ma arunc in fata tramvaiului. Si-asa mama mi-a zis ca, decat drogata cum sunt, mai bine ma sinucid, ca asa o sa-i ajunga ei mai bine banii…"
…Era cu adevarat frumoasa pustoaica aceea cu par de abanos si sprancene generoase, cand tocmai se ridica, tremuranda, de pe scaunul troleibuzului, pentru a ceda locul unei femei supraponderale. La cei cinciprezece, poate saisprezece ani ai sai, privea deja lumea cu un ochi carunt, isi privea parca si propriul zambet, - un fel de bucurie sugrumata, un zambet avorton. Din buzunarul stang al unei geci neadecvate gerului naprasnic de afara se intrezarea sticluta de aurolac, sticluta uitarii.
Se ducea sa se intalneasca cu un tanar altruist, un samaritean de mahala care obisnuia sa ii ofere bani si drog. Vazand-o asa frumoasa, cum era, parca nici n-ai fi suportat insinuarea vreunui mizantrop de gand referitor la protectorul ei.
Atat! - Asa arata omenirea pe alocuri, tot "pe alocuri" ca si omenia. Asa de nepasatori cum trecem, mai departe, purtandu-ne privirile pe deasupra celor cazuti, condamnam omenia la minoritate. Nu vreau sa spun nimic despre cei care ii injura si care se simt "scarbiti" la vederea lor. "Aurolaci!". Mie unuia, din dupa-amiaza aceea mi-e parca si mai frig. Mi-a patruns pe cai nebanuite un pui de aurolac in sange. Si ma-ngheata…
P.S.: Nu cred sa fie stire. Aurolacul se repeta ca si iarna. Iar ceea ce se repeta, hotarat lucru, nu se poate incadra ca stire. Si nici rezolva.
Trebuie inteles ca, pur si simplu, cum "iarna nu-i ca vara", nici "aurolacul nu-i ca omul". Nu exista leac. Am vrea sa ii ajutam, dar nu putem. Facem tot ce ne sta in putinta, dar, fatalitate, nu reusim. Nu, nu-i putem ajuta cu nimic pe aurolaci. Ei sunt ca iarna. Neschimbatori si vesnic repetandu-se…
Sunt aproape sigur - nu e stire!
Liviu Plesoianu,
Cheltuieli deductibile si nedeductibile
Cartea Verde a PFA Contabilitatea si obligatiile fiscale
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024
liviup@rs.ro
