Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit 

"CONTROALE e-Factura: TOP 9 recomandari pentru a evita sanctiunile"

Adauga adresa ta de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit, oferit de Contabilul.ro.
CONTROALE e-Factura: TOP 9 recomandari pentru a evita sanctiunile
mail
Contabilitate Contabilul.ro | Contabilitate

LEGEA bugetului de stat pe anul 2010

Data aparitiei: 20 Ianuarie 2010
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
LEGEA bugetului de stat 2010

 

LEGEA bugetului de stat pe anul 2010

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Art.1. – Prezenta lege prevede si autorizeaza pentru anul bugetar 2010 veniturile pe capitole si subcapitole si cheltuielile pe destinatii si pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile si activitatilor finantate integral din venituri proprii.

Sectiunea 1

Dispozitii referitoare la bugetul de stat pe anul 2010

Art.2. – (1) Sinteza bugetului de stat, detaliata la venituri pe capitole si subcapitole, iar la cheltuieli, pe parti, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole si alineate, dupa caz, este prevazuta in anexa nr.1.

(2) Bugetul de stat se stabileste la venituri in suma de 66.654,3 milioane lei, iar la cheltuieli in suma de 101.678,4 milioane lei, cu un deficit de 35.024,1 milioane lei.
(3) Sinteza cheltuielilor bugetare, pe surse de finantare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole si alineate, dupa caz, este prevazuta in anexa nr.2.
(4) Bugetele ordonatorilor principali de credite si anexele la acestea sunt prevazute in anexa nr.3.


(5) Se interzic retinerea si utilizarea de catre ordonatorii de credite finantati integral din bugetul de stat a oricaror venituri proprii care nu sunt prevazute in anexe la bugetele ordonatorilor principali decredite.
Art.3. – Cheltuielile bugetare sunt detaliate in bugetele ordonatorilor principali de credite pe surse de finantare, iar in cadrul acestora pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole si alineate de cheltuieli.

Sectiunea a 2-a

Dispozitii referitoare la bugetele locale pe anul 2010 Art.4. –Din taxa pe valoarea adaugata se aloca 17.000,2 milioane lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care:

a) 2.053,4 milioane lei pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judetelor, potrivit anexei nr.4;
b) 11.580,5 milioane lei pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor, sectoarelor si municipiului Bucuresti, potrivit anexei nr.5;
c) 551,8 milioane lei destinate finantarii cheltuielilor privind drumurile judetene si comunale, prevazute in anexa nr.6, a caror repartizare, pe unitati administrativ-teritoriale, se face in functie de lungimea si starea tehnica a acestora, prin hotarare, de catre consiliul judetean, dupa consultarea primarilor;
d) 2.001,0 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor, prevazute in anexa nr.7, care se repartizeaza pe unitati administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor art. 33 alin.(3)-(7) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare;
e) 813,5 milioane lei pentru finantarea Programului de dezvoltare a infrastructurii si a unor baze sportive din spatiul rural, care se vor repartiza pe judete si proiecte eligibile prin hotarare a Guvernului, potrivit Ordonantei Guvernului nr.7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii si a unor baze sportive din spatiul rural, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.71/2007, cu modificarile ulterioare.

Art.5. – (1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata, prevazute la art.4 lit.a), sunt destinate finantarii:

a) sistemului de protectie a copilului si centrelor de asistenta sociala a persoanelor cu handicap;
b) drepturilor privind acordarea de produse lactate si de panificatie pentru elevii din clasele I-VIII din invatamantul de stat si privat, precum si pentru copiii prescolari din gradinitele de stat si private cu program normal de 4 ore;
c) cheltuielilor privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru prescolari si elevii din clasele I-IV din invatamantul de stat si confesional;
d) cheltuielilor aferente invatamantului special si centrelor judetene de resurse si asistenta educationala;
e) institutiilor de cultura descentralizate incepand cu anul 2002;
f) platii contributiilor pentru personalul neclerical angajat in unitatile de cult din tara;
g) serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor de sub autoritatea consiliilor judetene.

(2) Finantarea serviciilor sociale prevazute la alin.(1) lit.a) se va face pe baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale, aprobate prin hotarare a Guvernului.

(3) In situatiile in care produsele lactate si de panificatie, precum si mierea, se contracteaza si de catre consiliile locale ale comunelor, oraselor si municipiilor, consiliul judetean va repartiza sume cu aceasta destinatie unitatilor administrativ-teritoriale respective.

(4) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata, prevazute la art.4 lit.b), sunt destinate finantarii:

a) cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizatiile si alte drepturi salariale in bani, stabilite prin lege, precum si contributiile aferente acestora, ale institutiilor sau ale unitatilor de invatamant preuniversitar de stat;
b) obiectelor de inventar ale institutiilor sau ale unitatilor de invatamant preuniversitar de stat;
c) drepturilor asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav;
d) ajutorului social si a ajutorului pentru incalzirea locuintei cu lemne, carbuni si combustibili petrolieri;
e) serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor de sub autoritatea consiliilor locale ale comunelor, oraselor, municipiilor, sectoarelor si Consiliului General al Municipiului Bucuresti;
f) ajutoarelor de stat regionale acordate in temeiul Legii nr.84/1992 privind regimul zonelor libere, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru administratiile zonelor libere aflate sub autoritatea consiliilor locale;
g) cheltuielilor creselor;
h) cheltuielilor descentralizate la nivelul sectoarelor si municipiului Bucuresti, respectiv pentru: sistemul de protectie a copilului, centrele de asistenta sociala a persoanelor cu handicap, drepturile privind acordarea de produse lactate si de panificatie pentru elevii din clasele I-VIII din invatamantul de stat si privat, precum si pentru copiii prescolari din gradinitele de stat si private cu program normal de 4 ore, acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru prescolari si elevii din clasele I-IV din invatamantul de stat si confesional, invatamantul special si centrele de resurse si asistenta educationala, institutiile de cultura descentralizate, incepand cu anul 2002, si plata contributiilor pentru personalul neclerical angajat in unitatile de cult.
(5) Finantarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizatiile si alte drepturi salariale in bani, stabilite prin lege, precum si contributiile aferente acestora, pentru unitatile de invatamant preuniversitar de stat, exclusiv invatamantul special si centrele de resurse si asistenta educationala, se face pe baza standardelor de cost pe elev/prescolar, aprobate prin hotarare a Guvernului.

(6) Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adaugata prevazute la alin.(4) pe comune, orase, municipii, sectoare si municipiul Bucuresti, dupa caz, se face prin decizie a directorului directiei generale a finantelor publice judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, dupa consultarea consiliului judetean si a primarilor, si cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratului scolar, in functie de numarul de elevi/prescolari si standardele de cost aferente, sau a directiei de munca si incluziune sociala, dupa caz, in functie de numarul de beneficiari ai serviciilor respective.

(7) Pentru finantarea cheltuielilor prevazute la alin.(1) si (4), cu exceptia celor pentru plata cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizatiile si alte drepturi salariale in bani, stabilite prin lege, si contributiile aferente acestora, ale institutiilor sau ale unitatilor de invatamant preuniversitar de stat, precum si pentru plata ajutorului social, autoritatile administratiei publice locale aloca pe langa sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata si sume din bugetele locale ale acestora.

(8) Numarul maxim de posturi finantate pentru personalul neclerical din unitatile de cult este prevazut in anexa nr.8.

Art.6. – Categoriile de venituri si cheltuieli aferente bugetelor locale pe anul 2010 sunt prevazute in anexa nr.9.

Sectiunea a 3-a

Dispozitii referitoare la bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate pe anul 2010

Art.7. – (1) Veniturile si cheltuielile bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, constituit in baza prevederilor Legii nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt prevazute in anexa nr.10.

(2) Pentru anul 2010, cotele de contributii pentru asigurarile de sanatate, prevazute de Legea nr.95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabilesc dupa cum urmeaza:

a) 5,5% pentru cota datorata de angajat, prevazuta la art.257 din Legea nr.95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) 5,2% pentru cota datorata de angajatori, prevazuta la art.258 din Legea nr.95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare;
c) 10,7% pentru cota datorata de persoanele prevazute la art.259 alin.(6) din Legea nr.95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) persoanele care nu sunt salariate, dar au obligatia sa isi asigure sanatatea, potrivit prevederilor Legii nr.95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt obligate sa comunice direct casei de asigurari alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, in vederea stabilirii si achitarii cotei de 5,5%;
e) pentru lucratorii migranti care isi pastreaza domiciliul sau resedinta in Romania, contributia lunara la fond se calculeaza prin aplicarea cotei de 5,5% la veniturile obtinute din contractele incheiate cu un angajator strain;
f) persoanele care au obligatia sa se asigure, altele decat cele prevazute la art.257 si la alin.(9) al art.259 din Legea nr.95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, si care nu se incadreaza in categoriile de persoane care beneficiaza de asigurarea de sanatate fara plata contributiei, platesc contributia lunara de asigurari sociale de
sanatate calculata prin aplicarea cotei de 5,5% la salariul de baza minim brut pe tara.
(3) Cotele prevazute la alin.(2) se aplica incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2010.

Sectiunea a 4-a

Dispozitii referitoare la proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare pe anul 2010

Art.8. - (1) Pentru anul 2010, finantarea cheltuielilor aferente proiectelor/propunerilor de proiecte care intrunesc criteriile de eligibilitate pentru finantare in cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a Uniunii Europene, a Politicilor Comune Agricola si de Pescuit, a altor facilitati si instrumente postaderare, care functioneaza pe principiul rambursarii integrale sau partiale a cheltuielilor catre beneficiari, se asigura de la bugetul de stat, prin bugetele ordonatorilor principali de credite, de la bugetele unitatilor administrativ-teritoriale, respectiv de la bugetele institutiilor publice finantate integral sau partial din venituri proprii in cazul beneficiarilor de proiecte care sunt finantati din aceste bugete, carora le revine si obligatia corelativa a recuperarii sumelor utilizate cu incalcarea dispozitiilor legale in vigoare.

(2) Fondurile aferente cheltuielilor prevazute la alin.(1) sunt cuprinse in bugetele ordonatorilor de credite beneficiari de proiecte la titlul „Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare”, respectiv la capitolele si subcapitolele corespunzatoare de cheltuieli potrivit destinatiei acestora, pe baza fisei de fundamentare a proiectului propus la finantare/finantat avizata de principiu, din punct de vedere al eligibilitatii activitatilor, de catre autoritatea de management/gestiune a programului/instrumentului /facilitatii.

(3) Fac exceptie de la prevederile alin.(2) privind obtinerea avizului de principiu al autoritatii de management/gestiune a programului/instrumentului /facilitatii:

a) proiectele/propunerile de proiecte care indeplinesc criteriile de eligibilitate pentru finantarea in cadrul programelor/instrumentelor/facilitatilor care nu sunt gestionate de catre autoritati ale administratiei publice din Romania;
b) proiectele/propunerile de proiecte ai caror beneficiari nu sunt finantati integral de la bugetul de stat;
c) proiectele/propunerile de proiecte pentru ai caror beneficiari sunt prevazute reguli specifice privind avizarea, in legislatia privind gestionarea financiara a fondurilor externe nerambursabile postaderare.
(4) Se autorizeaza ordonatorii principali de credite prevazuti la alin.(1) sa efectueze redistribuiri de fonduri intre proiecte finantate din fonduri externe nerambursabile postaderare, astfel incat sa asigure implementarea corespunzatoare a acestora, precum si sa introduca anexe la bugetul lor cu proiecte noi, respectand conditiile prevazute la alin.(2), cu incadrarea in nivelul total al fondurilor aprobate la titlul „Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare”. Aceste modificari vor fi comunicate lunar Ministerului Finantelor Publice.

(5) Pe parcursul executiei bugetare, pentru asigurarea resurselor de finantare a proiectelor prevazute la alin.(1), unitatile administrativ-teritoriale pot contracta finantari rambursabile sau pot utiliza disponibilitatile fondului de rulment.

(6) In bugetele ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management/gestiune a programelor/instrumentelor/facilitatilor sunt cuprinse, dupa caz, sumele reprezentand „Transferuri de fonduri din bugetul de stat catre bugetele locale necesare sustinerii derularii proiectelor finantate din fonduri externe nerambursabile postaderare”, „Transferuri din bugetul de stat catre ONG-uri, societati comerciale, institutii publice finantate partial sau integral din venituri proprii si alti beneficiari de drept public sau privat necesare sustinerii derularii proiectelor finantate din FEN postaderare”, precum si „Alte cheltuieli ocazionate de implementarea programelor cu finantare din FEN”.

Art.9. - (1) Pentru cota parte din platile efectuate aferente cheltuielilor prevazute la art.8 alin.(1), eligibila a fi rambursata din fonduri externe nerambursabile, ordonatorul de credite care are calitatea de beneficiar va solicita autoritatii de management/gestiune a programului/instrumentului facilitatii rambursarea acesteia, in conformitate cu regulile specifice de eligibilitate a cheltuielilor, precum si cu prevederile contractului/deciziei/ ordinului de finantare.

(2) Sumele aferente fondurilor externe nerambursabile postaderare reprezentand contributia Comisiei Europene si/sau a altor donatori externi, la proiectele prevazute la art.8 alin.(1), se fac venit la bugetele din care au fost finantate proiectele respective si se vireaza la aceste bugete conform prevederilor legale comunitare si nationale care reglementeaza fiecare domeniu care intra in sfera de cuprindere a fondurilor externe nerambursabile postaderare de catre autoritatile de management/gestiune, Autoritatea de certificare si plata sau de catre alte autoritati nationale abilitate in acest sens in cadrul unor programe/facilitati sau instrumente postaderare, dupa caz.

(3) Beneficiarii finantati integral din bugetul de stat, care implementeaza proiecte finantate in cadrul programelor/instrumentelor/facilitatilor care nu sunt gestionate de catre autoritati ale administratiei publice din Romania, vireaza cu celeritate in contul de venituri al bugetului de stat sumele primite ca rambursare a cheltuielilor efectuate in cadrul proiectelor respective.

(4) Sumele aferente proiectelor prevazute la art.8 alin.(1) ramase neutilizate in cadrul bugetelor locale la finele exercitiului bugetar se reflecta in excedentul bugetului local si, respectiv in fondul de rulment, si vor fi utilizate in anul 2011 cu aceeasi destinatie pentru care acestea au fost initial prevazute, pana la finalizarea proiectelor respective.

(5) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligatia de a deschide si repartiza creditele bugetare aferente implementarii proiectelor ai caror beneficiari sunt institutiile publice din subordine finantate integral din bugetul local, in termen de maximum 5 zile lucratoare de la data incasarii sumelor transferate de autoritatile de management/gestiune a programului/instrumentului/facilitatii, de Autoritatea de certificare si plata, de Comisia Europeana sau de alti donatori externi, pe baza solicitarii de finantare transmisa de institutia beneficiara de proiect.

Art.10.- (1) In scopul implementarii programelor si proiectelor de cooperare teritoriala europeana, se autorizeaza ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management/autoritate comuna de management/autoritate nationala/autoritate de gestiune a programelor privind cooperarea teritoriala europeana sa aprobe prin ordin norme specifice pentru finantarea si organizarea actiunilor specifice pe teritoriul altor state.

(2) Cheltuielile stabilite prin norme se asigura de catre ordonatorii principali de credite, din creditele bugetare aferente aprobate anual. Rambursarea acestor cheltuieli din fondurile europene se realizeaza in conformitate cu procedurile de lucru ale autoritatilor de management/autoritatilor comune de management/autoritatilor nationale.

Sectiunea a 5-a

Dispozitii referitoare la proiecte cu finantare din fonduri rambursabile pe anul 2010

Art.11. - (1) Pentru anul 2010 cheltuielile echivalente sumelor ramase de utilizat si de tras din imprumuturile preluate spre administrare de Ministerul Finantelor Publice si a sumelor aferente contributiei Guvernului Romaniei la finantarea proiectelor respective sunt cuprinse cumulat in bugetele ordonatorilor principali de credite, in cadrul sumelor alocate cu aceasta destinatie de la bugetul de stat, potrivit prevederilor art.19 alin.(1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.157/2008 pentru reglementarea unor masuri privind datoria publica in scopul aplicarii art.14 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.64/2007 privind datoria publica, aprobata prin Legea nr.89/2009.

(2) Fondurile aferente cheltuielilor prevazute la alin.(1) sunt cuprinse in bugetele ordonatorilor principali de credite la titlul „Cheltuieli aferente programelor cu finantare rambursabila”, respectiv la capitolele si subcapitolele corespunzatoare de cheltuieli, potrivit destinatiei acestora.

Art.12. – Fac exceptie de la prevederile art.11 cheltuielile aferente proiectelor finantate din imprumuturile care nu sunt preluate spre administrare de catre Ministerul Finantelor Publice, potrivit art.14 al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.64/2007 privind datoria publica, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.109/2008, cu modificarile ulterioare, care sunt cuprinse in bugetele ordonatorilor principali de credite ca sume alocate din bugetul fondurilor provenite din credite externe si, respectiv, ca sume alocate din bugetul de stat in bugetul propriu, in functie de sursa de finantare a cheltuielilor respective.

Art.13. - (1) Guvernul poate aproba prin hotarare virari de credite bugetare intre ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, cu incadrarea in nivelul total al cheltuielilor prevazute la titlul 65.01 „Cheltuieli aferente programelor cu finantare rambursabila” si, respectiv in nivelul total al cheltuielilor din bugetul fondurilor provenite din credite externe, in functie de derularea programelor respective.

(2) In cursul intregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua virari de credite bugetare intre capitole si intre proiectele/programele cu finantare rambursabila, pentru asigurarea sumelor necesare derularii corespunzatoare a acestora, cu incadrarea in nivelul total al cheltuielilor prevazute la titlul 65.01 „Cheltuieli aferente programelor cu finantare rambursabila” si, respectiv in nivelul total al cheltuielilor din credite externe.

Art.14. - In conditiile prevederilor Legii nr.500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, in cursul intregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua virari de credite bugetare intre titlurile, articolele si alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiasi capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul 65.01 „Cheltuieli aferente programelor cu finantare rambursabila”.

CAPITOLUL II

Responsabilitati in aplicarea prezentei legi

Art.15. - Sumele pentru proiectele de comunicare, informare publica si promovarea intereselor romanesti peste hotare, precum si pentru finantarea unor actiuni cu caracter social sunt prevazute in anexa nr.3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului, iar modul de repartizare si utilizare a acestora se aproba prin hotarare a Guvernului.

Art.16. - In bugetul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, la capitolul „Invatamant" sunt prevazute, pentru unitatile de invatamant preuniversitar de stat, sume pentru: obiective de investitii, consolidari, reabilitari, achizitii de imobile, reparatii capitale, achizitionarea de mijloace de transport pentru transportul elevilor din mediul rural, edificarea si construirea de campusuri scolare si scoli de arte si meserii, asigurarea utilitatilor de natura investitiilor, reforma educatiei timpurii, precum si alte dotari specifice invatamantului.

Art.17.- (1) Se interzice ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat sa efectueze virari de credite de la titlul „Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare” la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiasi capitol sau la alte capitole bugetare.

(2) Sumele prevazute la titlul „Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare” nu pot fi redistribuite la alte naturi de cheltuieli pe parcursul anului 2010 si nu pot fi cedate la Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului prevazut in bugetul de stat in baza prevederilor art.54 din Legea nr.500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) In conditiile prevederilor Legii nr.500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, in cursul intregului an ordonatorii principali de credite pot efectua virari de credite bugetare intre titlurile, articolele si alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiasi capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul „Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare”, cu incadrarea in nivelul total al fondurilor aprobate.

(4) Pe parcursul intregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua redistribuiri de credite de angajament in cadrul titlului „Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare”, cu incadrarea in nivelul total al fondurilor aprobate, pentru asigurarea implementarii proiectelor finantate/aprobate la finantare sau pentru introducerea unor proiecte noi finantabile din fonduri externe nerambursabile postaderare.

(5) Prin derogare de la prevederile Legii nr.500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, se autorizeaza Ministerul Finantelor Publice sa efectueze, pe parcursul intregului an, cu incadrarea in nivelul total al fondurilor de la bugetul de stat aprobate la titlul „Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare” redistribuiri de credite de angajament si virari de credite bugetare intre ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, in functie de stadiul implementarii, la nivelul fiecarui ordonator de credite, a proiectelor finantate din fonduri externe nerambursabile postaderare.

(6) Virarile de credite bugetare prevazute la alin.(3) se pot efectua si de la capitolele care au fost majorate din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului si din Fondul de interventie la dispozitia Guvernului, cu exceptia sumelor alocate din aceste fonduri.

(7) In conditiile Legii nr.500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, se autorizeaza ordonatorii principali de credite care identifica, pe parcursul exercitiului bugetar anual, proiecte noi finantabile din fonduri externe nerambursabile postaderare si care nu au in bugetul propriu titlul „Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare” sau articolul corespunzator, sa introduca titlul si articolul respectiv, cu avizul de principiu al autoritatii de management/gestiune a programului/instrumentului/facilitatii asupra eligibilitatii activitatilor din cadrul proiectelor propuse la finantare.

(8) Ordonatorii principali de credite comunica lunar Ministerului Finantelor Publice modificarile efectuate conform alin. (3)-(7), concomitent cu transmiterea formularelor de prezentare modificate in mod corespunzator si, dupa caz, a formularelor de fundamentare.

(9) Din sumele prevazute la titlul „Proiecte cu finantare din fondurile externe nerambursabile postaderare” se pot efectua cheltuieli curente si de capital pentru derularea corespunzatoare a proiectelor finantate de la acest titlu.

(10) Pentru asigurarea sumelor necesare finantarii schemelor de ajutor de stat conforme cu regulile comunitare, precum si cele ce vor fi notificate si aprobate de Comisia Europeana in domeniul agricol, se autorizeaza Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale sa efectueze virari de credite bugetare in cursul intregului an, cu avizul Ministerului Finantelor Publice.

Art.18. - (1) Se interzice ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, bugetelor locale si bugetelor fondurilor speciale sa efectueze si sa aprobe redistribuiri de credite bugetare de la obiectivele de investitii in continuare, respectiv de la obiectivele de investitii noi, la pozitia „Alte cheltuieli de investitii”, cuprinse in programele de investitii publice, anexe la bugetele acestora.

(2) Reparatiile capitale aferente activelor fixe sunt incluse in Fisa obiectivului/proiectului/categoriei de investitii, la pozitia C – „Alte cheltuieli de investitii”, categoria e – „Alte cheltuieli asimilate investitiilor”, anexa la bugetele ordonatorilor principali de credite.

Art.19. - Din fondurile prevazute la alin.(4) si (5) ale art. 227 din Ordonanta Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se autorizeaza Ministerul Finantelor Publice sa efectueze in anul 2010 si cheltuieli pentru finalizarea obiectivelor de investitii in derulare – constructii-montaj, achizitionarea si amenajarea unor sedii ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si unitatilor sale subordonate, in limita sumelor prevazute in anexa nr. 3/16/13b la bugetul Ministerului Finantelor Publice pe anul 2010.

Art.20. – (1) In bugetele ordonatorilor principali de credite sunt prevazute, dupa caz, si sumele reprezentand contributia Guvernului Romaniei la realizarea programelor si proiectelor la care se face referire la art.12.

(2) Ordonatorii principali de credite au obligatia ca, in cadrul creditelor bugetare aprobate, sa asigure integral si cu prioritate fondurile necesare derularii programelor si proiectelor cu finantare internationala, inclusiv cele reprezentand componenta locala aferenta acestora la care se face referire la alin.(1), precum si fondurile necesare finantarii angajamentelor asumate prin documentele privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.

Art.21. – (1) Se interzice ordonatorilor principali de credite sa efectueze virari de credite bugetare de la titlul „Transferuri intre unitati ale administratiei publice”, alineatele „Transferuri privind contributii de sanatate pentru persoanele care executa pedepse privative de libertate sau arest preventiv” si „Transferuri privind contributii de sanatate pentru persoanele aflate in concediu pentru cresterea copilului” la celelalte alineate si articole de cheltuieli ale aceluiasi capitol sau la alte capitole bugetare.

(2) Se interzice ordonatorilor principali de credite sa efectueze virari de credite bugetare de la titlul „Alte transferuri”, alineatele „Programe cu finantare rambursabila”, „Programe comunitare”, „Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila”, „Programe ISPA”, „Cheltuieli neeligibile ISPA” „Programe SAPARD”, la celelalte alineate si articole de cheltuieli ale aceluiasi capitol sau la alte capitole bugetare, cu exceptia realocarilor intre aceste pozitii si a celor catre titlul 56 „Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare”.

(3) Din sumele prevazute in bugetele ordonatorilor principali de credite la titlul „Alte transferuri”, alineatele „Programe PHARE si alte programe cu finantare nerambursabila”, „Programe ISPA”, „Programe SAPARD” se pot efectua cheltuieli curente si de capital pentru derularea corespunzatoare a obiectivelor cuprinse in aceste programe.

(4) Sumele reprezentand contributia Guvernului la realizarea obiectivelor de investitii cu finantare externa de la titlul „Alte transferuri”, alineatul „Investitii ale agentilor economici cu capital de stat” si de la titlul „Active nefinanciare” nu pot fi redistribuite la alte obiective sau categorii de investitii.

(5) In conditiile prevederilor Legii nr.500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, in cursul intregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua virari de credite bugetare intre titlurile si articolele de cheltuieli din cadrul aceluiasi capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea:

a) platii la scadenta a contributiei Romaniei la bugetul Uniunii Europene, a cotizatiilor si contributiilor la organisme internationale, la organisme financiar-bancare internationale, a rambursarilor de credite interne si externe, a dobanzilor, a comisioanelor si a altor costuri aferente creditelor, precum si derularii corespunzatoare a programelor finantate din fonduri comunitare, pre si post aderare si a programelor cu finantare rambursabila;

b) sumelor necesare achitarii debitelor datorate bugetului Comunitatii Europene, in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate Romaniei de catre Comunitatea Europeana, precum si a fondurilor de cofinantare aferente acestora, aprobata prin Legea nr.22/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, si cele reprezentand majorarile de intarziere.

(6) Ministerul Finantelor Publice poate efectua in cursul intregului an virari de credite bugetare intre alineatele articolului bugetar „Contributia Romaniei la bugetul Uniunii Europene”.

(7) Se interzice ordonatorilor principali de credite sa efectueze virari de credite bugetare de la titlul „Rambursari de credite” la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiasi capitol sau la alte capitole bugetare.

(8) Prin derogare de la prevederile Legii nr.500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, se autorizeaza Ministerul Finantelor Publice sa efectueze suplimentari de credite bugetare la pozitia bugetara „Fondul National de Preaderare” prin virarea de credite bugetare de la alte capitole de cheltuieli sau de la alte titluri, articole si alineate de cheltuieli din cadrul aceluiasi capitol de cheltuieli, in functie de stadiul implementarii proiectelor derulate in cadrul programelor cu finantare nerambursabila de preaderare.

Art.22. - Se autorizeaza Ministerul Finantelor Publice, la propunerea ordonatorilor principali de credite, sa introduca modificari ale indicatorilor tehnico-economici in fisele de investitii aferente obiectivelor de investitii prevazute in anexele la bugetele acestora, in conditiile incadrarii in prevederile bugetare aprobate pe anul 2010.

Art.23. - (1) In termen de 10 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, ordonatorii principali de credite vor aproba detalierea pe programe/proiecte cu finantare din fonduri externe rambursabile si nerambursabile, dupa caz, precum si sumele aprobate cu aceasta destinatie, cu avizul Ministerului Finantelor Publice.

(2) In termenul prevazut la alin.(1) se autorizeaza ordonatorii principali de credite sa aprobe bugetul pe programe, cu avizul Ministerului Finantelor Publice. Creditele de angajament cuprinse in programe se stabilesc la nivelul creditelor bugetare aprobate, cu exceptia celor prevazute in programele de investitii publice anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite.

(3) Se autorizeaza ordonatorii principali de credite sa detalieze in structura, pe functii, numarul maxim de posturi finantat in anul 2010 si fondul aferent salariilor de baza, in termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, cu avizul Ministerului Finantelor Publice.

(4) In termenul prevazut la alin.(1) se autorizeaza ordonatorii principali de credite sa detalieze sinteza bugetelor institutiilor publice finantate partial din venituri proprii pe bugeteleinstitutiilor subordonate.

CAPITOLUL III

Dispozitii finale

Art.24. – (1) Resursele financiare aferente proiectelor privind infrastructura in domeniul educatiei, derulate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, se pot asigura prin contractarea de imprumuturi, in conditiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.64/2007, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.109/2008, cu modificarile ulterioare.

(2) Pentru proiectele derulate de catre institutiile de invatamant superior de stat din coordonarea Ministerului Educatiei Cercetarii, Tineretului si Sportului, resursele financiare pot fi asigurate prin imprumuturi contractate de catre acestea in conformitate cu legislatia in vigoare, in conditiile rambursarii din surse proprii, si doar cu avizarea in prealabil a contractarii de catre Ministerul Finantelor Publice.

(3) Cheltuielile pentru pregatirea personalului in institutiile de invatamant militar, de informatii, de ordine publica si securitate nationala sunt suportate de ordonatorii principali de credite care au in subordine astfel de unitati de invatamant, indiferent de institutiile de aparare nationala, ordine publica si securitate nationala din care provin cursantii.

Art.25. – (1) Ordonatorii principali de credite efectueaza plata titlurilor executorii, conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, din sumele aprobate la titlul “Cheltuieli de personal”.

(2) Prin hotarare a Guvernului, in cazuri temeinic justificate, in ultima luna a fiecarui trimestru, pot fi majorate sumele aprobate la titlul “Cheltuieli de personal” in bugetele ordonatorilor principali de credite finantati integral de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de credite bugetare pentru plata titlurilor executorii prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.71/2009, in mod esalonat pe parcursul anului 2010, din suma globala prevazuta cu aceasta destinatie in bugetul Ministerului Finantelor Publice – Actiuni generale.

Art.26. – Pentru anul 2010, la operatorii economici cu capital sau patrimoniu majoritar/integral de stat sau local si filialele acestora, care in anul 2009 au inregistrat profit, nivelul cheltuielilor cu personalul nu va depasi nivelul anului precedent actualizat cu indicele de inflatie, cu respectarea conditiilor reglementate prin prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.79/2008 privind masuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.203/2009, iar la cei care au inregistrat pierderi, cheltuielile cu personalul nu vor depasi nivelul anului precedent.

Art.27. – In anul 2010, nivelul pensiei sociale minime garantate, prevazuta de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobata prin Legea nr.196/2009, este de 350 lei.

Art.28. - In anul 2010, cheltuielile pentru transmiterea si plata pensiilor militare si a altor drepturi de asigurari sociale, cuvenite personalului din sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala, se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1,03% asupra sumelor virate.

Art.29. - (1) Institutiile si autoritatile administratiei publice centrale si locale care au in administrare hoteluri, case de odihna si de oaspeti, baze de odihna, tratament si alte asemenea unitati asigura finantarea cheltuielilor curente si de capital pentru respectivele unitati exclusiv din veniturile proprii ale acestor unitati.

(2) Ordonatorii de credite nu vor putea finanta nicio activitate legata de administrarea unitatilor prevazute la alin.(1) din sume alocate de la bugetul de stat, bugetele locale si bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.

Art.30. - Anexele nr. 1-10 fac parte integranta din prezenta lege.

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor articolului 65 alineatul (2) si ale articolului 76 alineatul (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

PRESEDINTELE

CAMEREI DEPUTATILOR

Roberta Alma Anastase

PRESEDINTELE SENATULUI

Teodor Melescanu









Atentie, Contabili!

Contabilitatea se schimba!
Cititi «Raportul Special Gratuit» oferit de specialistii nostri

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"CONTROALE e-Factura: TOP 9 recomandari pentru a evita sanctiunile"


X