Telemedicina (furnizarea serviciilor medicale la distanta) va fi posibila si in Romania fiindca a fost reglementata prin OUG 196/2020.
Actul normativ a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 1108 din 19 noiembrie 2020. Acesta modifica si completeaza Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.
In aceasta perioada, avand in vedere contextul epidemiologic, multe dintre activitatile desfasurate in zona serviciilor publice s-au mutat in spatiul digital, online, pentru a reduce interactiunea fizica.
In termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Ministerul Sanatatii elaboreaza normele metodologice de punere in aplicare a acesteia, care vor fi aprobate prin hotarare a Guvernului.
Ce servicii medicale cuprinde telemedicina?
a) teleconsultatia;
b) teleexpertiza;
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic
Manual de politici contabile - Stick USB
c) teleasistenta;
d) teleradiologia;
e) telepatologia;
f) telemonitorizarea.
Prin urmare, medicii vor putea sa ofere consultatii, sa evalueze starea de sanatate, sa dea tratament si sa trimita reteta electronic, pe e-mail.
OUG 196/2020 - reglementarea telemedicinei: continutul actului normativ
Articolul I
Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Dupa articolul 30 se introduc unsprezece noi articole, articolele 30^1-30^11, cu urmatorul cuprins:
Articolul 30^1
(1) Unitatile prevazute la art. 30 alin. (1) pot asigura asistenta medicala profilactica si curativa si prin telemedicina.
(2) Telemedicina este totalitatea serviciilor medicale furnizate la distanta, fara prezenta fizica simultana a personalului medical si a pacientului, pentru stabilirea diagnosticului, indicarea tratamentului, monitorizarea unor afectiuni sau indicarea unor metode de preventie a bolilor, in mod securizat, prin intermediul tehnologiei informatiei si mijloacelor electronice de comunicare.
(3) Serviciile medicale prin telemedicina pot fi acordate in mod nediscriminatoriu oricarei persoane de toti profesionistii din domeniul sanatatii care folosesc tehnologiile informationale si de comunicare, mijloace de comunicare la distanta, pentru schimbul de informatii valide pentru diagnosticul, tratamentul si prevenirea bolilor si accidentelor, cercetarea si evaluarea medicala, precum si pentru asistenta continua a furnizorilor de servicii medicale, toate in interesul promovarii sanatatii.
(4) Mijloace de comunicare la distanta reprezinta orice mijloc care, fara prezenta fizica simultana a pacientului si a personalului medical, poate fi utilizat pentru oferirea serviciilor medicale furnizate de la distanta prin intermediul oricaror platforme audio sau video, echipamente electronice si retele de cablu, fibra optica, radio, satelit si altele asemenea.
(5) Telemedicina presupune transmiterea in siguranta a datelor si informatiilor medicale sub forma de text, sunet, imagine sau in alte formate necesare pentru prevenirea bolilor, diagnosticarea, tratarea si monitorizarea pacientilor.
(6) Telemedicina cuprinde urmatoarele servicii:
a) teleconsultatia;
b) teleexpertiza;
c) teleasistenta;
d) teleradiologia;
e) telepatologia;
f) telemonitorizarea.
Articolul 30^2
Teleconsultatia este serviciul medical realizat in relatie cu pacientul, care discuta de la distanta cu medicul, si poate fi realizata prin orice mijloace de comunicare, in vederea stabilirii diagnosticului, tratamentului si/sau a masurilor necesare pentru prevenirea bolilor si a complicatiilor acestora, toate in interesul promovarii sanatatii pacientului.
Articolul 30^3
Teleexpertiza reprezinta serviciul de telemedicina prin care are loc un schimb de opinii medicale intre mai multi medici realizat prin orice mijloace de comunicare la distanta, in vederea confirmarii unui diagnostic si/sau a unei conduite terapeutice, pe baza datelor din documentele medicale ale pacientului, si care nu presupune prezenta fizica a acestuia.
Articolul 30^4
Teleasistenta reprezinta serviciul medical constand in ajutorul oferit de un medic unui alt practician, aflat la distanta, care efectueaza un act medical sau chirurgical, precum si serviciul medical efectuat atunci cand cadrele medicale care acorda ajutor medical de urgenta au nevoie de asistenta.
Articolul 30^5
Teleradiologia, respectiv radiologie si imagistica medicala la distanta, este un serviciu de telemedicina ce presupune transmiterea electronica a imaginilor radiologice cu ajutorul tehnologiilor digitale de captare a imaginii, in scopul interpretarii lor de catre specialistii in radiologie-imagistica medicala si stabilirii unui diagnostic.
Articolul 30^6
Telepatologia este un serviciu de telemedicina care presupune transmiterea la distanta a datelor si imaginilor microscopice, in scopul interpretarii acestora de catre specialistii anatomopatologi si stabilirii unui diagnostic.
Articolul 30^7
Telemonitorizarea este un serviciu medical ce permite unui medic specialist sa monitorizeze si sa interpreteze de la distanta datele medicale despre pacient transmise de acesta prin mijloace de comunicare electronica la distanta, necesare pentru urmarirea medicala, ajustarea conduitei terapeutice, a regimului de viata si igieno-dietetic referitoare la ingrijirea acestui pacient, dupa caz. Inregistrarea si transmiterea datelor medicale pot fi automatizate prin intermediul unor dispozitive medicale omologate care masoara si transmit informatii medicale cu privire la starea pacientului sau efectuate de catre pacient, de catre medic sau alt personal medical.
Articolul 30^8
Unitatile prevazute la art. 30 alin. (1) au obligatia sa garanteze confidentialitatea si securitatea informatiilor legate de starea de sanatate a pacientilor pe tot parcursul procedurilor de colectare, prelucrare, utilizare si stocare a datelor personale si sa respecte drepturile si libertatile fundamentale referitoare la protectia vietii private si a datelor personale, a datelor medicale, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
Articolul 30^9
(1) Unitatile prevazute la art. 30 alin. (1) care utilizeaza telemedicina trebuie sa respecte drepturile si obligatiile pacientilor prevazute in Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv informarea pacientilor cu privire la mijloacele tehnice de transmisie a datelor si securizarea acestora.
(2) Serviciile medicale acordate prin telemedicina trebuie sa respecte prevederile Legii nr. 46/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si urmatoarele cerinte:
a) stabilirea identitatii si calitatii profesionale a medicilor care acorda aceste servicii;
b) informarea pacientului cu privire la serviciile medicale disponibile, scopul si implicatiile actului medical, precum si la mijloacele de realizare a acestuia, inclusiv cu privire la mijloacele tehnice utilizate pentru transmisia de date;
c) respectarea dreptului pacientului de a-si exprima consimtamantul in mod liber si informat;
d) respectarea secretului medical;
e) asigurarea conditiilor tehnice de transmisie a datelor si a conditiilor de prelucrare a acestor date de catre personalul medical astfel incat sa fie garantata confidentialitate acestora;
f) securizarea si introducerea in dosarul electronic de sanatate al pacientului a documentelor rezultate in urma acestor servicii;
g) asigurarea continuitatii asistentei medicale.
Articolul 30^10
Serviciile de telemedicina se acorda de catre unitatile sanitare publice si private prevazute la art. 30 alin. (1), indiferent daca acestea se afla sau nu se afla in relatie contractuala cu casa de asigurari de sanatate.
Articolul 30^11
(1) Cheltuielile ocazionate de acordarea serviciilor de telemedicina de catre unitatile sanitare publice sunt cuprinse in bugetul de venituri si cheltuieli propriu al acestora si se suporta din veniturile realizate in conformitate cu prevederile art. 140 si 190.
(2) Cheltuielile ocazionate de acordarea serviciilor de telemedicina de catre unitatile sanitare private se suporta de catre acestea potrivit legii.
2. La articolul 100, dupa alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu urmatorul cuprins:
(5^1) Fondurile prevazute la alin. (5) pot fi utilizate si pentru plata cheltuielilor aferente tratamentului in strainatate pentru persoanele care au suferit arsuri grave, atat cele care au calitatea de asigurat in sistemul de asigurari sociale de sanatate, cat si pentru persoanele neasigurate, care intrunesc criteriile de internare in centrele pentru arsi, stabilite prin ordin al ministrului sanatatii.
3. La articolul 100, alineatul (6) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(6) Lista spitalelor, a sectiilor din structura acestora, detalierea cheltuielilor, modalitatea de distribuire a fondurilor prevazute la alin. (5) si (5^1), modalitatea privind trimiterea pacientilor care au suferit arsuri grave la tratament in strainatate, precum si orice alte termene si conditii se stabilesc prin ordin al ministrului sanatatii.
Articolul II
(1) In termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Ministerul Sanatatii elaboreaza normele metodologice de punere in aplicare a acesteia, care vor fi aprobate prin hotarare a Guvernului.
(2) Prin hotararea Guvernului prevazuta la alin. (1) se reglementeaza si:
a) specialitatile medicale si lista serviciilor care fac obiectul serviciilor de telemedicina;
b) conditiile de organizare si functionare a telemedicinei;
c) responsabilitatea stabilirii calitatii serviciului de telemedicina si a verificarii respectarii acesteia, in conditiile Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calitatii in sistemul de sanatate, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) modalitatea de acordare a serviciilor de telemedicina