Editorialul zilei: Ma duc, cu clepsidra mea cu tot

Nu ca n-as fi stiut asta suficient de bine, dar un film de scurt metraj pe care l-am vizionat in urma cu cateva minute m-a facut sa constientizez, din nou, cat de scurta este viata si cate surprize neplacute iti poate rezerva uneori.

Oricum in cantitate mica, nisipul din clepsidra o poate lua, dintr-o data, la sanatoasa, terminandu-se brusc si fara nici o avertizare.
"Memento mori", spuneau anticii. Si nu cred ca era vorba despre pesimism, despre dezangajare. Dimpotriva.

Faptul de a intelege si a accepta scurtimea firului nu trebuie sa te impinga spre depresie, ci spre o dezlimitare a pasiunii, spre un curaj maxim de a fi, de a iubi si de a sti.

In relatie cu imensitatea Universului, in comparatie cu infinitudinea timpului, micile probleme ale omului sunt pur si simplu microscopice. Nu spun ca nu ar trebui sa ne mai intereseze nimic, ca ar fi mai bine sa renuntam la orice activitate.

Stresul este o componenta de neinlaturat a timpurilor pe care le traim. Toata lumea alearga, totul este alert, "timpul nu mai are rabdare". Si n-ai cum sa elimini toate tensiunile, toate grijile. Ce poti insa face este sa nu mai amani nici un zambet, nici o idee, nici un sentiment, nici un cuvant, nici o imbratisare, nici o strangere de mana, nici o drumetie montana, nici o racorire in apele marii, nici un dans in ploaie, nici o intalnire cu prietenii, nici un apus si nici un rasarit.

De cand nu ati mai dat importanta cantecului pasarilor? Cand le-ati ascultat ultima oara? Care este ultima dimineata in care ati decis sa plecati mai devreme pentru a parcurge pe jos o parte din drumul pana la serviciu sau pentru a va plimba pret de macar cinci minute intr-un parc? Am o colega care isi doreste, de mult timp, sa faca asa ceva. Un lucru simplu - sa se plimbe printr-un parc. Si nu reuseste, nu gaseste timpul necesar. Si nu e firesc!

"A te plimba printr-un parc" ar trebui sa constituie un drept fundamental al omului. Ba mai mult, o lege ar trebui sa ne oblige la a pasi pe aleile unui parc cel putin o ora pe saptamana. Pentru ca, altfel, motorul nostru va ramane pe mai departe neuns si se va coroda, impiedicandu-ne finalmente sa mai urcam pe munti spre a ne harjoni cu norii.

Inchei mai devreme astazi, pentru ca soarele si toamna sunt o tentatie mult prea mare. Ma duc, cu clepsidra mea cu tot, sub cerul liber. Sa fiu…

Liviu Plesoianu,
liviup@rs.ro