Camera Deputatilor este pe cale sa adopte o lege potrivit careia executorii apartinând corpurilor proprii de executori ai bancilor, IFN-uri sau ai institutiilor de credit cooperatiste vor fi scosi din aceste corpuri si vor fi numiti, la cerere, in functia de executor judecatoresc.
Practic, ei vor fi integrati in corpul unic al executorilor si vor avea competente generale in executarea oricarui titlu executoriu, indiferent de domeniu.
"Corpurile proprii de executori bancari, organizate de institutiile de credit in baza prevederilor Legii Bancare si a unui Ordin special al Ministerului Justitiei, si-au adus contributia in recuperarea eficienta si la costuri reduse a creantelor, dar au avut un aport esential, mai ales acum in perioada de criza, la identificarea unor solutii amiabile de recuperare a creantelor pe masura parcurgerii etapelor impuse de procedura judecatoreasca de executare silita.
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic
Abonament PortalContabilitate ro - abonament 12 luni
Consideram ca acum, cand numarul garantiilor care trebuie executate a crescut, nu este bine sa fie limitati o parte din executori sa-si exercite meseria. Initial, comunitatea bancara a sustinut mentinerea corpurilor de executori bancari la nivelul institutiilor de credit, insa, prin adoptarea noului Cod de procedura civila, s-a intentionat sa se reuneasca toate categoriile de executori existente sub o singura forma de organizare. Asociatia Romana a Bancilor sustine asimilarea executorilor bancari in randul executorilor judecatoresti", a declarat Radu Gratian Ghetea, Presedinte Consiliului Director al Asociatiei Romane a Bancilor.