Jurnalul Domnisoarei Contabil - Aventura la ANAF

Iata ca suntem intr-un nou an si avem din nou declaratii, nebunii si tot ce ne poate face viata mai frumoasa.... sau nu. Chiar saptamana trecuta vorbeam cu colegele mele si ne pregateam pline de avant pentru depunerea tuturor situatiilor. Doar stiti ca abia a trecut termenul de depunere.

Zis si facut, dupa cateva dileme sprecifice legislatiei tot schimbatoare am reusit sa calculam, sa grupam si sa finalizam completarea. Prin mintea mea era un amalgan de numere... Oh, pe langa declaratiile lunare au mai venit atatea de incheiere de an. Cred ca si voi v-ati luptat cu 094, 394, 392 (fiecare cu situatia lui privind TVA-ul), 010.... Si inca nu am spus toate declaratiile. Respiram in cifre, si nu exagerez.

Cu toate hartiile a fost ok cu mentiunea ca noi avem o regula frumoasa: depunem declaratiile cu randul. Ca sa nu fie o persoana defavorizata, ne rotim in a face frumoasele plimbari. Da, si cozile? Si ele sunt frumoase... daca trebuie, ce sa faci?

Cu zambetul pe buze (am inteles ca ajuta in procesul de depunere) m-am pregatit pentru ziua fatidica. Si iata ca se apropie momentul final.... Ma trezesc devreme.... Am toate hartiile la mine si plec. Surpriza! Cand ies din bloc apar doar troiene de zapada! Wow! Nu stiam daca sa ma bucur ca e asa frumos sau sa-mi plang de mila pentru ce va urma...

M-am inarmat cu rabdare si am pornit prin zapada. E totusi mult spus, caci mai mult m-am distrat printre balti. Ah, si cand am ajuns la cladirea cu pricina (faimosul ANAF, cum am spune de multe ori), deja simteam cum se prelinge apa in cizmele mele. Nu mai puteam astepta sa termin cu depunerea declaratiilor.

Am intrat cu optimism si m-am napustit la coada... De ce sa nu fiu acolo cu cateva secunde inainte? Si tocmai cand facem ultimii pasi sa ajung, totul s-a dat peste cap... Podeaua era uda si eu am alunecat ca in Matrix... Din pacate, nu am aterizat pe masura. Noroc ca aveam o mapa superba care s-a umplut de murdaria de pe jos. In loc de Fat-Frumos care sa ma ridice, a venit un domn in varsta care m-a ajutat... Macar era amabil.

Am incercat sa nu ma simt teribil de jenata de faptul ca tocmai stersesem podeaua. Poate ca meritam si o recompensa: un loc mai in fata la coada. Din pacate a fost doar o speranta desarta... Dupa mai bine de o ora de asteptare am reusit sa fiu printre primii. Inca mai simteam furnicaturi de la alunecarea de la inceput si, in sfarsit am reusit, am depus declaratiile! Bucurie multa in mintea mea, mai ca as fi dansat... doar sa nu alunec iar...

Cand m-am intors la birou victorioasa, sefa m-a privit cu entuziasm si mi-a spus: “Bravo! Te-ai descurcat bine. Hai sa pregatim urmatoarele declaratii de depus!”. S-a dus tot entuziasmul. Si tocmai cand ma plangeam eu de intreaga nebunie, imi spune: “Ah, pacat ca nu ai aluncat inainte de Boboteaza. Te maritai anul asta. Asa, mai dureaza...” Parca nu era suficient ca mi-am calit nervii si fizicul, acum trebuia sa suport si deziluzia ca nu am alunecat cand trebuie? Refuz cu desavarsire!

De cand fericirea fiscala depinde de cozi? De cand nunta depinde de alunecari? Ah, multe nu mai au sens uneori. Sper sa gasim din nou solutiile. Cat conteaza pana la urma cateva zile sau cateva oare! Pana la urma ma bucur ca am terminat cu o noua serie de declaratii si ca, da, am mai aflat despre o noua superstitie.

Voi cum v-ati descurcat cu toate declaratiile? Ce v-a adus viscolul in cale? Astept cu interes sa aflu si pataniile voastre. Pana atunci, sa aveti o saptamana fara alunecari!