In scopul reducerii somajului, legislatia prevede posibilitatea ca angajatorii sa beneficieze de o subventie pentru angajarea somerilor daca sunt indeplinite anumite conditii.
Astfel, potrivit art. 85 din Legea somajului nr. 76/2002, astfel cum a fost modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2016, angajatorii primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare persoana angajata, o suma in cuantum de 900 lei, cu obligatia mentinerii raporturilor de munca sau de serviciu cel putin 18 luni, daca incadreaza in munca, pe perioada nedeterminata:
a) someri in varsta de peste 45 de ani,
b) someri care sunt parinti unici sustinatori ai familiilor monoparentale,
Conform Legii nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, familia monoparentala este familia formata din persoana singura si copiii aflati in intretinerea acesteia si care locuiesc impreuna cu aceasta.
c) someri de lunga durata
Somerii de lunga durata sunt:
- somerii de lunga durata care sunt inregistrati la agentiile pentru ocuparea fortei de munca pe o perioada mai mare de 12 luni, in cazul persoanelor cu varsta de minimum 25 de ani,
- somerii de lunga durata care sunt inregistrati la agentiile pentru ocuparea fortei de munca pe o perioada de 6 luni, in cazul persoanelor cu varsta cuprinsa intre 16 ani si pana la implinirea varstei de 25 de ani.
d) tineri NEET
e) persoane cu handicap daca sunt angajate de angajatori care, in raport cu numarul de angajati, si-au indeplinit obligatia, potrivit legii, de a incadra in munca persoane cu handicap, precum si de angajatori care nu au aceasta obligatie legala
f) someri care, in termen de 5 ani de la data angajarii, indeplinesc, conform legii, conditiile pentru a solicita pensia anticipata partiala sau de acordare a pensiei pentru limita de varsta, daca nu indeplinesc conditiile de a solicita pensia anticipata partiala, beneficiaza lunar, pe perioada angajarii, pana la data indeplinirii conditiilor respective, de o suma in cuantum de 900 lei. Calculul datelor la care persoana indeplineste conditiile pentru a solicita pensie anticipata partiala sau de acordare a pensiei pentru limita de varsta revine angajatorului, care va avea in vedere conditiile existente la data angajarii si isi asuma raspunderea pentru datele comunicate.
Subventia nu se acorda in acest caz daca somerii, la data angajarii, indeplinesc conditiile pentru a solicita pensie anticipata partiala.
Achizitii de servicii din afara Romaniei Regim fiscal-contabil
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Manual de politici contabile - Stick USB
Este necesar ca somerii sa fie inregistrati in evidenta agentiilor pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti.
Subventia se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat de persoanele angajate din aceste categorii, precum si pentru perioadele in care acestea se afla in concediu de odihna.
Nu beneficiaza de subventie:
a) angajatorii care in ultimii 2 ani au fost in raporturi de munca cu persoanele pentru care primesc subventia;
b) angajatorii la care calitatea de administrator/asociat este detinuta de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/asociat la alti angajatori care au beneficiat de una dintre aceste facilitati, pentru persoanele in situatia carora raporturile de munca cu angajatorul care a beneficiat de facilitati au incetat prin demisie, conform prevederilor legale, in ultimii 2 ani;
c) angajatorii care la data solicitarii acordarii facilitatii se afla in situatia de insolventa, in procedura de executare silita, reorganizare judiciara, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare speciala, care au activitatile suspendate sau restrictii asupra acestora
d) angajatorii care incadreaza in munca persoane cu handicap pe locuri de munca devenite vacante ca urmare a incetarii raporturilor de munca sau de serviciu prin acordul partilor, la initiativa angajatorului, pentru motive care nu tin de persoana angajatului ori, dupa caz, prin eliberare din functie, in ultimele 12 luni anterioare incadrarii in munca a acestor persoane.
Pentru acordarea subventiei, angajatorii vor incheia cu agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, in termen de 12 luni de la data angajarii persoanelor, o conventie potrivit modelului prevazut in anexa nr. 19 la Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002.
Termenul de 12 luni este un termen de decadere. Daca in termen de 12 luni nu se incheie conventia, angajatorul nu mai poate beneficia de subventie.
In vederea incheierii conventiei angajatorii vor depune o declaratie pe propria raspundere, din care sa rezulte ca in ultimii 2 ani nu au mai fost in raporturi de munca cu persoanele angajate, precum si urmatoarele documente:
Incetarea raporturilor de munca cu angajatii someri nu poate interveni in termenul de 18 luni din urmatoarele motive: acordul partilor, ca urmare a constatarii nulitatii absolute a contractului individual de munca, de la data la care nulitatea a fost constatata prin acordul partilor sau prin hotarare judecatoreasca definitiva; ca urmare a admiterii cererii de reintegrare in functia ocupata de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neintemeiate; in cazul in care salariatul nu corespunde profesional locului de munca in care este incadrat.
Daca contractul individual de munca incheiat cu somerii inceteaza din motivele enumerate in perioada de 18 luni angajatorul va fi obligat sa restituie in totalitate agentiei pentru ocuparea fortei de munca sumele incasate cu titlu de subventie pentru fiecare somer angajat afectat de incetarea raporturilor de munca .