de Liviu Plesoianu
"Si am gasit femeia mai amara decat moartea, pentru ca ea este o cursa, inima ei este un lat si mainile ei sunt catuse. Cel ce este bun inaintea lui Dumnezeu scapa, iar pacatosul este prins. Declaratia Unica 2026 Impozit pe venit Contributii CAS si CASS Calendarul contabilului vesel 2026 Agenda Fiscala a Contabilului 2026
Iata ce-mi cauta si acum sufletul, si n-am gasit. Am gasit insa un om la o mie, dar n-am gasit nici o femeie din toate cate sunt."- Ecclesiastul
Nu stiu daca frumusetea Cantarii Cantarilor compenseaza suficient uratenia acestor spuse. Oribila traditia aceasta cu origine in toate religiile lumii, traditia de a blama femeia, de a o minimaliza, de a o blestema, de a-i refuza dezvoltarea si libertatea de a decide cu privire la propriul ei destin, de a o ucide, de a o scuipa, de a-i aduce injurii, de a o transforma in sclava! Nimic mai groaznic decat ceea ce a inteles barbatul din femeie, decat ce a facut barbatul cu femeia prin veacuri.
Ai, poate, dreptul de a fi suparat pe femeia care, sa zicem, te-a inselat, dar ar trebui sa mori de rusine daca ai constientiza ca ti-a scapat, la suparare, o afirmatie precum aceasta: Am gasit insa un om la o mie, dar n-am gasit nici o femeie din toate cate sunt.! Nu e vorba despre desertaciunea desertaciunilor, ci uratenia urateniilor defineste atare ganduri, siroinde in josul zidurilor mintii autodesemnatului intelept. La naiba cu toti inteleptii, daca asa le porunceste intelepciunea lor sa glasuiasca! Prefer de o mie de ori sa stau la masa cu nebunul, cu cel fara de minte, care isi saruta, cu drag, sotia, decat sa beau nisip din cupa inteleptului cu otrava nerusinata-n glas si vesnici spini in priviri. Prefer de un milion de ori compania pacatosului celei a sfantului pentru care scurtimea unei haine este un motiv suficient pentru a-l deterermina sa blesteme si sa arunce buzduganul.
Nu e oare o mirare pentru nimeni ca toate cartile sfinte sunt scrise de barbati, ca printre cei doisprezece apostoli nu se numara nici o femeie, ca toate trinitatile sunt exclusiv virile, ca femeia nu poate imbraca haina preoteasca, faptul ca femeia nu are voie in altar (de ce nu are voie?), ca, in timpul menstruatiei, ar cam trebui sa uite de biserica, aceea ca pana si sublimul Buddha a evitat cat a putut sa initieze femei, ca, potrivit religiei mahomedane, femeia nu trebuie sa iasa niciodata din cuvantul barbatului (au si o pilda in acest sens: o trasura se frange si deraiaza daca este condusa de doi vizitii), ca, potrivit traditiei milenare cu sorgintea in Vede, sotiile barbatilor indieni erau arse de vii pe rugul funerar alaturi de cadavrul raposatului lor sot (obiceiul a fost interzis abia printr-o decizie a stapanirii britanice)?!? Toata aceasta cumplita mizerie nu poate straluci ca aurul, trebuie sa avem curajul sa o spunem! Este un trecut oribil, din cauza
caruia marturisesc ca ma simt uneori stingher inaintea femeii, mi-e teribil de rusine de ceea ce noi, barbatii, i-am facut femeii dintotdeauna. Insa acest dintotdeauna nu trebuie sa fie si pentru totdeauna...
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML
