Prevederile se vor aplica incepand cu luna noiembrie 2011, a mentionat Boagiu.
Aceasta a precizat ca ordonanta prevede sanctionarea cu amenda intre 2.500 si 4.000 de lei pentru conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata sau polei, fara ca acestea sa fie dotate cu anvelope de iarna".
Potrivit ministrului, sanctiunile cuprind amenda, la care se adauga o suma dedicata repararii drumurilor si despagubirilor pentru pagubele produse in urma accidentelor ca urmare a nedotarii corespunzatoare a masinilor.
"Nu sunt amenzi, putem sa le chemam sanctiuni. Exista o parte care se constituie in amenda si o parte care se constituie intr-o suma dedicata repararii drumurilor. Cum spuneam anterior, sanctionarea cu amenda plus despagubire se face intre 2.500 si 4.000 de lei", a explicat Anca Boagiu.
Ministrul Transporturilor a mentionat ca sanctiunea se calculeaza in functie de pagubele produse.
"Ea se calculeaza in functie de paguba pe care o produci. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale a calculat ce inseamna pentru fiecare dauna adusa in momentul in care se produc accidente. In ceea ce priveste costul unei ore de actionare, in perioada in care este zapada, degajarea carosabilului este de 10.050 de lei. Costurile implica atat activitatea de deszapezire, cat si alte activitati, ca eliberarea carosabilului, dislocarea autovehiculului, care, din nefericire, costa 5.000 de lei pe ora. Deci, cuantumul despagubirilor a fost calculat in functie de costurile pe care le are compania pentru a degaja drumul si pentru a disloca autovehiculul de pe carosabil", a spus ministrul.

Portal Persoane Fizice - acces 12 luni consultanta in scris si telefonica 30 intrebari

Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor

Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Banii pot fi recuperati atat de la posesorul masinii, cat si de la firma de asigurare la care acesta detine polita.
De asemenea, conform definitiei prevazute de reglementare, cauciucurile all-seasons sunt acceptate ca fiind anvelope de iarna.
Totodata, ordonanta permite utilizarea lanturilor antiderapante, insa numai pe drumurile acoperite de zapada, iar pe alte suprafete se aplica sanctiuni si in acest caz, pentru deteriorarea carosabilului.
"In situatia in care circuli pe drumurile publice care nu sunt acoperite cu zapada, atunci se sanctioneaza din nou, pentru ca lanturile deterioreaza drumurile. Lanturile puse pe suprafetele carosabile acoperite cu gheata sunt de fapt egale cu zero, aluneci la fel", a explicat Boagiu.
Ordonanta adoptata de Guvern stipuleaza aplicarea de catre Registrul Auto Roman a sanctiunilor referitoare la starea tehnica a autovehiculelor comerciale in cazul controalelor tehnice efectuate de catre RAR impreuna cu Politia Romana.
In acelasi timp, vizeaza cresterea fondurilor incasate de catre CNADNR, de fonduri destinate remedierii starii tehnice a drumurilor si a pagubelor provocate de accidente care se produc pe drumurile nationale si autostrazi. AGERPRES