Partea II.2
48. La articolul 110, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Titlul de creanta este actul prin care se stabileste si se individualizeaza creanta fiscala, intocmit de organele competente sau de persoanele indreptatite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:
a) decizia de impunere;
b) declaratia fiscala;
c) decizia referitoare la obligatii de plata accesorii;
d) declaratia vamala;
e) decizia prin care se stabilesc si se individualizeaza datoria vamala, impozitele, taxele si alte sume care se datoreaza in vama, potrivit legii, inclusiv accesoriile;
f) procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, intocmit de organul prevazut de lege, pentru obligatiile privind plata amenzilor contraventionale;
g) decizia de atragere a raspunderii solidare emisa potrivit art. 28;
h) ordonanta procurorului, incheierea sau dispozitivul hotararii instantei judecatoresti ori un extras certificat intocmit in baza acestor acte, in cazul creantelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanta judecatoreasca."
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Cartea verde a Contabilitatii varianta online
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
49. La articolul 112, dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu urmatorul cuprins:
"(41) Organul fiscal emitent poate inscrie in certificatul de atestare fiscala sumele certe, lichide si exigibile pe care contribuabilul solicitant le are de incasat de la autoritati contractante definite potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006. Inscrierea se face in baza unui document eliberat de autoritatea contractanta prin care se certifica ca sumele sunt certe, lichide si exigibile."
50. Articolul 113 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 113 Certificatul de atestare fiscala emis de autoritatile administratiei publice locale
(1) Certificatul de atestare fiscala se emite de organul fiscal competent al autoritatii administratiei publice locale, la solicitarea contribuabilului.
(2) Certificatul de atestare fiscala se elibereaza pe baza datelor cuprinse in evidenta pe platitor a organului fiscal competent si cuprinde creantele fiscale exigibile, existente in sold in prima zi a lunii urmatoare depunerii cererii.
(3) Certificatul de atestare fiscala se emite in termen de cel mult doua zile lucratoare de la data solicitarii si poate fi utilizat de contribuabil pe toata perioada lunii in care se emite. Certificatul de atestare fiscala emis in intervalul cuprins intre data de 25 a lunii si finele lunii este valabil pe toata perioada lunii urmatoare emiterii. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil, in original sau in copie legalizata, oricarui solicitant.
(4) Pentru instrainarea dreptului de proprietate asupra cladirilor, terenurilor si a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie sa prezinte certificate de atestare fiscala prin care sa se ateste achitarea tuturor obligatiilor fiscale de plata datorate autoritatii administratiei publice locale in a carei raza se afla inregistrat fiscal bunul ce se instraineaza, potrivit alin. (2), inclusiv sumele reprezentand amenzi existente in evidenta organului fiscal. Pentru bunul care se instraineaza, impozitul datorat este cel recalculat pentru a reflecta perioada din an in care impozitul se aplica persoanei care instraineaza, potrivit Codului fiscal.
(5) Actele prin care se instraineaza cladiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu incalcarea prevederilor alin. (4), sunt nule de drept.
(6) Prevederile alin. (4) si (5) nu sunt aplicabile in cazul procedurii de executare silita, procedurii insolventei si procedurilor de lichidare."
51. La articolul 114, alineatul (23) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(23) In cazul in care suma platita nu acopera obligatiile fiscale datorate unui buget sau fond, distribuirea in cadrul fiecarui buget sau fond se face in urmatoarea ordine:
a) pentru toate impozitele si contributiile cu retinere la sursa;
b) pentru toate celelalte obligatii fiscale principale;
c) pentru obligatiile fiscale accesorii aferente obligatiilor prevazute la lit. a) si b)."
52. La articolul 115 alineatul (1), litera b) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"b) toate obligatiile fiscale principale, in ordinea vechimii, si apoi obligatiile fiscale accesorii, in ordinea vechimii. In cazul stingerii creantelor fiscale prin dare in plata, se aplica prevederile art. 175 alin. (41);".
53. La articolul 116 alineatul (5), litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"c) la data depunerii cererii de restituire, in limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisa de organul fiscal potrivit legii, pentru cererile de restituire a accizei sau taxei pe valoarea adaugata, dupa caz, depuse potrivit Codului fiscal;".
54. La articolul 116 alineatul (5), dupa litera g) se introduce o noua litera, litera h), cu urmatorul cuprins:
"h) la data depunerii cererii de restituire, in limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisa de organul fiscal potrivit legii, pentru sumele de restituit conform art. 117."
55. La articolul 116, dupa alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (51), cu urmatorul cuprins:
"(51) Creantele fiscale rezultate din cesiunea notificata potrivit prevederilor art. 30 se sting prin compensare cu obligatiile cesionarului la data notificarii cesiunii."
56. Articolul 1221 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 1221 Dobanzi si penalitati de intarziere in cazul deschiderii procedurii insolventei
In cazul contribuabililor carora li s-a deschis procedura insolventei, pentru creantele fiscale nascute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolventei se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere potrivit legii care reglementeaza aceasta procedura."
57. La articolul 124, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, dupa caz, pana la data stingerii prin oricare dintre modalitatile prevazute de lege. Acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor."
58. Articolul 128 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ARTICOLUL 128 Valorificarea garantiilor
(1) Organul fiscal competent se indestuleaza din garantiile depuse daca nu s-a realizat scopul pentru care acestea au fost constituite.
(2) In cazul garantiilor prevazute la art. 127 lit. a) si b), organul fiscal va dispune institutiei de credit ori unitatii de trezorerie a statului, dupa caz, virarea sumei de bani in conturile de venituri bugetare corespunzatoare.
(3) Valorificarea garantiilor prevazute la art. 127 lit. c)-e) se realizeaza prin modalitatile si procedurile prevazute de dispozitiile art. 159 alin. (2)-(7) si ale art. 160-171, care se aplica in mod corespunzator."
59. La articolul 136, dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu urmatorul cuprins:
"(41) Organele de executare prevazute la alin. (4) sunt competente si pentru executarea silita a creantelor prevazute la art. 141 alin. (12)."
60. La articolul 136, dupa alineatul (5) se introduc trei noi alineate, alineatele (51)-(53), cu urmatorul cuprins:
"(51) Coordonarea executarii silite in cazul in care s-a dispus atragerea raspunderii solidare cu debitorul aflat in stare de insolvabilitate, in conditiile art. 27, ori in cazul prevazut la art. 25 alin. (2) lit. e) revine organului de executare in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal debitorul sau organului de executare competent desemnat potrivit art. 33 alin. (3), dupa caz.
(52) Coordonarea executarii silite in cazul in care s-a dispus atragerea raspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit dispozitiilor cap. IV din Legea nr. 85/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, revine organului de executare in a carui raza teritoriala isi are/si-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent sau organului de executare competent desemnat potrivit art. 33 alin. (3), dupa caz.
(53) Organul de executare coordonator in cazul prevazut la art. 164 alin. (2) este cel in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal sau isi desfasoara activitatea debitorul ale carui bunuri au fost adjudecate."
Citeste partea II.1 Aici.
Citeste partea II.3 Aici.
Citeste partea II.4 Aici.