Legea salarizarii va fi modificata complet si nu se va mai tine cont de salariile de referinta din 2009, ci de cele diminuate din 2010, iar anual va fi data o lege speciala care va stabili nivelul salarial, la salariile de anul trecut putandu-se reveni in cel putin patru ani, spun sindicalistii.
Presedintele Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, vineri, la finalul discutiilor cu premierul, care au avut loc la Palatul Victoria, ca Legea 330 "va deveni istorie, in septembrie va fi inlocuita".
Costin a mentionat ca salariile de referinta din aceasta noua lege a salarizarii nu vor mai fi cele din 2009, ci acualele salarii, adica cele diminuate cu 25 la suta.
Liderul BNS a mai spus ca premierul a discutat cu sindicalistii despre posibile majorari salariale cu 10-15 la suta, in 2011, mai mult pentru cei cu venituri mici, precizand ca, in prezent, o treime din populatia activa, respectiv 1,5 milioane de angajati, primeste salariul minim pe economie.
Costin a subliniat faptul ca in fiecare an va fi data o lege speciala care va stabili nivelul de salarizare, tinandu-se totodata cont de Legea bugetului din anul respectiv.
Potrivit lui Costin, in conditiile in care Legea salarizarii va fi modificata total si va fi completata anual de o lege speciala, se prelungeste perioada pana cand fiecare salariat din Romania va beneficia de aceasta Lege a salarizarii, ajungandu-se la 15-20 de ani.
Liderul BNS considera ca in cel putin patru ani se va reveni la salariile din 2009.
Presedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a spus ca in noua lege a salarizarii se va reveni la raportul de 1 la 15 intre salariul minim si maxim din sistemul bugetar.
In ceea ce priveste salariul minim garantat, respectiv punctul unu din grila, premierul a propus valoarea de 640 de lei, sindicalistii cerand insa un minim de 700 de lei, a adaugat Hossu.
"Potrivit prognozelor, salariul minim garantat la nivelul economiei ar trebui sa fie 860 de lei, in 2011. Stim ca acest lucru nu este posibil, dar cerem macar un minim de 700-750 de lei, iar premierul a promis ca va analiza aceasta solicitare", a mai declarat Hossu.
Liderul "Cartel Alfa" a adaugat ca aceasta "modificare completa" a Legii salarizarii unitare implica o noua trecere prin Parlament sau o noua asumare din partea premierului.
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
Achizitii de servicii din afara Romaniei Regim fiscal-contabil
Sindicalistii au spus ca luni vor primi din partea Guvernului proiectul noii Legi a salarizarii, urmand sa aiba loc discutii intre cele doua parti pentru analizarea acestuia.
Ministrul Muncii, Mihai Seitan, a declarat, joi, la Targoviste, ca se urmareste ca salariul minim pe economie sa fie unic, in cuantum cuprins intre 600 si 700 de lei, in acest sens existand negocieri cu sindicatele si cu patronatele.