Masura voucherelor sociale pentru beneficiarii care au venituri sub 1.500 de lei ar putea fi extinsa pana la 1 iulie 2023, a declarat Marcel Bolos, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene.
„Masura de vouchere sociale are doua componente: o componenta care se extinde la nivelul semestrului 1 pentru categoriile de beneficiari carora au avut si au fost in calitate de beneficiari ai voucherelor sociale pana in acest moment. Deci sustinerea este pentru beneficiarii care au sub 1.500 lei venituri si vestea cea buna este ca aceasta masura se sustine a fi extinsa pana in data de 1 iulie, respectiv in primul semestru al anului 2023 in functie de cum va evolua situatia, executia bugetara si cum va evolua situatia bugetului la nivel national", a spus Marcel Bolos.
Referitor la costul voucherelor, ministrul a asiguat ca 50% va fi suportat din bani europeni, iar 50% din fonduri nationale.
Acesta a mai adaugat ca voucherele nu se vor mai da pentru toate categoriile de beneficiari de pana acum. "Cei care au venituri peste pensia minima sociala sunt considerati, din punct de vedere al Comisiei, ca nu fac parte din categoria sociala de saracie extrema", potrivit ministrului Investitiilor si Proiectelor Europene.
Intrebat despre voucherele care au ajuns la persoane care nu isi declara veniturile, ministrul a spus ca au fost restrase cardurile in urma unei verificari facute de ANAF.
„Sunt vreo 63.000 carora le-am retras cardurile, ca urmare a cumularii veniturilor, a celor inregistrate la Fisc si celor inregistrate din pensii", a raspuns Bolos.
Aceasta a mai adaugat si cateva informatii despre cum decurge procedura de verificare facuta de reprezentantii Fiscului.
"Inainte de a acorda voucherele sociale, facem aceasta verificare si daca mai sunt pe parcurs care realizeaza venituri, desigur ca pe acestea le blocam”, a declarat ministrul, in cadrul unei declaratii acordate presei, la Palatul Parlamentului.
Beneficiarii care au primit vouchere sociale pana acum
Conform OUG nr. 63/2022, iata care sunt categoriile care au primit vouchere sociale:
Manual de politici contabile - Stick USB
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflati in evidenta caselor de pensii sectoriale si beneficiarii de drepturi prevazute de legi cu caracter special, platite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale caror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.
b) Persoanele incadrate in grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale caror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.
c) Familiile cu cel putin 2 copii in intretinere, ale caror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.
d) Familiile monoparentale ale caror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social in conditiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare.
f) Persoanele fara adapost, asa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale in vigoare.