Cheltuielile cu dobanzile sunt integral deductibile in cazul in care gradul de indatorare a capitalului este mai mic sau egal cu trei. Gradul de indatorare a capitalului se determina ca raport intre capitalul imprumutat cu termen de rambursare peste un an si capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la inceputul anului si sfarsitul perioadei pentru care se determina impozitul pe profit.
Prin capital imprumutat se intelege totalul creditelor si imprumuturilor cu termen de rambursare peste un an, potrivit clauzelor contractuale, incepand de la data incheierii contractului, cu exceptia celor prevazute la alin. (4) al art. 23 din Codul fiscal, indiferent de data la care acestea au fost contractate.
In capitalul imprumutat se includ si creditele sau imprumuturile care au un termen de rambursare mai mic de un an, in situatia in care exista prelungiri ale acestui termen, iar perioada de rambursare curenta, insumata cu perioadele de rambursare anterioare ale creditelor sau imprumuturilor pe care le prelungesc, depaseste un an.
In vederea determinarii valorii deductibile a cheltuielilor cu dobanzile se efectueaza mai intai ajustarile conform art. 23 alin. (5) din Codul fiscal. Valoarea cheltuielilor cu dobanzile care excedeaza nivelului de deductibilitate prevazut la art. 23 alin. (5) din Codul fiscal este nedeductibila, fara a mai fi luata in calcul in perioadele urmatoare.
In cazul in care capitalul propriu are o valoare negativa sau gradul de indatorare este mai mare decat 3, cheltuielile cu dobanzile si cu pierderea neta din diferentele de curs valutar sunt nedeductibile. Acestea se reporteaza in perioada urmatoare, pana la deductibilitatea integrala a acestora.
Capitalul propriu cuprinde capitalul social, rezervele legale, alte rezerve, profitul nedistribuit, rezultatul exercitiului si alte elemente de capital propriu constituite potrivit reglementarilor legale. in cazul sediilor permanente, capitalul propriu cuprinde capitalul de dotare pus la dispozitie de persoana juridica straina pentru desfasurarea activitatii in Romania, potrivit documentelor de autorizare, rezervele legale, alte rezerve, rezultatul exercitiului si alte elemente de capital propriu constituite potrivit reglementarilor legale.
Abonament PortalContabilitate ro - abonament 12 luni
Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Cartea verde a contabilitatii
Prin credit/imprumut se intelege orice conventie incheiata intre parti care genereaza in sarcina uneia dintre parti obligatia de a plati dobanzi si de a restitui capitalul imprumutat.
(2) In conditiile in care gradul de indatorare a capitalului este peste trei, cheltuielile cu dobanzile si cu pierderea neta din diferentele de curs valutar, aferente imprumuturilor luate in calcul la determinarea gradului de indatorare, sunt nedeductibile. Acestea se reporteaza in perioada urmatoare, in conditiile alin. (1), pana la deductibilitatea integrala a acestora. Dreptul de reportare a cheltuielilor cu dobanzile si cu pierderea neta din diferentele de curs valutar al contribuabililor care isi inceteaza existenta ca efect al unei operatiuni de fuziune sau divizare se transfera contribuabililor nou-infiintati, respectiv celor care preiau patrimoniul societatii absorbite sau divizate, dupa caz, proportional cu activele si pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de fuziune/divizare. Dreptul de reportare a cheltuielilor cu dobanzile si cu pierderea neta din diferentele de curs valutar al contribuabililor care nu isi inceteaza existenta ca efect al unei operatiuni de desprindere a unei parti din patrimoniul acestora, transferata ca intreg, se imparte intre acesti contribuabili si cei care preiau partial patrimoniul societatii cedente, dupa caz, proportional cu activele si pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de divizare, respectiv cu cele mentinute de persoana juridica cedenta.
(3) in cazul in care cheltuielile din diferentele de curs valutar ale contribuabilului depasesc veniturile din diferentele de curs valutar, diferenta va fi tratata ca o cheltuiala cu dobanda, potrivit alin. (1), deductibilitatea acestei diferente fiind supusa limitei prevazute la alin. (1). Cheltuielile din diferentele de curs valutar, care se limiteaza potrivit prezentului alineat, sunt cele aferente imprumuturilor luate in calcul la determinarea gradului de indatorare a capitalului.
Atentie! Se ia in calcul numai pierderea neta din diferentele de curs valutar aferente capitalului imprumutat.
Pentru calculul deductibilitatii cheltuielilor cu dobanzile se au in vedere urmatoarele:
a) pentru imprumuturile angajate de la alte entitati, cu exceptia celor prevazute la art. 23 alin. (4) din Codul fiscal, se aplica limita prevazuta la art. 23 alin. (5) din acelasi act normativ, indiferent de data la care au fost contractate;
b) in scopul aplicarii art. 23 alin. (5) lit. a) din Codul fiscal, nivelul ratei dobanzii de referinta, recunoscuta la calculul profitului impozabil, este cea din ultima luna a trimestrului pentru care se calculeaza impozitul pe profit, publicata de Banca Nationala a Romaniei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I;
c) modul de calcul al dobanzii, conform art. 23 alin. (5) din Codul fiscal, va fi cel corespunzator modului de calcul al dobanzii aferente imprumuturilor;
d) rezultatul exercitiului financiar luat in calcul la determinarea capitalului propriu pentru sfarsitul perioadei este cel inregistrat de contribuabil inainte de calculul impozitului pe profit.
Cheltuielile cu dobanzile insumate cu pierderea neta din diferentele de curs valutar aferente imprumuturilor cu termen de rambursare mai mare de un an, luate in considerare la calculul gradului de indatorare, sunt deductibile la determinarea profitului impozabil in conditiile prevazute la art. 23 alin. (1) din Codul fiscal.
In vederea determinarii impozitului pe profit, gradul de indatorare se calculeaza ca raport intre media capitalului imprumutat si media capitalului propriu. Pentru calculul acestor medii se folosesc valorile existente la inceputul anului si la sfarsitul perioadei pentru care se determina impozitul pe profit, dupa cum urmeaza:
Capital imprumutat (inceputul anului fiscal) +
Capital imprumutat (sfarsitul perioadei)
———————————————-
2
Gradul de indatorare = ———————————————-
Capital propriu (inceputul anului fiscal) +
Capital propriu (sfarsitul perioadei)
———————————————-
2
astfel:
Capital imprumutat (inceputul anului fiscal) +
Capital imprumutat (sfarsitul perioadei)
Gradul de indatorare = ———————————————-
Capital propriu (inceputul anului fiscal) +
Capital propriu (sfarsitul perioadei)
In cazul in care gradul de indatorare astfel determinat este mai mic sau egal cu trei, cheltuielile cu dobanzile si cu pierderea neta de curs valutar sunt deductibile integral dupa ce s-au efectuat ajustarile prevazute la art. 23 alin. (5) din Codul fiscal.
Daca gradul de indatorare astfel determinat este mai mare decat trei, suma cheltuielilor cu dobanzile si cu pierderea neta din diferente de curs valutar este nedeductibila in perioada de calcul al impozitului pe profit, urmand sa se reporteze in perioada urmatoare, devenind subiect al limitarii prevazute la art. 23 alin. (1) din Codul fiscal pentru perioada in care se reporteaza.
(4) Dobanzile si pierderile din diferente de curs valutar, in legatura cu imprumuturile obtinute direct sau indirect de la banci internationale de dezvoltare si organizatii similare ( institutiile de credit, persoane juridice romane, autorizate, potrivit legii, de BNR ) si cele care sunt garantate de stat, cele aferente imprumuturilor obtinute de la institutiile de credit romane sau straine, institutiile financiare nebancare, de la persoanele juridice care acorda credite potrivit legii, precum si cele obtinute in baza obligatiunilor admise la tranzactionare pe o piata reglementata nu intra sub incidenta celor de mai sus.
Prin banci internationale de dezvoltare se intelege:
Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.), Corporatia Financiara Internationala (C.F.I.) si Asociatia pentru Dezvoltare Internationala (A.D.I.);
Banca Europeana de Investitii (B.E.I.);
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.E.R.D.);
banci si organizatii de cooperare si dezvoltare regionala similare.
Prin imprumut garantat de stat se intelege imprumutul garantat de stat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica, cu modificarile si completarile ulterioare.
Intra sub incidenta prevederilor art. 23 alin. (4) din Codul fiscal si dobanzile/pierderile din diferente de curs valutar, aferente imprumuturilor obtinute in baza obligatiunilor emise, potrivit legii, de catre societatile comerciale, cu respectarea cerintelor specifice de admitere la tranzactionare pe o piata reglementata din Romania, potrivit prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piata de capital, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cele admise la tranzactionare pe piete straine de valori mobiliare reglementate de autoritatea in domeniu a statelor respective.
(5) In cazul imprumuturilor obtinute de la alte entitati, cu exceptia celor prevazute la alin. (4), dobanzile deductibile sunt limitate la:
a) nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, corespunzatoare ultimei luni din trimestru, pentru imprumuturile in lei; si
b) nivelul ratei dobanzii anuale de 9%, pentru imprumuturile in valuta. Acest nivel al ratei dobanzii se aplica la determinarea profitului impozabil aferent anului fiscal 2004. Nivelul ratei dobanzii pentru imprumuturile in valuta se actualizeaza prin hotarare a Guvernului.
Limita se aplica separat pentru fiecare imprumut, inainte de aplicarea prevederilor alin. (1) si (2).
(7) Prevederile alin. (1) - (3) nu se aplica societatilor comerciale bancare, persoane juridice romane, sucursalelor bancilor straine care isi desfasoara activitatea in Romania, societatilor de leasing pentru operatiunile de leasing, societatilor de credit ipotecar, institutiilor de credit, precum si institutiilor financiare nebancare.
(8) in cazul unei persoane juridice straine care isi desfasoara activitatea printr-un sediu permanent in Romania, prevederile prezentului articol se aplica prin luarea in considerare a capitalului propriu.
Baza legala: art. 23 din Codul fiscal
Sursa: asistenta-contribuabili.ro