Ajustarile de valoare cuprind toate corectiile destinate sa tina seama de reducerile valorilor activelor individuale, stabilite la data bilantului.
Reducerea poate fi sau nu definitiva. Astfel, in functie de caracterul permanent sau provizoriu al ajustarii activelor, ajustarile de valoare pot fi:
- ajustari permanente, denumite amortizari; si/sau
- ajustari provizorii, denumite ajustari pentru depreciere sau pierderi de valoare.
Atunci cand se constata pierderi de valoare pentru imobilizari, trebuie sa fie efectuate ajustari pentru pierderea de valoare, astfel incat acestea sa fie evaluate la cea mai mica valoare atribuita acestora la data bilantului.
Ajustarile pentru deprecierea imobilizarilor se reflecta in conturile din grupa 29 Ajustari pentru deprecierea sau pierderea de valoare a imobilizarilor, separat pentru imobilizari necorporale, corporale si financiare.
Inregistrarea ajustarilor se reflecta in contabilitate prin debitarea unui cont de cheltuieli 6813 Cheltuieli de exploatare privind ajustarile pentru deprecierea imobilizarilor (pentru imobilizari corporale si necorporale) sau 6863 Cheltuieli financiare privind ajustarile pentru pierderea de valoare a imobilizarilor financiare (pentru imobilizari financiare) si creditarea unui cont de ajustari specific scopului pentru care ajustarea a fost recunoscuta.
Anularea sau diminuarea unei ajustari se efectueaza prin debitarea contului de ajustari corespunzator, in corespondenta cu un cont de venituri 7813 Venituri din ajustari pentru deprecierea imobilizarilor sau 7863 Venituri financiare din ajustari pentru pierderea de valoare a imobilizarilor financiare.
Atentie! Plusurile si pierderile de valoare se calculeaza pentru fiecare activ indivi-dual si nu se compenseaza intre ele.
Ajustari pentru deprecierea imobilizarilor corporale
O entitate detine o cladire administrativa in zona centrala a orasului, cumparata la un cost de achizitie de 180.000 lei, o sectie de productie aflata intr-o localitate rurala invecinata, cumparata la un cost de achizitie de 60.000 lei, si un depozit, aflat in apropierea soselei de centura a orasului, construit la un cost de productie de 75.000 lei.
In urma inventarierii si evaluarii efectuate de catre expertii imobiliari, valorile de piata ale cladirilor se prezinta astfel:
lei
Denumire obiectiv |
Valoare de inregistrare |
Valoare in urma inventarierii |
Cladire administrativa |
180.000 |
160.000 |
Sectie auxiliara |
60.000 |
60.000 |
Depozit |
75.000 |
100.000 |
Din compararea valorilor se constata urmatoarele:
- deprecierea cu 20.000 lei, a cladirii administrative in urma supraofertei de spatii de birouri in centrul orasului;
- mentinerea constanta a valorii sectiei auxiliare;
- cresterea de valoare cu 25.000 lei, a depozitului situat in apropierea soselei de centura datorita perspectivelor de dezvoltare industriala a zonei.
Principiul prudentei ne interzice sa sporim valoarea de inregistrare a depozitului care s-a apreciat. Plusul de valoare ar urma sa fie recunoscut in cazul vanzarii depozitului, ca profit sau in cazul reevaluarii, ca o rezerva din reevaluare.
De asemenea, nu putem utiliza plusul de valoare aferent depozitului pentru a com-pensa deprecierea in cazul cladirii administrative. Aceasta depreciere trebuie sa fie integral inregistrata la ajustari pentru depreciere:
6813 2912
Cheltuieli de exploatare Ajustari pentru
privind ajustarile pentru deprecierea constructiilor
deprecierea imobilizarilor |
20.000 lei | 20.000 lei |
Aju stari pentru deprecierea imobilizarilor financiare
Exemplu:
Cel mai frecvent caz este cel al titlurilor de valoare detinute si a caror cotatie pe piata (bursa, alte piete reglementate) la finele perioadei este inferioara cotatiei la cumparare.
S-au cumparat 1.000 de actiuni A la cotatia de 2,532 lei/actiune, la data de 2 noiembrie 2006. La data de 31 decembrie 2006, cotatia titlurilor era de 2,496 lei/actiune.
Se presupune insa ca scaderea cotatiei este doar temporara si ca, dupa anuntarea rezultatelor financiare ale societatii A, ea va reveni la un nivel superior cotatiei de la cumparare.
Cumpararea:
264 5121 Alte titluri imobilizate Conturi la banci in lei |
2.532 lei | 2.532 lei |
La sfarsitul anului, se inregistreaza o ajustare pentru scaderea valorii titlurilor
(2.532 lei 2.496 lei = 36 lei):
6863 2963
Cheltuieli financiare Ajustari pentru pierderea
privind ajustarile pentru de valoare a titluri imobilizate
pierderea de valoare a altor
imobilizarilor financiare |
36 lei | 36 lei |
In cazul in care cotatia revine si depaseste nivelul de la data de 2 noiembrie 2006, ajustarea va fi reluata la venituri.
2963 7863 Ajustari pentru pierderea Venituri financiare din de valoare a altor ajustari pentru pierderea de titluri imobilizate valoare a titlurilor imobilizate |
36 lei | 36 lei |
Nu uitati ca pentru cresterile de valoare aferente titlurilor nu se fac inregistrari decat daca acestea apar dupa inregistrarea unei pierderi din depreciere. Altfel, aceste cresteri vor fi puse in evidenta numai in cazul vazarii titlurilor, prin aparitia unui profit din activitati financiare.