Majorarea capitalului social reprezinta o decizie strategica importanta pentru orice societate, fiind adesea utilizata pentru finantarea activitatilor curente sau pentru sustinerea investitiilor. Aceasta operatiune implica atat aspecte legale, legate de modul de depunere a sumelor in contul societatii, cat si aspecte contabile privind inregistrarea corecta a aporturilor in capitalul social.
Intrebare: "Societatea doreste sa majoreze capitalul social cu suma de 50.000 lei, suma pe care intentioneaza sa o depuna in banca pentru a fi utilizata la aprovizionare. Mentionez ca asociatul a efectuat creditari catre firma de-a lungul anilor, o parte din sume fiind inregistrate pe venituri si impozitate. In prezent, mai exista sume in contul 4551, care au fost folosite pentru achizitionarea de marfa.
Ce reglementari exista pentru depunerea sumei de 50.000 lei in contul bancar in vederea majorarii capitalului social si care este monografia contabila corespunzatoare acestei operatiuni? Se poate utiliza suma din contul 4551 pentru majorarea capitalului, avand in vedere ca firma are nevoie de bani pentru aprovizionare?
Capitalul social reprezinta totalitatea contributiilor persoanelor fizice si juridice care au infiintat o societate comerciala. Practic, este vorba despre totalitatea fondurilor investite.
Din punct de vedere juridic, capitalul reflecta obligatiile pe care o firma le are fata de actionarii si asociatii ei. El este practic o datorie (un pasiv) pe termen nedeterminat. Acest lucru face ca un SRL sa raspunda direct in fata tuturor creditorilor, in urma aportului pe care acestia l-au adus capitalului social.
Din punctul de vedere al contabilitatii, capitalul social nu are o existenta reala, ci este mai degraba o cifra convenita de asociati. Acesta nu trebuie sa ramana permanent in companie. Banii pot sa circule si sa fie folositi in interesul firmei. De asemenea, valoarea capitalului social poate fi atat micsorata, cat si majorata, insa aceste decizii se fac pe baza intereselor business-ului. Orice modificare, oricat de mica, trebuie sa fie inregistrata la Registrul Comertului.
Capitolul II
Reducerea sau majorarea capitalului social
Articolul 210
(1) Capitalul social se poate mari prin emisiunea de actiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a actiunilor existente in schimbul unor noi aporturi in numerar si/sau in natura.
(2) De asemenea, actiunile noi sunt liberate prin incorporarea rezervelor, cu exceptia rezervelor legale, precum si a beneficiilor sau a primelor de emisiune, ori prin compensarea unor creante lichide si exigibile asupra societatii cu actiuni ale acesteia.
(3) Diferentele favorabile din reevaluarea patrimoniului vor fi incluse in rezerve, fara a majora capitalul social.
(4) Marirea capitalului social prin majorarea valorii nominale a actiunilor poate fi hotarata numai cu votul tuturor actionarilor, in afara de cazul cand este realizata prin incorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune.
Articolul 221
Societatea cu raspundere limitata isi poate majora capitalul social, in modalitatile si din sursele prevazute de art. 210.
Documentele necesare pentru inregistrarea mentiunii privind majorarea capitalului social al societatilor sunt prevazute pe site-ul ONRC https://www.onrc.ro/index.php/ro/mentiuni/persoane-juridice/majorarea-capitalului-social:
- Cererea de inregistrare (original);
- Actul modificator al actului constitutiv, incheiat in forma prevazuta de lege (original);
- Dovada efectuarii varsamintelor;
- Actul constitutiv actualizat
- (..)
- Dovada privind plata tarifului legal de publicitate si, dupa caz, a tarifului postal, in original sau in copie certificata de parte
- Daca este cazul, declaratie privind beneficiarul real al persoanei juridice
Majorarea capitalului social implica doua etape principale: adoptarea hotararii de majorare a capitalului social si desfasurarea procedurii propriu-zise de majorare a capitalului social.
Monografie contabila majorare capital social prin depunere de catre asociat in contul bancar:
456 = 1011 50.000 lei
5121 = 456 50.000 lei
1011 = 1012 50.000 lei
Raspuns oferit in luna august 2025 de catre specialistii site-ului PortalContabilitate. Dati click AICI pentru a vedea toate noutatile contabile + consultanta si raspunsuri detaliate de la experti.