In ultima perioada au aparut discutii in spatiul public cu privire la posibilitatea ca inclusiv membrii C.E.C.C.A.R. sa devina, din oficiu, consultanti fiscali. Aceste discutii au ca punct de pornire propunerile din ultima vreme referitoare la aplicarea impozitului anual pe venitul global (impozitul pe gospodarie).
In acest context, autoritatile au anuntat ca pana in anul 2019 va fi nevoie de o "armata" de circa 35.000 de consultanti fiscali, in conditiile in care in acest moment exista mai putin de 4.500 de consultanti fiscali activi.
Chiar daca in perioada urmatoare s-ar organiza examene pentru consultanti fiscali, tot ar aparea problema lipsei de experienta in acest domeniu, precum si riscul ca unele dintre aceste noi situatii sa nu poata fi tratate in practica in timp util si in mod eficient.
Astfel, va reamintim ca, incepand cu 21 aprilie 2017, a intrat in vigoare protocolul incheiat intre C.E.C.C.A.R. si CAMERA CONSULTANTILOR FISCALI, pentru recunoasterea reciproca a cursurilor de pregatire profesionala.
Conform documentului amintit, membrilor comuni ai celor doua organisme profesionale li se vor putea recunoaste CURSURILE DE FISCALITATE efectuate in cadrul uneia dintre ele, pe baza de adeverinte, in limita a 10 ore de pregatire profesionala.
Ar putea fi acesta un punct de pornire pentru ca, ulterior, membrii C.E.C.C.A.R. sa devina din oficiu consultanti fiscali? Cum vedeti aceasta modificare posibila despre care se discuta deja printre membrii CECCAR?
Iata cum puteti deveni consultant fiscal in prezent:
Pentru atribuirea calitatii de Consultant Fiscal, persoanele fizice trebuie sa promoveze un examen care se organizeaza de Camera Consultantilor Fiscali in baza unui regulament aprobat de Consiliul Superior si publicat in Monitorul Oficial Partea I.
In vederea inscrierii la examen cadidatii persoane fizice sunt obligate sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
Manual de politici contabile - Stick USB
Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
a) sa fie licentiati ai unei facultati cu profil economic;
b) sa aiba o experienta profesionala de minimum 5 ani, dintre care minimum 3 ani in una sau mai multe dintre urmatoarele activitati:
b1) elaborarea, avizarea, aprobarea sau aplicarea legislatiei fiscale;
b2) administrare fiscala;
b3) elaborarea sau aplicarea reglementarilor contabile;
b4) activitate financiar-contabila;
b5) activitate didactica universitara in domeniul finantelor publice, fiscalitate, politici fiscale si bugetare, contabilitate financiara, finantele institutiilor publice;
b6) activitate de consultant fiscal asistent;
c) sa nu aiba antecedente penale pentru savarsirea unor infractiuni sanctionate de legile fiscale, financiar-contabile, vamale, cele care privesc disciplina financiara, precum si alte infractiuni in legatura cu exercitarea activitatilor prevazute la lit. b);
d) sa aiba capacitate deplina de exercitiu;
e) sa fie apti din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei;