Activitatile profesionistilor contabili in calitate de liber-profesionisti nu sunt afectate de prevederile Legii nr. 213/2020, care a modificat si completat Codul Muncii recent, anunta CECCAR.
Dupa publicarea in Monitorul Oficial a Legii nr. 213/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, au aparut in spatiul public o serie de interpretari legate de modul in care se vor aplica prevederile art. 6 lit. e) din OG nr. 65/1994. Mai exact, s-a vehiculat ca, potrivit modificarilor care privesc activitatile de resurse umane si salarizare, este necesar un expert in legislatia muncii daca se opteaza pentru externalizarea serviciului. Prin urmare, contabilii nu ar mai fi avut competenta profesionala si legala de a efectua acestei servicii.
Privitor la aceste informatii, CECCAR si-a spus punctul de vedere, subliniind ca "expertul contabil are competenta profesionala si legala de a efectua serviciile prevazute de art. 6 alin. e) din OG nr. 65/1994, fara a-i fi necesara absolvirea cursului de expert legislatia muncii, organizat conform standardului ocupational. Orice alta interpretare ar conduce in mod vadit la incalcarea prevederilor art. 41 alin. (1) din Constitutia Romaniei, care stabilesc ca dreptul la munca nu poate fi ingradit.”.
Pentru a clarifica situatia (anterior promulgarii), “CECCAR a solicitat autoritatilor competente analizarea posibilitatii reexaminarii proiectului de lege in Parlamentul Romaniei. S-a considerat, insa, ca nu este cazul, proiectul de lege fiind promulgat in forma initiala, avand in vedere ca expertul contabil, ca liber-profesionist, isi poate desfasura in continuare activitatea in domeniul salarizarii si evidentei electronice a personalului, in baza art. 6 alin. e) din OG nr. 65/1994.In concluzie, mentionam inca o data faptul ca Legea nr. 213/2020 nu poate interzice membrilor CECCAR sa desfasoare activitatile prevazute in OG nr. 65/1994, in calitate de liber-profesionisti.”, scrie ceccarbusinessmagazine.ro.
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic
Abonament PortalContabilitate ro - abonament 12 luni
Institutia a mai facut o precizare legata de faptul ca standardul ocupational expert legislatia muncii - ce se aplica DOAR celor care au statut de angajati – a fost elaborat de specialisti in domeniu care fac parte dintr-o asociatie ce NU are, insa, statut de organism profesional.