Contabilul.ro
Un proiect editorial marca Rentrop&Straton -
Liderul informatiilor specializate din Romania

Raport GRATUIT pentru contabili

ChatGPT pentru Contabili TOP prompturi utile

ChatGPT pentru Contabili TOP prompturi utile explicat clar
Solutia simpla pentru a profita de tehnologia AI!

adresa de email
Legislatie Contabilul.ro | Legislatie | Legislatie fiscala

Sinteza saptamanii: Obligatii privind sediile secundare, videoconferinte ANAF, procedura amiabila in cazul litigiilor fiscale si transparenta salariala

Data aparitiei: 19 Iunie 2026
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Sinteza saptamanii: Obligatii privind sediile secundare, videoconferinte ANAF, procedura amiabila in cazul litigiilor fiscale si transparenta salariala

Asa cum v-am obisnuit, la finalul fiecarei saptamani revenim cu o selectie a celor mai importante si apreciate materiale publicate, reunind intr-un singur loc principalele noutati care au atras atentia cititorilor nostri. Perioada recenta a fost una cu numeroase schimbari legislative si administrative, cu impact direct asupra activitatii firmelor si specialistilor in domeniul fiscal-contabil. De la noi proceduri ANAF si obligatii de conformare, pana la modificari care influenteaza relatiile de munca si gestionarea documentelor, subiectele abordate au vizat aspecte practice, utile pentru o mai buna adaptare la cerintele actuale.

Concret, in aceasta saptamana am discutat despre modificarile aduse de ANAF in materia inregistrarii si administrarii fiscale a sediilor secundare, cu accent pe obligatiile companiilor pana la 30 iunie 2026.

De asemenea, am analizat noua procedura privind desfasurarea intalnirilor online prin platforma de videoconferinta ANAF, o masura care marcheaza un pas important in digitalizarea relatiei dintre contribuabili si autoritatile fiscale, facilitand comunicarea si reducand birocratia aferenta deplasarilor fizice.

Tot in aceasta saptamana am abordat si modalitatea de derulare a procedurii amiabile in cazul litigiilor fiscale internationale, explicand etapele, conditiile si documentele necesare pentru initierea acesteia.

Nu in ultimul rand, am prezentat principalele implicatii ale Directivei (UE) privind transparenta salariala, care va aduce schimbari semnificative in activitatea curenta a departamentelor de resurse umane si contabilitate, prin noi obligatii de raportare si informare.

In continuare, va prezentam cele mai citite articole ale saptamanii si principalele informatii pe care trebuie sa le aveti in vedere.

Inregistrarea sediilor secundare: Ce obligatii au firmele pana la 30 iunie 2026

Ca urmare a Ordinului nr. 508/2026, ANAF introduce o schimbare importanta in modul de administrare fiscala a sediilor secundare, cunoscute si sub denumirea populara de „puncte de lucru”. Desi la prima vedere actul normativ pare unul tehnic, impactul sau este semnificativ pentru companiile care detin puncte de lucru (sucursale sau alte sedii secundare) in mai multe unitati administrativ-teritoriale.

Multe societati vor fi nevoite sa efectueze o analiza interna complexa pentru a identifica toate sediile secundare existente, pentru a verifica in ce unitati administrativ-teritoriale sunt organizate si pentru a decide care dintre acestea vor deveni sedii secundare desemnate.

Potrivit Legii nr. 245/2025 si modificarilor aduse prin OG nr. 6/2026, entitatile organizate la o alta adresa decat sediul social si care au cel putin un salariat trebuie inregistrate fiscal ca platitoare de venituri din salarii. In cazul in care o firma are mai multe sedii secundare in aceeasi unitate administrativ-teritoriala, obligatiile fiscale aferente salariilor nu vor mai fi gestionate prin coduri fiscale distincte pentru fiecare punct de lucru, ci prin intermediul unui singur sediu secundar desemnat.

Citeste detalii aici >>

Cum se desfasoara intalnirile online prin platforma de videoconferinte ANAF

ANAF face un nou pas in directia digitalizarii interactiunii cu contribuabilii, introducand posibilitatea unor discutii la distanta cu Fiscul prin videoconferinta, ceea ce poate simplifica semnificativ comunicarea in cazul controalelor sau al clarificarilor fiscale. In acest sens, prin Ordinul nr. 705/2026, publicat in Monitorul Oficial nr. 494 din 15 iunie 2026, Agentia Nationala de Administrare Fiscala a aprobat procedura oficiala care reglementeaza modul in care se vor desfasura intalnirile dintre organele fiscale centrale si contribuabili prin mijloace video de comunicare la distanta. Practic, contribuabilii vor putea discuta cu reprezentantii ANAF intr-un cadru formal, dar de la distanta, ceea ce poate reduce timpul pierdut, deplasarile si birocratia asociata intalnirilor clasice.

Afla cum se vor desfasura discutiile cu Fiscul despre controale fiscale, audieri si alte proceduri >>

ANAF a stabilit modalitatea de derulare a procedurii amiabile

Va aducem la cunostinta ca in Monitorul Oficial nr. 497 din 16 iunie 2026 a fost publicat OPANAF nr. 660/2026 privind modalitatea de derulare a procedurii amiabile. Procedura amiabila este un proces care permite autoritatilor competente ale partenerilor la tratatsa interactioneze pentru a solutiona litigiile fiscale internationale.

Afla ce contine cererea, termenul de depunere si etapele de urmat >>

Transparenta salariala: CUM se schimba munca de zi cu zi a contabililor si CE trebuie facut in practica?

Directiva (UE) 2023/970 din 10 mai 2023 de consolidare a aplicarii principiului egalitatii de remunerare pentru aceeasi munca sau pentru o munca de aceeasi valoare intre barbati si femei prin transparenta salariala, urmeaza sa fie transpusa in legislatia nationala. Directiva (UE) 2023/970 introduce o serie de obligatii care vor influenta direct procesele si responsabilitatile departamentelor de resurse umane si contabilitate. Printre acestea se numara furnizarea informatiilor privind intervalele salariale pentru candidatii la angajare, dreptul angajatilor de a solicita informatii despre nivelurile medii de remunerare pentru munca egala sau de valoare egala si obligatia anumitor angajatori de a raporta periodic diferentele salariale intre femei si barbati.

Afla AICI cum se schimba munca de zi cu zi a contabililor >>






Articole Similare
Atentie, Contabili!
Raport Special Gratuit

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"ChatGPT pentru Contabili TOP prompturi utile"

Solutia simpla pentru a profita de tehnologia AI!





FokusDigitalServices

Atentie, Contabili!
Raport Special Gratuit

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"ChatGPT pentru Contabili TOP prompturi utile"

Solutia simpla pentru a profita de tehnologia AI!

> <
X