Contabilul.ro
Un proiect editorial marca Rentrop&Straton -
Liderul informatiilor specializate din Romania

Raport GRATUIT pentru contabili

ChatGPT pentru Contabili TOP prompturi utile

ChatGPT pentru Contabili TOP prompturi utile explicate clar
Solutia simpla pentru a profita de tehnologia AI!

adresa de email
Taxe si impozite Contabilul.ro | Taxe si impozite

TVA in Romania: Operatiuni impozabile si reguli privind achizitiile intracomunitare de bunuri

Data actualizarii: 21 Octombrie 2026
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
TVA in Romania: Operatiuni impozabile si reguli privind achizitiile intracomunitare de bunuri
tvaachizitii intracomunitareplafon achizitii intracomunitaretva in romania

TVA este un subiect care genereaza adesea intrebari in activitatea de zi cu zi a contabililor, mai ales atunci cand vine vorba despre stabilirea operatiunilor impozabile si aplicarea regulilor fiscale. In acest articol, ne propunem sa clarificam ce operatiuni sunt impozabile in Romania, ce reguli se aplica achizitiilor intracomunitare de bunuri si cum functioneaza plafonul de 10.000 de euro.

Sunt impozabile in Romania operatiunile care indeplinesc cumulativ urmatoarele 4 conditii:

1. sunt livrari de bunuri sau servicii, inclusiv operatiuni asimilate acestora, in sfera taxei, efectuate cu plata;
2. locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi in Romania;
3. livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizata de o persoana impozabila, actionand ca atare;
4. livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor sa rezulte din una dintre activitatile economice prevazute la art. 269 alin. (2).

Operatiuni impozabile in Romania si regulile privind achizitiile intracomunitare de bunuri

Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Operatiuni impozabile in Romania si regulile privind achizitiile intracomunitare de bunuri

In categoria operatiunilor impozabile in Romania se incadreaza si:

- schimbul de bunuri sau servicii;
- importul de bunuri efectuat in Romania de orice persoana, daca locul importului este in Romania;
- achizitia intracomunitara de mijloace de transport noi, efectuata de orice persoana, impozabila ori neimpozabila.

Nota: pentru aceste bunuri nu sunt aplicabile regulile referitoare la plafonul de achizitii intracomunitare de 10.000 euro, exclusiv TVA;
- achizitia intracomunitara de produse accizabile, efectuata de o persoana impozabila, care actioneaza ca atare, sau de o persoana juridica neimpozabila.

Nota: similar mijloacelor de transport noi, pentru achizitia intracomunitara a produselor accizabile nu sunt aplicabile regulile referitoare la plafonul de 10.000 euro, exclusiv TVA;
- achizitia intracomunitara de bunuri, altele decat mijloace de transport noi sau produse accizabile, efectuata de o persoana impozabila ce actioneaza ca atare sau de o persoana juridica neimpozabila, obligata la plata taxei.

Nu sunt impozabile in Romania achizitiile intracomunitare de bunuri care indeplinesc urmatoarele conditii:

– sunt efectuate fie de o persoana impozabila care realizeaza numai livrari de bunuri sau prestari de servicii pentru care taxa nu este deductibila, fie de o persoana juridica neimpozabila;
– valoarea totala a acestora nu depaseste in anul calendaristic curent sau in anul calendaristic precedent plafonul de 10.000 euro, exclusiv TVA, al carui echivalent in lei este de 34.000 lei.

Acest plafon este format din valoarea totala, exclusiv taxa pe valoarea adaugata, datorata sau achitata de catre cumparatorul din Romania in statul membru din care se expediaza sau se transporta bunurile, a achizitiilor intracomunitare de bunuri, altele decat mijloace de transport noi sau bunuri supuse accizelor.

Persoanele impozabile si persoanele juridice neimpozabile care nu au depasit plafonul de 10.000 euro, exclusiv TVA, pot opta pentru plata taxei pe valoarea adaugata in Romania, optiunea fiind valabila pentru cel putin doi ani calendaristici.

Iata lucrarea care face ordine in haosul legislativ pe TVA si iti ofera cu promptitudine raspunsurile dorite!Acum poti solutiona rapid si 100% corect orice problema legata de TVA! Ai la dispozitie Cartea Verde a TVA 2026!

Plafonul de 10.000 euro

Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Plafonul de 10.000 euro

Pentru determinarea acestui plafon se ia in calcul:

--> valoarea tuturor achizitiilor intracomunitare de bunuri, cu exceptia urmatoarelor:
– produse accizabile;
– mijloace noi de transport;
– bunuri a caror livrare a fost o livrare de bunuri cu instalare sau montaj, pentru care locul livrarii se considera a fi in Romania;
– bunuri a caror livrare a fost o vanzare la distanta, pentru care locul livrarii se considera a fi in Romania;
– bunuri second-hand, opere de arta, obiecte de colectie si antichitati, dar numai daca livrarea acestora a fost taxata prin aplicarea regimului special in statul membru din care au fost livrate;
– gaze naturale, energie electrica, energie termica sau agent frigorific a caror livrare este efectuata prin intermediul unui sistem situat pe teritoriul Uniunii Europene sau prin orice retea conectata la un astfel de sistem;

--> valoarea tranzactiei ce conduce la depasirea plafonului pentru achizitii intracomunitare de bunuri;
--> valoarea oricarui import efectuat de persoana juridica neimpozabila in alt stat membru, pentru bunurile transportate in Romania dupa import.

Nu sunt impozabile in Romania urmatoarele operatiuni:

✔ achizitiile intracomunitare a urmatoarelor bunuri a caror livrare in Romania ar fi scutita:

  • nave destinate fie navigatiei in largul marii, utilizate pentru transportul de calatori, bunuri cu plata, fie realizarii de activitati comerciale, industriale sau de pescuit;
  • nave utilizate pentru salvare ori asistenta pe mare sau pentru pescuitul de coasta;
  • aeronave utilizate de companiile aeriene care realizeaza in principal transport international de persoane sau de bunuri cu plata;
  • bunuri si prestari de servicii in favoarea misiunilor diplomatice si oficiilor consulare, a personalului acestora, a cetatenilor straini cu statut diplomatic sau consular in Romania ori intr-un alt stat membru, in conditii de reciprocitate;
  • bunuri si prestari de servicii catre Comunitatea Europeana, Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, Banca Centrala Europeana, Banca Europeana de Investitii sau catre organismele carora li se aplica Protocolul din 8 aprilie 1965 privind privilegiile si imunitatile Comunitatilor Europene, in limitele si in conditiile stabilite de protocolul respectiv si de acordurile de punere in aplicare ale respectivului protocol sau de acordurile de sediu, in masura in care nu conduc la denaturarea concurentei;
  • bunuri si prestari de servicii in favoarea organismelor internationale, recunoscute ca atare de autoritatile publice din Romania, dar si a membrilor acestora, in limitele si conditiile stabilite de conventiile internationale de instituire a acestor organisme sau de acordurile de sediu;
  • bunuri si prestari de servicii destinate fie fortelor armate ale celorlalte state membre NATO pentru utilizarea de catre fortele in cauza ori de catre personalul civil care le insoteste, fie pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor acestora atunci cand fortele respective participa la o actiune comuna de aparare;
     

✔ achizitia intracomunitara de bunuri, efectuata in cadrul unei operatiuni triunghiulare, pentru care locul este in Romania, dar numai daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

  • achizitia de bunuri este efectuata de catre o persoana impozabila, denumita cumparator revanzator, care nu este stabilita in Romania, dar este inregistrata in scopuri de TVA in alt stat membru;
  • achizitia de bunuri este efectuata in scopul unei livrari ulterioare a bunurilor respective in Romania, de catre cumparatorul revanzator;
  • bunurile achizitionate de catre cumparatorul revanzator sunt expediate sau transportate direct in Romania, dintr-un alt stat membru decat cel in care cumparatorul revanzator este inregistrat in scopuri de TVA, catre beneficiarul livrarii ulterioare;
  • beneficiarul livrarii ulterioare este o alta persoana impozabila sau o persoana juridica neimpozabila, inregistrata in scopuri de TVA in Romania;
  • beneficiarul livrarii ulterioare a fost desemnat ca persoana obligata la plata taxei pentru livrarea efectuata de cumparatorul revanzator;
     

✔ achizitiile intracomunitare de bunuri second-hand, opere de arta, obiecte de colectie si de antichitati, in situatia in care vanzatorul este:

  • fie o persoana impozabila revanzatoare, care actioneaza in aceasta calitate, iar bunurile au fost taxate in statul membru de unde sunt livrate/expediate, conform regimului special pentru intermediarii persoane conform regimului special pentru intermediarii persoane impozabile, reglementat prin art. 313 si 326 din Directiva nr. 112/2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata;
  • fie vanzatorul este organizator de vanzari prin licitatie publica, care actioneaza in aceasta calitate, iar bunurile au fost taxate in statul membru furnizor, conform regimului special, in sensul art. 333 din Directiva nr. 112/ 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata;

✔ achizitia intracomunitara de bunuri care urmeaza unei livrari de bunuri aflate in regim vamal suspensiv sau sub o procedura de tranzit intern, daca aceste regimuri sau aceasta procedura se incheie pe teritoriul Romaniei.

Clasificarea operatiunilor impozabile

Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Clasificarea operatiunilor impozabile
  • operatiuni taxabile, pentru care se colecteaza taxa pe valoarea adaugata prin aplicarea de la 1 august 2025 a cotei standard de TVA 21% si a cotei reduse de 11%;
  • operatiuni scutite de taxa cu drept de deducere, pentru care nu se datoreaza taxa, dar pentru care este permisa exercitarea dreptului de deducere a taxei datorate sau achitate, aferente achizitiilor de bunuri si servicii necesare pentru realizarea acestora;
  • operatiuni scutite de taxa fara drept de deducere, pentru care nu se datoreaza taxa, caz in care nu este permisa exercitarea dreptului de deducere a taxei datorate sau achitate, aferente achizitiilor de bunuri si servicii necesare pentru realizarea acestora;
  • importuri si achizitii intracomunitare, scutite de taxa, conform art. 293;
  • operatiunile taxabile, scutite de taxa cu drept de deducere si scutite de taxa fara drept de deducere, efectuate de intreprinderile mici care aplica regimul special de scutire prevazut prin art. 310 din Codul fiscal deoarece nu au depasit plafonul de 395.000 lei, pentru care nu se datoreaza taxa si nu este permisa deducerea taxei datorate sau achitate pentru achizitiile aferente realizarii acestora.

Persoane impozabile - baza legala

Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Persoane impozabile - baza legala

Baza legala - Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015 si H.G. nr. 1 din 6 ianuarie 2016:

  • art. 269 „Persoane impozabile si activitatea economica” si pct. 4 din norme, de la alin. (1) la alin. (15);
  • art. 292 „Scutiri pentru anumite activitati de interes general si scutiri pentru alte activitati”.


Persoana impozabila este persoana care desfasoara una sau mai multe activitati economice, independent si indiferent de loc, scop sau rezultat.

Activitatile economice se refera la:

  • activitatile producatorilor, comerciantilor sau prestatorilor de servicii;
  • activitatile extractive;
  • activitatile agricole;
  • activitatile profesiilor liberale sau asimilate acestora;
  • exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate.


Nu sunt persoane impozabile:

✔ angajatii sau alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de munca sau prin alte instrumente juridice care creeaza un raport angajator/ angajat cu privire la conditii de munca, remunerare sau alte obligatii ale angajatorului deoarece nu actioneaza independent;

✔ institutiile publice si organismele internationale de drept public pentru activitatile desfasurate in calitate de autoritati publice, chiar daca pentru desfasurarea acestor activitati se percep cotizatii, onorarii, redevente, taxe sau alte plati.

Institutiile publice si organismele internationale de drept public sunt persoane impozabile numai pentru activitatile desfasurate care produc distorsiuni concurentiale.

Institutiile publice si organismele internationale de drept public prevazute la alin. (5) sunt, de asemenea, persoane impozabile pentru urmatoarele activitati:

  • telecomunicatii;
  • furnizarea de apa, gaze, energie electrica, energie termica, agent frigorific si altele de aceeasi natura;
  • transport de bunuri si de persoane;
  • servicii prestate in porturi si aeroporturi;
  • livrarea de bunuri noi, produse pentru vanzare;
  • activitatea targurilor si expozitiilor comerciale;
  • depozitarea;
  • activitatile organismelor de publicitate comerciala;
  • activitatile agentiilor de calatorie;
  • activitatile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante si alte localuri asemanatoare;
  • operatiuni ale posturilor publice de radio si televiziune;
  • operatiuni ale agentiilor agricole de interventie efectuate asupra produselor agricole.

Este persoana impozabila:

  • persoana care efectueaza ocazional o livrare intracomunitara de mijloace de transport noi;
  • asociatul sau partenerul unei asocieri sau organizatii fara personalitate juridica pentru activitatile economice care nu sunt desfasurate in numele asocierii sau organizatiei respective;


Nu dau nastere unei persoane impozabile separate:

  • asocierile in participatiune;
  • asocierile de tip joint venture, consortium sau alte forme de asociere in scopuri comerciale, care nu au personalitate juridica.


Nu sunt considerate activitati economice:

  • acordarea de bunuri si/sau servicii in mod gratuit de organizatiile fara scop patrimonial;
  • livrarea de catre organismele de cult religios a urmatoarelor obiecte: vase liturgice, icoane metalice sau litografiate, cruci, crucifixe, cruciulite si medalioane cu imagini religioase specifice cultului, obiecte de colportaj religios, calendare religioase, produse necesare exercitarii activitatii de cult religios, precum tamaia, lumanarile, cu exceptia celor decorative si a celor pentru nunti si botezuri.





Articole Similare
Atentie, Contabili!
Raport Special Gratuit

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"ChatGPT pentru Contabili TOP prompturi utile"

Solutia simpla pentru a profita de tehnologia AI!





FokusDigitalServices

Atentie, Contabili!
Raport Special Gratuit

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"ChatGPT pentru Contabili TOP prompturi utile"

Solutia simpla pentru a profita de tehnologia AI!

> <
X