In anumite situatii, firmele nerezidente doresc sa trimita angajati proprii sa lucreze in Romania in cadrul unor proiecte pe durata de timp determinata. Acesti angajati raman pe statul de plata ai firmei nerezidente, fiind platiti de aceasta in strainatate pentru activitatea desfasurata in Romania.
Ca regula generala, potrivit articolului 82 alin. (1) si (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, persoanele fizice straine care isi desfasoara activitatea in Romania si care obtin venituri sub forma de salarii si asimilate salariilor din strainatate, au obligatia de a declara si de a plati impozit lunar la bugetul de stat, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care s-a realizat venitul.
Impozitul se stabileste potrivit articolului 78, practic in acelasi mod ca pentru angajatii romani.
Societatea la care persoana fizica isi desfasoara activitatea este obligata sa ofere informatii organului fiscal competent referitoare la data inceperii desfasurarii activitatii de catre contribuabil si, respectiv, a incetarii acesteia, in termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.
In acest sens, aceasta va depune formularul 222 "Declaratie informativa privind inceperea/incetarea activitatii persoanelor fizice care desfasoara activitate in Romania si care obtin venituri sub forma de salarii si asimilate salariilor din strainatate" (OPANAF 3622/2015).
Potrivit punctului 43 din Normele metodologice pentru aplicarea art. 127 din Codul fiscal, in aplicarea prevederilor conventiei de evitare a dublei impuneri incheiate de Romania cu un stat strain, veniturile din activitati dependente realizate de persoane fizice nerezidente care isi desfasoara activitatea in Romania se impun doar daca:
- persoana fizica este prezenta in Romania una sau mai multe perioade de timp ce depasesc in total 183 de zile in orice perioada de 12 luni consecutive care se incheie in anul calendaristic in cauza sau in perioada si conditiile mentionate in conventia de evitare a dublei impuneri incheiata de Romania cu statul strain, si numai daca
- respectiva persoana fizica face dovada rezidentei in statul cu care Romania are incheiata conventie de evitare a dublei impuneri.
Deci, veniturile obtinute de la firma nerezidenta de catre un angajat platit de aceasta pentru activitatea desfasurata in Romania nu se impun in Romania daca Romania are Conventie de Evitare a Dublei Impuneri cu acel stat, angajatul sta in Romania mai putin de 183 zile intr-un an si prezinta dovada rezidentei fiscal in statul de origine a venitului.
Totodata, veniturile din activitati dependente realizate de persoane fizice nerezidente care isi desfasoara activitatea in Romania si sunt prezente in Romania o perioada mai mica de 183 de zile in orice perioada de 12 luni consecutive care se incheie in anul calendaristic in cauza sau in perioada si conditiile mentionate in conventia de evitare a dublei impuneri incheiata de Romania cu statul strain se impun in Romania daca este indeplinita cel putin una dintre urmatoarele conditii (chiar daca exista conventie incheiata intre Romania si tara de origine a angajatului detasat):
(i) salariul este platit de un angajator care este rezident sau in numele acestuia;
(ii) salariul este suportat de un sediu permanent pe care angajatorul nerezident il are in Romania (veniturile salariale reprezinta cheltuiala deductibila a unui sediu permanent in Romania).
(iii) veniturile din salarii se impoziteaza incepand cu prima zi de la data sosirii persoanei fizice, dovedita cu viza de intrare in Romania de pe pasaport, dupa caz.
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Cartea verde a contabilitatii
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Examen Consultant Fiscal 2024
Aceste persoane fizice sunt obligate ca in termen de 15 zile de la data inceperii activitatii sa se adreseze organului fiscal in a carui raza teritoriala se realizeaza venitul, in vederea stabilirii regimului fiscal aplicabil acestor venituri, in conformitate cu prevederile conventiilor de evitare a dublei impuneri, incheiate de Romania cu alte state.
Contribuabilii platiti din strainatate de un angajator nerezident care isi prelungesc perioada de sedere in Romania, precum si cei care, prin prezente repetate in Romania, depasesc 183 de zile sau perioada mentionata in conventiile de evitare a dublei impuneri sunt obligati sa instiinteze in scris organul fiscal competent despre depasirea acestui termen, caz in care datoreaza impozit din prima zi pentru veniturile realizate ca urmare a desfasurarii activitatii in Romania.