Reamintim contribuabililor ca ca, pana luni, 28 februarie, inclusiv, trebuie sa depuna la Fisc, dupa caz:
- Declaratia anuala privind impozitul pe reprezentante. Se depune de persoanele juridice din strainatate care au deschis o reprezentanta in Romania. Reglementare: art. 124 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare; OMEF nr. 460/2004;
- Declaratia informativa privind impozitul retinut pe veniturile cu regim de retinere la sursa, pe beneficiari de venit, formular 205. Se depune de persoanele fizice si persoanele juridice platitoare de venituri cu retinere la sursa care necesita declarare din partea persoanei fizice beneficiare (venituri din drepturi de proprietate intelectuala; venituri din vanzarea bunurilor in regim de consignatie; venituri obtinute in baza unui contract de agent; venituri obtinute in baza unui contract de comision sau mandat comercial; venituri din activitati de expertiza contabila si tehnica, judiciara si extrajudiciara; venituri din activitati independente desfasurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului Civil pentru care s-a retinut impozit in cota de 10%; castiguri din transferul titlurilor de valoare detinute mai mult de 365 de zile;castiguri din transferul titlurilor de valoare detinute mai putin de 365 de zile, inclusiv; venituri sub forma castigurilor din operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract). Reglementare: art. 93, alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare; OPANAF nr. 1.803/2010;
- Fisa fiscala privind impozitul pe veniturile din salarii, formular 210. Se depune de persoanele fizice si persoanele juridice platitoare de salarii si venituri asimilate salariilor. Reglementare: art. 59 alin.(2) coroborat cu art. 93, alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare; OMEF nr. 2.293/2007;
- Declaratia informativa privind veniturile din economii obtinute din Romania de persoane fizice rezidente in state membre ale Uniunii Europene, tari terte si teritorii dependente sau asociate” formular 400. Se depune de catre agentii platitori de venituri din economii sub forma platilor din dobanzi obtinute din Romania de persoane fizice rezidente fiscal in state membre ale Uniunii Europene, teritoriile dependente de Marea Britanie si de Regatul Olandei, precum si teritoriile terte, conform acordurilor incheiate intre Romania si aceste teritorii. Reglementare: art. 119 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare; OMEF nr. 564/2007. (Sursa: Directia Generala a Finantelor Publice Valcea)
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Ce NU vrea ANAF sa stii Piruete LEGALE in aspecte fiscale
Registrul de Evidenta Fiscala PFA