La finele saptamanii trecute, ministrul delegat pentru Buget, Darius Valcov, a declarat, aflat la Suceava, ca nu a fost inca stabilit modul in care se va calcula acciza de anul viitor, precizand insa ca se ia in calcul si varianta ca aceasta sa nu mai depinda de euro, ci de leu.
Potrivit informatiilor furnizate de Mediafax, aflat la o intalnire cu oameni de afaceri din zona si intrebat de presa la ce valoare a euro va fi calculata acciza pentru anul viitor, acesta a declarat ca nu a fost stabilit inca modul de calcul, dar ca una dintre variante este sa se calculeze la nivelul monedei nationale.
"O varianta pe care o luam in calcul este sa nu calculam acciza la nivelul euro, ci la nivelul leului, pentru ca asa este normal in orice stat", a spus Valcov, care a mentionat ca inca se fac analize tehnice, potrivit HotNews.ro.
De asemenea, acesta a mentionat ca modalitatea de calcul se va face publica odata cu prezentarea bugetului, precizand si urmatoarele:
"Sunt mai multe variante de calcul, iar una dintre ele este ca acciza sa nu se mai refere la euro, ci sa se refere la leu, iar anual sa se modifice in functie de inflatie".
Sursa citata aminteste ca in urma cu doua saptamani, premierul Victor Ponta declara,ca accizele pentru anul 2015 vor fi, cu siguranta, mai mici, el aratand ca modul in care acestea se calculeaza este stabilit de Ministerul de Finante, care lucreaza in acest sens cu partenerii internationali.
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Manual de politici contabile - Stick USB
"Se lucreaza la Ministerul de Finante impreuna cu partenerii nostri internationali, cu Comisia Europeana si o sa va anuntam. Cu siguranta vor fi accize mai mici. Atunci cand Ministerul de Finante vine cu o decizie, o sa va anuntam", a declarat premierul, conform HotNews.ro.
Astfel, in prezent inca se analizeaza formula cu care va fi calculata valoarea accizelor anul viitor asa cum a precizat, informeaza portalul de stiri, ministrul Finantelor, Ioana-Maria Petrescu, la 1 octombrie.