In ce masura, o societate pe zero, dar care nu a mai depus nicio declaratie de 2 ani, are sansa sa fie radiata din oficiu de catre Registrul Comertului?
In caz contrar, cum se poate face radierea in mod normal si legal, cu obligatii minime de plata?
Incepand cu 22.04.2011 au fost abrogate prevederile din Legea 31/1990 privind societatile potrivit carora la cererea oricarei persoane interesate, precum si a Oficiului National al Registrului Comertului, tribunalul putea pronunta dizolvarea societatii in cazul in care societatea nu a depus, in cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situatiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comertului.
In prezent, conform art. 227 din Legea 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, societatea se dizolva prin:
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societatii;
b) imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii sau realizarea acestuia;
c) declararea nulitatii societatii;
d) hotararea adunarii generale;
e) hotararea tribunalului, la cererea oricarui asociat, pentru motive temeinice, precum neintelegerile grave dintre asociati, care impiedica functionarea societatii;
f) falimentul societatii;
Cartea verde a contabilitatii
Balanta de verificare de la A la Z Analize corelatii studii de caz
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
g) alte cauze prevazute de lege sau de actul constitutiv al societatii.
Lichidarea si radierea societatii se efectueaza potrivit dispozitiilor art. 237 alin. (6) - (10) din aceasta lege.
Astfel cum prevede art. 237, la cererea oricarei persoane interesate, precum si a Oficiului National al Registrului Comertului, tribunalul va putea pronunta dizolvarea societatii in cazurile in care:
a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot intruni;
b) Abrogata prin litera c) din Ordonanta de urgenta nr. 37/2011 incepand cu 22.04.2011.
c) societatea si-a incetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu indeplineste conditiile referitoare la sediul social sau asociatii au disparut ori nu au domiciliul cunoscut sau resedinta cunoscuta; aceste dispozitii nu sunt aplicabile in cazul in care societatea a fost in inactivitate temporara, anuntata organelor fiscale si inscrisa in registrul comertului. Durata inactivitatii nu poate depasi 3 ani.
c1) societatea s-a aflat mai mult de 3 ani in inactivitate temporara, anuntata organelor fiscale si inscrisa in registrul comertului; termenul de 3 ani curge de la data inscrierii in registrul comertului a mentiunii privind starea de inactivitate temporara a societatii;
d) societatea nu si-a completat capitalul social, in conditiile legii.
Hotararea tribunalului prin care s-a pronuntat dizolvarea se inregistreaza in registrul comertului, se comunica directiei generale a finantelor publice judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putand sa se indrepte impotriva societatii.
La data la care hotararea judecatoreasca de dizolvare ramane definitiva, persoana juridica intra in lichidare, potrivit prevederilor acestei legi.
Daca in termen de 3 luni de la data la care hotararea judecatoreasca de dizolvare a ramas definitiva nu se procedeaza la numirea lichidatorului, judecatorul delegat, la cererea oricarei persoane interesate, numeste un lichidator de pe Lista practicienilor in reorganizare si lichidare, remunerarea acestuia urmand a fi facuta din averea persoanei juridice dizolvate sau, in cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit in temeiul prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, cu modificarile si completarile ulterioare. Hotararile judecatoresti pronuntate in aceste conditii se comunica lichidatorului numit, se publica pe pagina de internet a Oficiului National al Registrului Comertului si se afiseaza la sediul oficiului registrului comertului in care este inmatriculata societatea dizolvata. Daca judecatorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului in termen de 3 luni de la expirarea termenului persoana juridica se radiaza din oficiu din registrul comertului, prin incheiere a judecatorului delegat, pronuntata la cererea Oficiului National al Registrului Comertului, cu citarea partilor, conform dreptului comun.
Incheierea de radiere se inregistreaza in registrul comertului, se comunica persoanei juridice la sediul social, Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si directiilor generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti, pe cale electronica, si se afiseaza pe pagina de Internet a Oficiului National al Registrului Comertului si la sediul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal, in raza caruia societatea isi are inregistrat sediul.
Raspuns oferit de consultantul fiscal Irina Dumitrescu pentru www.portalcontabilitate.ro