"Avem o firma de comert cu cateva zeci de angajati, mai mult de 3 puncte de lucru si o cifra de afaceri care creste incet, dar sigur. Profitul nu este, inca, senzational, dar semnele au inceput sa apara, iar potential exista. Care este urmatorul pas pe care este obligat managerul firmei sa il faca pentru a incepe sa culeaga si roadele muncii echipei sale?"
Intrebarea de mai sus nu este de la vreun test de final de an la Facultatea de Management, desi ar putea fi. Ea a fost adresata unui grup de 21 de manageri (IMM-uri, peste 30 de angajati) in cadrul unui Focus Group la care am avut onoarea de a asista (eu vorbind despre marketing online si generare de leaduri pentru departamentul de vanzari, dar despre acest subiect va voi povesti cu alta ocazie). Ce credeti ca au raspuns conducatorii companiilor prezente?
Evident, fiecare a avut cate o versiune proprie (ma rog, au existat si 2 exceptii care au cerut ragaz de gandire pana la final, cand au uitat sa mai intervina). "Trebuie sa mai reduca din cheltuieli pentru a creste profitul". "Trebuie sa investeasca in promovare si calitatea serviciilor". "Trebuie sa aplice pentru fonduri europene nerambursabile (sic!)". Raspuns dupa raspuns ideile navaleau din sala, dar niciuna nu parea sa-l multumeasca in totalitate pe lector. "Dar care este, domn' profesor, raspunsul?", a izbucnit pana la urma cineva din ultimele randuri. Chiar asa, exista un raspuns corect?, ma intrebam si eu. Ei bine, se pare ca exista. Iar domnul lector chiar il avea la el.
"Am stabilit ca vorbim despre un IMM, asa cum sunt si firmele de care fiecare dintre dumneavoastra se ocupa. Care este avantajul unui IMM in fata concurentei mult mai potenta financiar? Apropierea fata de client, rapiditatea in reactie, umanizarea legaturilor cu furnizorii sau cumparatorii si, in general, aspecte care tin de acele mici amanunte ce pot face diferenta. De aceea, raspunsul simplu si practic la intrebarea de mai sus este cat se poate de intuitiv: o flota de masini. Mica, la inceput, mai mare pe parcurs. Astfel poate creste eficienta, productivitatea si rapiditatea actiunilor, imbunatatind, in acelasi timp, si retentia personalului". Liniste timp de cateva secunde, semn ca fiecare dintre cei prezenti analiza toate aspectele raspunsului. Multumitor, se pare, caci o singura persoana a avut o obiectie.
"Dar acest lucru nu inseamna investitii, asa cum amintisem si eu?", a fost reactia venita din sala (pe modelul << mare chestie, asta spusesem si eu mai devreme >>). Ceea ce parea oarecum logic, caci orice achizitie inseamna bani iar cel mai mare cosmar al managerilor este sa semneze facturi care nu intorc in mod direct venituri. Si aici apare lectia de management oferita de al nostru lector, o argumentatie pentru care cu siguranta a meritat sa cititi pana aici.
"Teoretic da, facem investitii. Practic, insa, in anul 2015 exista modalitati mult mai inteligente de a face acest lucru pentru firma noastra. Spre exemplu, pentru exact acest gen de situatie exista leasingul operational. Probabil ca ati citit deja in numeroase studii ca achizitia de masini noi scade vertiginos, in timp ce folosirea leasingului operational creste exponential. Din cate stiu a ajuns deja la 16% din total. Ceea ce este normal, pentru ca aceasta varianta iti ofera flota de masini de care ai nevoie plus o serie de alte facilitati de care un IMM are neaparata nevoie: mentenanta continuua, RCA si CASCO incluse, impozite si taxe gata platite, plus, un aspect extrem de important, faptul ca rata luna este total deductibila. Asadar avem o situatie de tip win-win si dumneavoastra v-ati facut flota de masini de care aveti nevoie la o fractiune din costurile achizitiei normale. Eu cred ca merita".
Cartea verde a Contabilitatii varianta online
Achizitii de servicii din afara Romaniei Regim fiscal-contabil
SAF-T Ghid de raportare corecta
Din locul in care stateam am putut vedea efectele acestei scurte explicatii. Sprancene ridicate si clatinari admirative din cap, pixuri si carnetele scoase din buzunar pentru a nota apasat "leasing operational - de cercetat" si intrebari directe in timp ce lectorul isi impacheta materialele. "Stiti vreo firma care se ocupa cu acest lucru? Ce costuri sunt? Aveti un numar de telefon de-al lor?"
Recunosc ca si pe mine m-a facut curios aceasta solutie, asa ca m-am apucat sa caut informatii. Ceea ce va recomand si dumneavoastra, caci ceea ce am aflat este, intr-adevar, imbucurator. Spre exemplu, nu doar ca ratele sunt deductibile, dar si avansul este zero, ceea ce la o firma mica sau mijlocie conteaza enorm. Mai adaugam toate reviziile incluse, mentenanta neprevazuta, asigurari si taxe incluse, asistenta rutiera si masini la schimb in caz de accident, monitorizare prin GPS, rapoarte despre consumul de combustibil si constatam ca oferta devine extrem de interesanta.
Pe scurt, daca aveti nevoie de masini pentru firma dumneavoastra, leasingul operational este o optiune cat se poate de viabila. 270 de euro pe luna pentru o masina, cu toate optiunile de mai sus, suna cat se poate de bine. AutoBoca au o serie de oferte pe care va invit sa le vedeti si sa le testati (le gasiti aici), caci includ chiar si masini precum Citroen C Elysee, Hyundai I20, Ford Transit Custom sau Dacia Duster. Din cate scrie pe site-ul lor, oferta poate fi personalizata in functie de ceea ce vrea clientul, deci sanse sa gasiti ceea ce vreti sunt foarte mari.
Si, daca va intereseaza un parc de masini si va ganditi deja sa folositi leasingul operational, retineti inca un mare avantaj al sau: rata de leasing operational nu intra in calculul gradului de indatorare! Altfel spus, puteti aplica linistit pentru creditare la banca, scoringul nu va fi afectat in niciun fel. Ceea ce, din nou, este extrem de important pentru un IMM care vrea sa creasca si sa se dezvolte. Cu profit, evident.