Obiectivul standardului IAS 36 este de a impune intreprinderilor sa recunoasca deprecierea imediat pierderile rezultate din deprecierea activelor, asigurandu-se astfel ca activele nu activelor sunt inregistrate si prezentate in situatiile financiare la valori mai mari decat cele recuperabile. Daca valoarea recuperabila a unui activ scade sub valoarea de inregistrare, activul fix respectiv se considera deteriorat, pierderea inregistrandu-se prin depreciere.
Exceptiile de la aplicarea acestui standard includ:
-
stocurile (al caror tratament va fi cel prescris de IAS 2);Â
-
activele rezultate din contractele de constructii (tratate conform IAS 11);Â
-
creantele privind impozitul amanat (pentru care se aplica IAS 12);
-
activele rezultate din beneficii ale angajatilor (vezi IAS 19);
-
activele financiare de tipul instrumentelor financiare (care vor fi prezentate conform IAS 32).
Cartea verde a contabilitatii varianta tiparita
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Standardele mentionate contin pentru fiecare categorie in parte de active fixe cerintele specifice privind evaluarea si prezentarea acestora.
IAS 36 se aplica unor categorii de active necorporale care, conform IAS 32 „Prezentarea instrumentelor financiare“, nu sunt instrumente financiare, si anume: investitiile in filiale, investitiile in societati asociate, participatii in asocieri in participatie – deci aceste active sunt supuse deprecierii.
IAS 36 se aplica unor categorii de active necorporale care, conform IAS 32 „Prezentarea instrumentelor financiare“, nu sunt instrumente financiare, si anume: investitiile in filiale, investitiile in societati asociate, participatii in asocieri in participatie – deci aceste active sunt supuse deprecierii.
Â
IAS 36 se aplica unor categorii de active necorporale care, conform IAS 32 „Prezentarea instrumentelor financiare“, nu sunt instrumente financiare, si anume: investitiile in filiale, investitiile in societati asociate, participatii in asocieri in participatie – deci aceste active sunt supuse deprecierii.
Â
IAS 36 se aplica unor categorii de active necorporale care, conform IAS 32 „Prezentarea instrumentelor financiare“, nu sunt instrumente financiare, si anume: investitiile in filiale, investitiile in societati asociate, participatii in asocieri in participatie – deci aceste active sunt supuse deprecierii.
Â
IAS 36 se aplica unor categorii de active necorporale care, conform IAS 32 „Prezentarea instrumentelor financiare“, nu sunt instrumente financiare, si anume: investitiile in filiale, investitiile in societati asociate, participatii in asocieri in participatie – deci aceste active sunt supuse deprecierii.
Â
IAS 36 se aplica unor categorii de active necorporale care, conform IAS 32 „Prezentarea instrumentelor financiare“, nu sunt instrumente financiare, si anume: investitiile in filiale, investitiile in societati asociate, participatii in asocieri in participatie – deci aceste active sunt supuse deprecierii.
Inregistrarea anumitor active la valoarea justa, conform tratamentului alternativ permis de IAS 16, ar presupune in mod firesc faptul ca valoarea recuperabila a acestor active este egala sau mai mare cu valoarea de inregistrare (valoarea justa).
Faptul ca valoarea de recuperare este valoarea justa diminuata cu costurile eventuale de vanzare nu constituie un motiv pentru a inregistra o depreciere a acelui activ, cu atat mai mult cu cat costurile de vanzare nu sunt semnificative in raport cu valoarea justa a activului.
Standardul defineste valoarea de recuperare ca fiind maximul dintre pretul net de vanzare al unui activ si valoarea lui de utilizare.
Valoarea de utilizare este definita ca fiind valoarea prezenta a fluxurilor financiare viitoare pe care activul le va genera pe parcursul vietii sale utile, fara a neglija fluxul financiar adus de vanzarea activului la finele acestei durate de viata.
Calculul valorii de utilizare este o operatiune mai complexa, implicand mai multe estimari contabile, ceea ce face metoda mai putin obiectiva.
Subiectivitatea poate aparea la:
-
stabilirea duratei de viata utila (cu cat aceasta este mai lunga, cu atat fluxurile financiare de peste 15-20 de ani sunt mai greu de estimat);
-
previzionarea valorii la care activul poate fi vandut la casare;
-
stabilirea ratei de actualizare a fluxurilor financiare viitoare (vezi si metoda valorii actualizate nete, la pag. A 33/005).
Cu totul alte valori de utilizare se vor obtine daca se foloseste o rata de discount de 10% fata de folosirea unei rate de 15%.
Se poate observa empiric ca fluxurile financiare foarte indepartate in timp, actualizate la valoarea prezenta, tind sa descreasca, pana la a-si pierde semnificatia economica. Pentru acest motiv, valoarea de utilizare estimata pentru un interval de 5 ani, de exemplu, este considerata de catre standard suficienta ca indicatie de depreciere in com-paratie cu pretul net de vanzare. Extinderea previzionarilor peste aceasta perioada se va face numai in cazuri justificate.
La calculul valorii de utilizare se vor insuma fluxurile financiare viitoare aduse de folosirea continua a activului, dar se vor scadea fluxurile financiare viitoare iesite ca urmare a mentinerii in functiune a activului (cu conditia ca acestea sa poata fi direct atribuite activului) si se va adauga fluxul financiar net intrat ca urmare a vanzarii activului la finele perioadei sale de viata utila.
Pretul net de vanzare este pretul ce poate fi obtinut intr-o tranzactie libera intre doua parti aflate in cunostinta de cauza, din care se scad costurile atribuibile acestei vanzari, cu exceptia cheltuielilor de finantare si a celor privind impozitul pe profit.
Standardul impune ca, la fiecare data la care se incheie bilant, intreprinderile sa verifice daca exista vreun indiciu de depreciere.
