UPDATE In Monitorul Oficial nr. 967 din data de 15 noiembrie 2018 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 884 din 9 noiembrie 2018 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea si functionarea ANAF.
A fost necesara modificarea HG 520/2013 privind organizarea ANAF in sensul specificarii urmatoarelor:
a) in cadrul directiilor generale regionale ale finantelor publice nu vor mai functiona administratii pentru contribuabilii mijlocii;
b) personalul administratiilor pentru contribuabilii mijlocii constituite la nivel de regiune se va prelua, in conditiile legii, in cadrul structurilor de specialitate sau suport din unitatile fiscale care vor realiza administrarea obligatiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii de la nivelul judetelor sau al municipiului Bucuresti;
c) incadrarea personalului in numarul maxim de posturi aprobat si in noile structuri organizatorice se va face in termenele si cu procedura prevazuta de lege pentru fiecare categorie de personal, in termen de minimum 30 de zile de la data intrarii in vigoare a hotararii.
**********
ANAF a facut public pe site-ul institutiei un proiect de ordin privind organizarea activitatii de administrare a contribuabililor mijlocii. Actul este semnat de Ionut Misa, presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
Prin prezentul ordin se stabileste competenta de administrare a contribuabililor mijlocii deja selectati/actualizati pana la data intrarii in vigoare a prezentului ordin, in sarcina administratiilor judetene ale finantelor publice, in a caror raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al contribuabilului mijlociu, precum si in sarcina Administratiei fiscale pentru contribuabili mijlocii constituita la nivelul Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Bucuresti, pentru contribuabilii mijlocii cu domiciliul fiscal in municipiul Bucuresti.
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2024
SAF-T pentru Contribuabili Mici
In toate ordinele presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in care se face trimitere/referire la notiunea de administratiile pentru contribuabili mijlocii constituite la nivelul regiunii, si Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Bucuresti, prin Administratia fiscala pentru contribuabilii mijlocii, aceasta notiune se inlocuieste cu notiunea administratiile judetene ale finantelor publice si a Administratiei fiscale pentru contribuabili mijlocii constituta la nivelul Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Bucuresti.
Consultati mai jos continutul referatului de aprobare:
“In vederea cresterii eficientei activitatii de administrare a contribuabililor, a imbunatatirii colectarii veniturilor bugetare, cat si pentru intarirea relatiei de parteneriat cu contribuabilii a fost necesara reorganizarea activitatii de administrare. Una din actiunile de aducere la indeplinire a masurii de imbunatatire a colectarii o constituie administrarea si monitorizarea distincta a unor categorii de contribuabili, definite pe baza unor criterii de selectie stabilite prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, respectiv contribuabilii mari si mijlocii.
In prezent, competenta de administrare a contribuabililor mijlocii este stabilita prin Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 3.610/2016 privind organizarea activitatii de administrare a contribuabililor mijlocii, respectiv in sarcina directiilor generale regionale ale finantelor publice, prin administratiile pentru contribuabilii mijlocii constituite la nivelul acestora, si Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Bucuresti, prin Administratia fiscala pentru contribuabilii mijlocii.
Prin art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a stabilit ca incepand cu data de 1 noiembrie 2018, competenta de administrare a obligatiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii, inclusiv de sediile secundare ale acestora, sa fie transferata in sarcina organelor fiscale de la nivel judetean sau al municipiului Bucuresti.
Avand in vedere modificarile legislative prezentate, se impune stabilirea competentei de administrare a contribuabililor mijlocii deja selectati/actualizati, la nivelul administratiilor judetene ale finantelor publice, in a caror raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al contribuabilului mijlociu, precum si in sarcina Administratiei fiscale pentru contribuabili mijlocii constituita la nivelul Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Bucuresti, pentru contribuabilii mijlocii cu domiciliul fiscal in municipiul Bucuresti.”