In data de 24 septembrie 2019 a fost inregistrata la Senat pentru dezbatere o propunere legislativă pentru aprobarea Programului de sprijin financiar acordat cetatenilor romani fosti rezidenti pe teritoriul Romaniei, care se intorc in tara, pentru perioada 01 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2030.
Programul se adreseaza cetatenilor romani care au fost rezidenti pe teritoriul Romaniei pentru o perioada de minim 15 ani consecutivi si care au lucrat intr-un alt stat pe o perioada de minim 36 de luni si au fost rezidenti pe teritoriul altui stat pe o perioada de minim 4 ani consecutivi.
Programul propus vizeaza acordarea urmatoarelor facilitati fiscale perioada 01 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2030 fostilor rezidenti care fac dovada ca indeplinesc aceste conditii:
• Scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii pentru veniturile realizate in Romania;
• Reducerea cu 50% a cotei de contributie de asigurari sociale, respectiv de la 25% la 12,5%.
Fostii rezidenti ar putea beneficia de aceste facilitati pentru jumatate din perioada in care au realizat venituri si au achitat contributii obligatorii intr-un alt stat, perioada minima de aplicare a scutirii fiind de 18 luni.
Spre exemplu, pentru un salariu brut minim pe economie de 2.080 lei realizat in afara functiei de baza un fost rezident ar incasa 1.612 lei, cu 395 lei mai mult decat daca ar fi realizat acest venit fara aplicarea facilitatilor propuse prin aceasta initiativa legislativa.

Cartea neagra a controlului fiscal

SAF-T pentru Contribuabili Mici

Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Pentru un salariu brut de 4.000 lei realizat in afara functiei de baza un fost rezident ar incasa 3.100 lei, cu 760 lei mai mult decat daca ar fi realizat acest venit fara aplicarea facilitatilor.
Desi aceste masuri determina incasari diminuate la buget pe durata aplicarii (cu 395 lei in primul exemplu, respectiv cu 760 lei in cel de-al doilea) pe termen lung initiatorii estimeaza un impact pozitiv in considerarea faptului ca cetatenii romani fosti rezidenti care beneficiaza de acest sprijin, integrandu-se astfel pe piata muncii din tara, vor deveni platitori de impozit pe venit si vor achita in integralitate contributiile de asigurari sociale.
De asemenea, propunerea se sprijina pe trei argumente:
1. Reintregirea familiilor – prin intoarcerea in tara a persoanelor care lucreaza in afara granitelor si ale caror familii locuiesc in Romania;
2. Aducerea in tara a expertizei si experientei acumulate in alte tari;
3. Cresterea economica pentru Romania.
Citeste si cum se face dovada calitatii de fost rezident astfel incat sa se poate beneficia de ceea ce ofera statul.