Termenul pentru depunerea Declaratiei de beneficiar real se apropie cu pasi repezi - 1 octombrie 2021, iar ONRC (Oficiul National al Registrului Comertului) a facut recent un anunt referitor la depunerea acestui formular.
ONRC a reamintit firmelor ca, la data de 1 octombrie 2021, se implineste termenul de depunere a declaratiei anuale privind beneficiarii reali ai persoanelor juridice supuse obligatiei de inregistrare in registrul comertului, prevazut la art. 56 alin. (4) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 43/2021 pentru prelungirea termenului de depunere a declaratiei anuale privind beneficiarul real al persoanei juridice, prevazut la art. 56 alin. (4) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative.
Totodata, ONRC a subliniat ca, potrivit dispozitiilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 191/2020 pentru prelungirea termenelor privind depunerea unor documente prevazute in sarcina asociatiilor si fundatiilor, precum si a persoanelor juridice inregistrate in registrul comertului, termenul pana la care se depune declaratia privind beneficiarii reali pentru societatile inregistrate in registrul comertului pana la data intrarii in vigoare a legii referite, cu exceptia celor prevazute la art. 56 alin. (11), este de maximum 90 de zile de la incetarea starii de alerta.
Pentru a evita aparitia unor erori la inscrierea datelor din declaratiile pe proprie raspundere in Registrul Beneficiarilor Reali, recomandam tehnoredactarea acestora.
Declaratia privind beneficiarii reali poate avea forma de inscris sub semnatura privata ori forma electronica si poate fi transmisa la oficiul registrului comertului prin mijloace electronice, cu semnatura electronica, sau prin servicii de posta si curier.
In contextul situatiei epidemiologice determinate de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2, in vederea evitarii aglomerarii ghiseelor, institutia recomanda ca transmiterea cererilor de depunere a declaratiilor privind beneficiarii reali sa se faca in principal prin portalul de servicii (portalul de servicii al ONRC). De asemenea, declaratiile se pot depune prin e-mail (adresele de e-mail ale ORCT) sau prin corespondenta (posta/curier).
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2024 - REDUCERE 40
Declaratia anuala privind beneficiarii reali se poate depune si personal la oficiul registrului comertului de pe langa tribunalul unde persoana juridica are sediul social, in spatii special amenajate in acest sens.
In vederea indeplinirii obligatiilor mentionate la articolele precitate, aveti posibilitatea de a bifa pe formularul-tip ”Declaratia privind beneficiarii reali”, ambele casete, atat cea corespunzatoare depunerii declaratiei anuale, cat si cea prevazuta de dispozitiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, cu completarile si modificarile ulterioare.
Declaratia de beneficiar real - nerespectarea obligatiei poate duce la dizolvarea societatii
Nerespectarea de catre reprezentantul legal al persoanelor juridice a obligatiei de depunere a declaratiei privind datele de identificare ale beneficiarilor reali constituie contraventie se sanctioneaza cu amenda; daca in termen de 30 de zile de la data aplicarii sanctiunii contraventionale reprezentantul persoanei juridice nu depune declaratia privind datele de identificare ale beneficiarilor reali, tribunalul va putea pronunta dizolvarea societatii. (art. 57 din Legea nr. 129/2019)
Declaratia de beneficiar real a inceput sa sune pentru multi antreprenori si contabili ca o poveste fara sfarsit. Dupa ce in vara anului 2020, se stabilise ca aceasta obligatie nu mai trebuie indeplinita anual, ci doar la inregistrarea unei companii la Registrul Comertului ori daca apar modificari, anul acesta a fost din nou introdusa pe scena fiscala.
O sclipire de speranta in mediul de afaceri a fost adusa de Claudiu Nasui, ministrul demisionar al Economiei, care a precizat ca Declaratia de beneficiar real se va mai depune doar in acest an, iar din 2022 se va reveni asupra ei doar atunci cand au loc schimbari.
Singura veste buna pentru 2021 este ca depunerea declaratiei de beneficiar real a fost simplificata. Noul model are doar o pagina si jumatate, fiind astfel mai usor de completat. In plus, nu trebuie insotita de alte cereri, cum ar fi „cererea pentru depunerea declaratiei de beneficiar real”.