Incepand cu 1 iunie 2022, firmele pot majora salariul minim brut de baza cu 200 de lei, care nu vor fi impozitati, conform OUG 67/2022 (M.O. 494 din 18 mai 2022).
Ministerul Finantelor a elaborat actul normativ necesar pentru indeplinirea masurii adoptate in cadrul programului guvernamental ”Sprijin pentru Romania”,”200 de lei in plus pentru salariul minim (crestere voluntara scutita de taxe)”.
Astfel, va fi implementata neimpozitarea si neincluderea in baza de calcul al contributiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/luna, reprezentand venituri din salarii si asimilate salariilor, pentru cresterea voluntara a salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, prevazut in contractul individual de munca. Reglementarea regimului fiscal derogatoriu are ca scop combaterea consecintelor sociale negative cauzate de cresterea preturilor.
De la 1 iunie 2022, pentru suma rezultata din majorarea salariului de baza de la nivelul salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, respectiv 2.550 lei lunar, fara a include sporuri si alte adaosuri, la suma de 2.750 lei lunar, nu se datoreaza impozit pe venit si contributii sociale obligatorii.
De aceasta masura vor beneficia si persoanele nou angajate in perioada cuprinsa intre data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta si pana la 31 decembrie 2022, inclusiv, pentru care nivelul salariului de baza lunar brut stabilit potrivit contractului individual de munca, fara a include sporuri si alte adaosuri, este de 2.750 de lei.
Totodata, prin OUG 67/2022 sunt aduse o serie de modificari si completari Legii nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala necesare pentru reglementarea obligatiei de raportare de catre furnizorii de servicii postale a informatiilor specifice referitoare la trimiterile postale pentru care destinatarul achita expeditorului, prin intermediul retelei postale, contravaloarea bunului livrat.
Prin aceasta masura se urmareste identificarea beneficiarilor reali care eludeaza taxele si impozitele datorate, prin incasarea sub forma de rambursuri prin intermediul furnizorilor de servicii postale, a veniturilor obtinute din tranzactii efectuate in mediul on-line.
Citeste si: Legea 135/2022 - salariul minim brut in agricultura va fi de minimum 3000 lei lunar
OUG 67/2022 - 200 lei in plus la salariul minim: continutul actului normativ
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Cartea verde a Contabilitatii varianta online
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Art. 1
(1) Incepand cu data de 1 iunie 2022, prin derogare de la prevederile Titlului IV si V din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, in cazul salariatilor care desfasoara activitate in baza contractului individual de munca, incadrati cu norma intreaga, la locul unde se afla functia de baza, nu se datoreaza impozit pe venit si contributii sociale obligatorii pentru o suma de 200 lei reprezentand venituri din salarii si asimilate salariilor daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:
a) angajatorii majoreaza voluntar, oricand in perioada 1 iunie - 31 decembrie 2022, inclusiv, nivelul salariului de baza lunar brut cu suma de 200 lei, respectiv de la 2550 lei la 2750 lei, pentru salariatii care desfasoara activitate in baza contractelor individuale de munca, in derulare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, in care nivelul salariului de baza lunar brut la aceeasi data, fara a include sporuri si alte adaosuri, este egal cu nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata stabilit prin Hotararea Guvernului nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata;
b) nivelul salariului de baza lunar brut stabilit potrivit contractului individual de munca, fara a include sporuri si alte adaosuri este de 2750 lei, in cazul persoanelor nou angajate in perioada cuprinsa intre data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta si pana la data de 31 decembrie 2022, inclusiv.
(2) Suma de 200 de lei prevazuta la alin. (1), nu se ia in calcul pentru aplicarea deducerilor personale prevazute la art. 77 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Regimul fiscal prevazut la alin. (1) si (2) se aplica in perioada in care salariul majorat/de incadrare, dupa caz, este mentinut la nivelul de 2750 lei, pentru veniturile din salarii si asimilate salariilor realizate in intervalul 01 iunie - 31 decembrie 2022, inclusiv, proportional cu perioada din luna in care salariatii au beneficiat de majorarea salariala prevazuta la alin. (1) lit. a) sau sunt incadrati in munca la un nivel al salariului stabilit potrivit alin. (1) lit.b), in cazul celor nou angajati.
Art. 2
Prevederile art. (1) nu sunt aplicabile personalului salarizat potrivit Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 3
Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza, dupa cum urmeaza:
1. La art.59, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1) cu urmatorul cuprins:
„(2^1) Furnizorul de servicii postale de trimitere contra ramburs este obligat sa furnizeze periodic organului fiscal central informatii referitoare la trimiterile postale care au ca si particularitate achitarea de catre destinatar expeditorului, prin intermediul retelei postale, a contravalorii bunului care face obiectul trimiterii postale inregistrate.
2. La art.59, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
”(3) Furnizarea informatiilor prevazute la alin. (1) - (2^1) se face prin completarea unei declaratii pe propria raspundere.”