In Codul fiscal sunt prevazute anumite facilitati pentru autoturismele electrice sau hibrid achizitionate pe firma, cum ar fi impozitul auto.
Expertul nostru ne prezinta in continuare prevederile Codului fiscal referitoare la aceste tipuri de masini, dar si beneficiile privind finantarea nerambursabila din Fondul pentru mediu.
Autoturisme electrice sau hibrid achizitionate pe firma: raspunsul specialistului
Asa cum este prevazut la CAPITOLUL IV Impozitul pe mijloacele de transport din Codul fiscal, autoturismele electrice sunt scutite de impozitul auto iar pentru cele hibrid se beneficiaza de o reducere de minim 50%.
Art. 469. - Scutiri
(1) Nu se datoreaza impozitul pe mijloacele de transport pentru:
n) autovehiculele actionate electric;
Art. 470. - Calculul impozitului
(1) Impozitul pe mijloacele de transport se calculeaza in functie de tipul mijlocului de transport, conform celor prevazute in prezentul capitol.

PFA II IF Taxe Impozite Deduceri Contributii 2025

SAF-T pentru Contribuabili Mici

Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
(3) In cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu minimum 50%, conform hotararii consiliului local.
In ce priveste conditiile pentru deducerea TVA si a cheltuielilor aferente autovehiculelor, in Codul fiscal nu se face vreo distinctie in functie de modul de functionare si alimentare: electric, hibrid, benzina, motorina.
La achizitionarea autovehiculelor noi pur electrice sau autovehiculelor noi electrice hibride, se poate beneficia de finantare nerambursabila din Fondul pentru mediu, acordata sub forma ecotichetului, in schimbul predarii spre casare a autovehiculelor uzate (programul Rabla Plus) (GHID DE FINANTARE a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera in transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante si eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024 parte integranta a Ordinului 179/2022).
Raspuns oferit pe portalcontabilitate.ro de Ana Avram - expert contabil.
Sursa foto: Pixabay.com