Contabilul.ro
Un proiect editorial marca Rentrop&Straton -
Liderul informatiilor specializate din Romania

Raport GRATUIT pentru contabili

Codul fiscal 2026

Codul fiscal 2026 explicat clar
Noutati contabile aplicabile,
explicate prin studii de caz reale

adresa de email
Legislatie Contabilul.ro | Legislatie | Legislatie fiscala

Certificatul fiscal, conditie obligatorie pentru cumpararea casei, terenului sau masinii: Atentie la modificarile aduse de OUG nr. 7/2026!

Data aparitiei: 27 Februarie 2026
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Certificatul fiscal, conditie obligatorie pentru cumpararea casei, terenului sau masinii: Atentie la modificarile aduse de OUG nr. 7/2026!
certificat fiscalcertificat de atestare fiscala

Vreti sa cumparati un teren, o casa sau o masina? In prezent, procesul de achizitie a unui bun de valoare nu mai este doar o formalitate contractuala, ci un demers care presupune o pregatire atenta din punct de vedere fiscal. Daca intentionati sa deveniti proprietar, trebuie sa stiti ca finalizarea tranzactiei depinde acum de indeplinirea unor conditii administrative stricte, iar lipsa documentelor necesare poate bloca achizitia chiar in etapa finala.

Noile prevederi introduse prin Ordonanta de Urgenta nr. 7/2026 modifica modul in care se realizeaza transferul proprietatii. Tranzactia nu mai este determinata exclusiv de acordul dintre cumparator si vanzator, ci si de confirmarea situatiei fiscale a ambelor parti implicate. In acest context, cumparatorii trebuie sa acorde o atentie sporita verificarii obligatiilor fiscale inainte de semnarea contractului.

Certificatul de atestare fiscala a devenit un document esential pentru orice tranzactie. Acesta reprezinta dovada oficiala ca persoanele implicate nu inregistreaza datorii restante catre bugetele local sau de stat. Fara prezentarea acestui document, transferul dreptului de proprietate nu poate fi validat legal, ceea ce poate genera intarzieri, costuri suplimentare sau chiar imposibilitatea finalizarii achizitiei dorite.

Schimbarea legislatiei extinde responsabilitatea fiscala si asupra cumparatorului, nu doar asupra vanzatorului, asa cum se intampla anterior. Astfel, verificarea situatiei fiscale devine o etapa preventiva obligatorie, mai ales in cazul achizitiilor imobiliare sau al bunurilor de mare valoare. Pregatirea din timp a documentatiei este cea mai sigura modalitate de a evita blocajele administrative.

Pentru a asigura un proces de cumparare rapid si fara riscuri, este recomandat ca situatia fiscala sa fie verificata inainte de demararea procedurilor de vanzare-cumparare. Obtinerea certificatului fiscal in avans reduce considerabil riscul de amanare a tranzactiei si permite finalizarea achizitiei in conditii de siguranta juridica.

Ce noutati a adus OUG nr. 7/2026: principalele modificari la Codul de procedura fiscala

Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Ce noutati a adus OUG nr. 7/2026: principalele modificari la Codul de procedura fiscala

Ordonanta de urgenta nr. 7/2026 aduce modificari importante in zona impozitelor locale, a procedurii fiscale si a regimului de autorizare a jocurilor de noroc. Actul normativ introduce masuri menite sa creasca capacitatea financiara a unitatilor administrativ-teritoriale, dar si sa intareasca mecanismele de control si colectare a obligatiilor fiscale.

Modificarile vizeaza, in principal, impozitul pe cladiri, impozitul pe mijloacele de transport, regimul informatiilor fiscale si obligatiile contribuabililor la instrainarea bunurilor. In plus, sunt aduse clarificari relevante in materia autorizarii jocurilor de noroc.

In continuare prezetam principalele modificari la Codul de procedura fiscala

1. Informatiile privind cuantumul obligatiilor fiscale nu mai reprezinta secret fiscal

In categoria informatiilor de natura celor considerate a fi secret fiscal intra datele referitoare la contribuabil/platitor, cum ar fi: plati, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, incasari, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau orice fel de informatii obtinute din declaratii ori documente prezentate de catre contribuabil/platitor sau terti.

2. Organul fiscal central este obligat sa transmita organelor fiscale locale informatii privind sursele de venit ale persoanelor fizice, precum si informatiile transmise de catre Uniunea Nationala a Notarilor Publici cu privire la actele translative ale dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile si a mijloacelor de transport in vederea valorificarii din punct de vedere fiscal. 

3. Pentru instrainarea dreptului de proprietate asupra cladirilor, terenurilor si a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se instraineaza trebuie sa prezinte certificate de atestare fiscala prin care sa se ateste achitarea tuturor obligatiilor de plata datorate bugetului local al unitatii administrativ-teritoriale in a carei raza se afla inregistrat fiscal bunul ce se instraineaza.

Pentru bunul ce se instraineaza, proprietarul bunului trebuie sa achite impozitul datorat pentru anul in care se instraineaza bunul, cu exceptia cazului in care pentru bunul ce se instraineaza impozitul se datoreaza de alta persoana decat proprietarul. Prezentarea certificatelor de atestare fiscala poate fi inlocuita de verificarea, pe cale electronica, a situatiei obligatiilor fiscale datorate.

4. Organele fiscale au obligatia de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor, persoane fizice si persoane juridice, care inregistreaza obligatii fiscale restante, precum si cuantumul acestor obligatii. Valoarea minima a obligatiilor fiscale restante, administrate de organele fiscale locale, ale contribuabililor care sunt inclusi in lista se aproba prin hotarare a Guvernului.

Certificatul fiscal: Cum il obtii online in Sectorul 1

Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Certificatul fiscal: Cum il obtii online in Sectorul 1

Spre exemplu, Primaria Sectorului 1 a anuntat cetatenii despre aceste modificari si ofera informatii privind modalitatile prin care se poate obtine certificatul fiscal. Pentru a evita aglomeratia la ghisee, autoritatile recomanda folosirea procedurilor online, care permit eliberarea rapida a documentului necesar pentru realizarea tranzactiilor. De asemenea, este important de precizat ca pentru eliberarea certificatului nu se percepe nicio taxa.

Cum pot obtine locuitorii Sectorului 1 certificatul fiscal

• Online, prin platforma Avansis – persoanele care detin semnatura electronica pot solicita certificatul direct de acasa. Cei care nu au semnatura electronica trebuie sa se prezinte o singura data la un inspector din cadrul Directiei Generale de Impozite si Taxe Locale Sector 1 (DGITL) pentru activarea contului, dupa care pot folosi platforma pentru toate solicitarile viitoare.

• Prin e-mail – cererea poate fi transmisa la registratura@primarias1.ro, iar raspunsul va fi primit tot in format electronic. Formularul poate fi descarcat de AICI, iar cererea trebuie insotita de o copie a cartii de identitate. Aceste documente sunt necesare atat pentru solicitarile transmise prin e-mail, cat si pentru cele depuse fizic.

• Fizic – cererile pentru eliberarea certificatului de atestare fiscala pot fi depuse la sediul Biroului Cetateanului din Str. Mures nr. 18-24 sau la registratura Primariei Sectorului 1 din Bd. Banu Manta nr. 9.






Articole Similare
Atentie, Contabili!
Raport Special Gratuit

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"Codul fiscal 2026"

Noutati contabile actuale, explicate prin Studii de Caz





FokusDigitalServices

Atentie, Contabili!
Raport Special Gratuit

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"Codul fiscal 2026"

Noutati contabile
actuale, explicate
prin Studii de Caz

> <
X