Â
Tichetele de masa si cadou, dar si cele de cresa, de vacanta, precum si platile compensatorii vor fi incluse in categoria veniturilor salariale si impozitate, impunere din care Guvernul estimeaza ca va obtine incasari bugetare suplimentare de aproape 400 milioane lei. Noile impozite sunt prevazute intr–un proiect de ordonanta de urgenta privind modificarea Codului Fiscal, citat de Mediafax.
Documentul prevede includerea in veniturile salariale a contravalorii tichetelor cadou, tichetelor de cresa, tichetelor de vacanta si tichetelor de masa, precum si a platilor conpensatorii, dar si a veniturilor din salarii obtinute ca urmare a activitatii de creare de programe de calculator. La finalul intalnirii cu premierul Emil Boc, de saptamana trecuta, patronatele anuntau ca propunerea lor ca pentru activitatea in IT sa nu fie aplicat impozit pe venit a fost acceptata.
Conform documentului, va fi eliminat plafonul de venit neimpozabil de 600 lei pentru castigurile din jocuri de noroc si va fi unificata cota de impunere a acestor venituri la 25%. Cota de impunere a venitului obtinut din jocuri de noroc va fi majorata de la 20% la 25% pentru persoane nerezidente.
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
SAF-T pentru Contribuabili Mici
Examen Consultant Fiscal 2024
In acelasi timp, va fi abrogat articolul din Legea educatiei fizice si sportului referitoare la optiunea acordata sportivului profesionist, care a incheiat cu o structura sportiva o conventie civila, de a i se asigura, la cerere, participarea si plata contributiei la un sistem de pensii, public si/sau privat.
Din impozitarea tichetelor si a platilor compensatorii, Guvernul estimeaza, pentru acest an, un plus de incasari de aproape 400 milioane lei (din care 345 milioane lei din impozitarea tichetelor de masa), la care se adauga 30 milioane lei din impozitarea veniturilor din salarii ca urmare a activitatii de creare programe pentru calculator si 14 milioane lei din eliminarea plafonului neimpozabil pentru veniturile obtinute din jocuri de noroc si unificarea cotei de impunere.